Wednesday, July 28, 2010

Ultima zi in Nisa si zborul spre casa

Am intrebat din seara anterioara la ce ora trebuie sa eliberam camera a doua zi, desi stiam ca undeva, in jurul prabzului. In aeroport trebuia sa ajungem la ora 18, asa ca aveam timp de inca o zi plina si totusi intr-un ritm mai scazut.
Ne-am trezit la 8 dimineata si am pornit spre mare. Doream sa ne simtim inconjurati din nou  de apele ce amestecau fara ragaz pietrele de pe tarm.
Am pornit intr-acolo trecand prin piata mare unde trona fantana din care siluete puternice reprezentand variate animale, se luptau se iasa, alaturi de oameni ce duceau aceeasi lupta.
Ne-a mai furat o privire si am pastrat-o in amintire.
Tot in aceeasi piata, se odihnea o mica masinuta electrica ce servea drept sareta moderna pentru turistii dornici de a calatori fara a se misca. Totul pentru 30 euro / 30 minute. Cam piperat avand in vedere ca mai pui ceva si faci acelasi lucru intr-un Ferrari, mai mare, mai zgomotos, mai putin prietenos cu mediul dar infinit mai atragator :)

Ajunsi la malul marii, ne-am aruncat in valuri si am plutit si-aapoi am lenevit pe pietrele fierbinti purtand in suflet nostalgia fetei, ce privea marea de pe banca, zilele trecute cand altii erau abia la inceputul concediului.


La acea ora, linistea domnea si nici macar pescarusii nu pluteau lenesi pe cer.
Profitand de faptul ca plaja era aproape pustie, am incercat sa vedem ce voiau sa pescuiasca, cativa oameni fara de somn ce priveau pierduti marea.
Am pus ochelarii de scufundari si am inceput o serie de scufundari care m-a surprins cat se poate de placut.
Desi eram aproape de mal, am dat nas in nas cu 3 bancuri consistente de pesti mici, iar apoi am privit cum inoata la un metru distanta, cativa pesti mai mari decat palma. Eram la maxim 5 metri de tarm.
As fi vrut sa merg mai departe, insa nu aveam in dotare nici labe si nici tub pentru scufundari mai ample si miscari mai agile.
E multa viata in apele acelea, si asta nu ma duce decat cu gandul la cat de putin poluate sunt comparativ cu mica Mare Neagra ce ne scalda tarmurile tarii.

Insa cand te simti bine, timpul trece repede si ceasul arata 10:30.
In timp ce noi plecam, multi altii veneau, iar unii pareau sa lucreze de zor la un pictorial.

De ce spun ca pareau sa faca un pictorial si nu erau un cuplu? Pai e simplu, pe durata saptamanii petrecute acolo, am zarit o sumedenie de cupluri in care ea era faptura Orientului, mica si neajutorata, iar el, englez/irlandez/german/suedez, inalt, carunt si cu destule drumuri la sala de forta.
Astfel, cuplul din imagine era ceva atipic pentru locurile acelea.

