Miercurea fara cuvinte - De-as fi fost acolo cand a sarit pisica pe geam...

Mai multe detalii despre miercurea fara cuvinte aici

Prieteni la catarama

Sambata, m-am bucurat de soare si am parasit zgomotul si forfota orasului, pentru forfota mai lenesa a statiunii montane Busteni. Aici, nimic nu s-a schimbat de ani buni, doar fapturile locului par sa-si fi dat seama ca trebuie sa se accepte si sa stea unite pentru a face fata vietii de strada.
Asa se face ca pe o straduta laturalnica, am dat nas in nas cu un cuplu inedit. Un catel batran si o felina ce-l masa pe spate cu o constinciozitate iesita din comun.
In timp ce ii priveam, o doamna ne confirma gandurile zicand din mers "Sunt cei mai buni prieteni, mereu stau impreuna".
E ciudat dar iti da un sentiment de bine o asemena imagine, alaturi de cuvintele trecatoarei.

Necuvantorul potrivit

E minunat ca atunci cand treci pragul casei, un suflet care te-a asteptat toata ziua te intampina cu bucurie in ochi si dorinta de joaca.
Un catel va alerga spre noi dand voios din coada si va dori sa isi manifeste afectiunea in singurul mod pe care il cunoaste si de care este capabil, umplandu-ne mana de bale. Dar nu il putem certa si nu putem fi suparati pe el chiar daca sare pe noi si ne agata din greseala haina. Ne iubeste si ne-a asteptat toata ziua.
Pisica va sta si ea cu nasul in sus privindu-ne chipul, imediat ce pasim in casa. Venita probabil de curand din culcusul ei sau din pat, unde a stat intinsa precum o printesa, e calda si inca usor adormita. Dupa ce se asigura ca am inchis usa si nu mai plecam nicaieri, paseste agale in centrul sufrageriei, se intinde iar apoi se tolaneste exact in mijloc, pentru ca nu cumva sa treci pe langa ea si sa nu o vezi. Nu vrea mult, vrea o mangaiere. Imediat cum mana ii atinge blanita, incepe sa toarca incontrolabil de fericire.

Pe langa catei si pisici, putem sa ne gandim si la pestisori, porcusori de Guineea, hamsteri si de ce nu papagali.

Ce companion e cel mai potrivit pentru fiecare dintre noi?
Pai e simplu, daca suntem persoane active si dupa o zi de stat la birou avem energia sa iesim la o plimabre sau chiar sa alergam in parc, categoric un catel este alegerea potrivita. Stiu ca poate unii vor spune, ca un catel in apartament e chinuit. Nu este mai chinuit decat cel care sta la curte si are un areal redus in care se misca de dimensiuni mai mici decat cele ale unui apartament.
Un catel necesita educatie si activitati care sa-l implice si sa il faca si pe el sa fie activ. Un catel solicitat este fericit, simte ca ia parte la ceva, ca se joaca si ca e util.
Un catel necesita minim 3 plimbari pe zi a cate minim 30 minute fiecare asa ca includerea acestor iesiri in program este imperativa.
Pentru cei care sufera destul de des de maladia cumplita "birou-pat" si nu mai au nici un fel de energie cand vin de la birou, pisica este cel mai mare companion care necesita mai putina activitate. In locul ei, puteti opta pentru pestisori, hamsteri sau porcusori de Guineea.
Pisicile se descurca usor cu nevoile fiziologice, invata repede sa foloseasca ladita cu nisip, pe cand motanii vor tinde uneori sa isi marcheze teritoriul, ceea ce nu e de ignorat.
Nu recomand nimanui sa se inhame la ingrijirea unui animalut de companie daca simte ca are un program prea incarcat sau nu are timp nici macar pentru el/ea.
A te asigura ca nu ai vreo alergie la blanita/penele/puful unui animalut de companie este un primul pas pe care trebuie sa il faci. Chiar daca iti doresti o anume rasa de pisic de exmeplu dar la blanita caruia dezvolti o alergie, priveste spre alte variante. Toate sunt suflete care nu stiu sa minta si vor oferi iubire neconditionata in schimbul catorva minute de joaca pe zi si pentru un pumn de mancare.

Inima de vanator

Il vad...hai indrazneste, inca putin!
Nu ma deranjati!
Oare el ma vede? E cu un ochi spre mine si totusi priveste inainte.
E al meu, il pot dobora intr-o clipa...ah, daca nu ar fi geamul asta, daca as putea sari pe el cum am facut acum 3 ani cand nu era un geam intre noi. Stiu ca sunt o pantera, mai mica si mai grasuta...dar tot pantera ma numesc.
Il urmaresc, stie ca il voi lasa sa scape...insa doar de data asta.
Mrrrau...