Am pornit spre hotel, pe alta ruta, pe alte stradute si am dat nas in nas cu o mica troita ce veghea o strada intreaga de pe un colt de casa.
Ajunsi la hotel, ne-am bucurat de binefacerile dusului si am finalizat impachetatul bagajului, inceput din seara anterioara.
Eu admir foarte mult rezistenta geamantanelor si felul in care ele intotdeauna incearca sa faca pe plac, posesorului care nu intelege ca trebuie sa se opreasca sa indese in ele, mai mult decat se poate.
Exemplu concret:
Deschis si relaxat
Inchis si tensionat, dupa ce a trebuit sa ma sui pe el ca sa il conving ca nu las nimic in urma si luam cu noi tot ce am adus + suveniruri pentru prieteni si familie. Fara rasete zgomotoase va rog :)
Important e ca am reusit si mi-a fost un companion de nadejde si de data asta. Mai aveam un ghiozdan si atat. Nu imi place sa calatoresc cu multe bagaje, desi arata altfel in prima poza, a fost deajuns pentru doua persoane.
Unul din visele mele e sa plec intr-o excursie cu mainile in buzunare, dar asta se traduce printr-un portofel gros care momentan e inca o necunoscuta in ecuatia ce ar trebui sa il includa.
Am lasat bagajele la garderoba hotelului, receptionerul foarte amabil sugerandu-ne chiar el asta (l-am fi rugat si noi, insa nu am apucat si asta m-a surprins cat se poate de placut) si am pornit sa hoinarim pe strazi si sa cautam ceva de mancare. Totusi mai aveam de asteptat pana la imbarcare cateva ore bune.
In saptamana ce s-a scurs, am avut ocazia sa cunosc si mai bine oamenii acestei tari. Nu erau amabili doar pentru ca erau intr-o statiune ce mustea de turisti, amabili i-am gasit si pe functionarii publici de la gara si oficiul de turism, amabili i-am gasit si pe vanzatorii din magazine care te salutau si iti zambeau cand intrai in magazinul lor si nu ezitau sa faca la fel si cand ieseai desi nu cumparai nimic.
De ce nu sunt oamenii atat de buni si la noi? De ce ne privesc cu ura de parca ii deranjam de fiecare data cand aparem in fata unui ghiseu al unui functionar public sau cand iesim dintr-un magazin fara sa cumparam.
Nici o clipa nu a trebuit sa astept dupa cineva la coada, desi totul se derula cu o viteza uluitor de mica, condimentata cu relaxare si zambete.
Mi-a placut atmosfera familiara dintre o fata de la casa ce s-a revazut cu o prietena insarcinata si care a vorbit cu ea in timp ce ii trecea produsele prin dreptul aparatului de verificat preturi. M-am simtit ca fiind intr-un sat mic si cochet in care toata lumea se cunoaste cu toata lumea. Si asta chiar asa era. In a doua zi si noi facusem cunostiinta pe plaja cu o familie de francezi cu doi copii veniti tot in concediu Pe fetita lor a atins-o o meduza si ne-au intrebat unde e primul post de prim ajutor iar apoi am mai vorbit. I-am revazut apoi dupa doua zile, total intamplator, pe seara. Ne-au salutat ei primii, desi nu credeam ca ne-au retinut figurile. Ne-au intrebat cum ne place orasul si ne-au urat concediu placut in continuare.
Oamenii sunt mai relaxati si asta ii face sa fie mai buni si prietenosi. Acolo fiecare incearca sa fie bun pe ceea ce face, nu sa fie bun in tot ce fac si ceilalti. Asta a dus la o crestere a calitatii fiecarui produs si fiecarui serviciu cu care dai nas in nas.
Hoinarind pe strazi, timpul a trecut cu repeziciune si am revenit la hotel sa recuperam bagajul iar apoi ne-am oprit in statia de autobuz aflata la 10 minute de mers pe jos.
Am ajuns in aeroport si am dupa ce am facut check-in-ul am privit pista si avioanele ce misunau pe acolo precum masinile in parcarea unui supermarket.
La ora stabilita a aparut pe pista si avionul nostru.
A rulat putin iar apoi si-a indreptat privirea spre noi ca si cum ar zice, "Dupa voi am venit!"
Ne-am imbarcat si ne-am asezat la locurile noastre cuminti, fara sa fie nevoie sa facem curat pe scaune ca la ultima experienta cu low cost-ul cu sigla albastra. Am inceput decolarea, fara sa scartaie din toate incheieturile, cum am patit la cursele companiei low cost, tot cu sgila albastra, careia nici nu merita sa ii dau numele. Avand in vedere ca preturile sunt aceleasi si nici nu am platit taxa de bagaj pentru micul prieten incordat de mai devreme, nici nu vad ratiunea de a mai apela la companiile ce zboara de pe Baneasa.

Am ajuns la altitudinea unde se afla culoarul rezervat aeronavei si am primit masa de seara.
E ceva deosebit sa iei masa la 11277 metri altitudine, cand afara sunt -53 grade C si te deplasezi cu 811km/h. Ca o paranteza, mi-ar fi placut sa zbor si cu un Concorde, avionul de pasageri supersonic, care are viteza de croaziera 2140 km/h.
Trist ca nu a mai putut fi optimizate si s-a renuntat la ele din pricina costurilor de intretinere.
Si dupa cum spuneam, in pretul biletului, e inclusa si masa avand in vedere ca durata zborului depaseste un anumit interval de timp. Nu e mult, dar de ce sa nu profiti de asa ceva cand se poate.
Poate ca deja a inflorit un gand ca lucrez la Tarom la cat de mult ii laud. Nici pe departe. Nu am nimic de-a face cu industria transporturilor aeriene, insa am fost placut impresionat de calitatea serviciilor, de starea tehnica a avioanelor care par mai robuste si mult mai bine intretinute si mai ales de preturile care nu sunt deloc mari comparativ cu companiile asa numite low cost care percep si taxa de bagaje, iar daca vrei sa manaci ceva la bord in cazul unui zbor mai lung te taxeaza la maxim.
Nu pot decat sa spun sincer, felicitari Tarom!

4 comments:

  1. Îmi place prima fotografie.

    ReplyDelete
  2. marea si orizontul...
    orizontul si marea...
    oare asta isi spune si el privind....

    ReplyDelete
  3. @Costea, statuile acelea au o dinamica aparte.

    @pandhora, locul unde marea se arunca spre cer iar cerul se scufunda in ea, a fost mereu un subiect ce a starnit visare.

    @catalin fudulu, daca tot ai adus vorba, da am adus cateva pietricele de la Nisa, dar au un aer comun si nu se compara cu roca vulcanica pe care am cules-o acum 2 ani de la Vezuviu :)

    ReplyDelete