Lunetistul pufos

E dimineata din nou, iar lumea inca doarme.
De ce oare nu se joaca cu mine mai mult cand vin si ei acasa? Gata, nu mai pot sa dorm pe coltul asta de canapea.
Eeeei! Ce noroc! Am gasit mingiuta mea de hartie. De cand n-am mai vazut-o. S-o fugaresc, sa o arunc si-acum sa ma reped la ea.
Ai fost o colega de joaca buna, mingiuta de hartie, dar acum ce sa mai fac? Putin alpinism nu strica iar miscarea imi face bine ca sa nu mai rada de mine mereu si sa nu se mai ia de burta mea.
Si astfel, dupa cateva labute, ca nu le putem zice pasi, negresa cu blana scurta, a ajuns in bucatarie. S-a ghemuit, s-a concentrat si a sa sarit, chiar pe masina de spalat, apoi usor pe frigider si-apoi tot simplu pe dulapul suspendat. Si ce-a facut ea mai apoi? Ei bine nu va intrebati, va spun c-a adormit instant dupa urcusu-ndelungat.
Intr-un final noi ne trezim si ne-ntrebam, unde-i pisica? O cautam si o strigam, iar marsava nu zice nimica.
Ridic privirea-n sus domol, catre-un posibil ascunzis si vad urmaritorul cel pufos privindu-ma din ascunzis.
Ea stie ca e camuflata si nimeni nu poate s-o vada de s-ar chinui si un an, doar si-a facut urechile aeroplan.


Nota: Cautatul pisicii dimineata e un obicei ce se repeta la noi in casa in diminetile cand face pe inabordabila. Acest obicei dateaza de acum 3 ani, cand intr-o dimineata nu am gasit-o in casa, ci in tufele de langa balcon. Sarise de la etajul 7. A pierdut o viata, iar dupa 3 zile era la fel de zglobie ca inaintea saltului mortal.

Ce-a fost si ce-a ajuns

A fost odata ca niciodata, in vremuri mai prospere ale existentei noastre, cand intr-un weekend cand cerul era mohorat am decis sa facem o plimbare pana pe banala Vale a Prahovei in Busteni, statiunea excursiilor din liceu. Imi place sa vizitez locuri de care ma leaga cate o amintire, de fiecare cand pasesc pe acolo parca e un colt de istorie sau cine stie ce ruine se ascund dedesubt. Totusi nu cred ca sunt inca ruine, nu am imbatranit chiar asa mult. :)
Odata ajunsi acolo, punga de nori deja incepuse sa aiba fisuri si ploaia isi facea simtita prezenta.
La intrarea in statiune, se face la stanga un drum ce duce spre hotel Silva si telecabina ce urca la Babele. Facem stanga si parcam langa zidul unei fabrici parasite, care apropo astazi s-a demolat facand loc probabil vreunui hotel.
Ploaia deja se intetise iar drumul ne facuse pofta de mancare si nu oriunde ci in micul restaurant aflat al doi pasi de acolo.
Cand cobor din masina, vad lipita de zid, o naveta de paine cu cateva carpe in ea ce se miscau. Miscarile imi atrag atentia asa ca privesc si mai insistent. La un moment dat, de sub o haina ponosita a scos capul un pisic mic si gri cu niste ochi mari si albastrii ce ma privea insistent.
M-a induiosat soarta lui, dar stiam ca am o alergie la pisici asa ca nu puteam sa o luam cu noi. Am zis sa ne indepartam cat mai repede ca sa nu ne induiseze prea tare. Am intrat in local, am comandat si am mancat.
Fiecare inghititura insa era oprita de gandul la acel pisic mic ce statea in ploaie si frig in acea zi de toamna autentica.
Comandasem, mamaliga cu branza si smantana deoarece nu mai mancasem de ceva vreme si imi era pofta. Dupa ce am mancat repede jumatate, am pus restul in niste servetele, am platit si am plecat la masina, unde era si lada cu pisicul infrigurat cu gandul sa ii dau ceva de mancare macar.
Urmatorii pasi au fost inevitabili, am luat animalutul din ploaie, era asa mica incat statea in palma foarte confortabil, cu gandul sa il scapam de purici si sa il oferim cuiva spre adoptie.
Ei bine, ultima parte nu s-a mai intamplat. In prezent, individa are 4 ani si cantareste 5.5 kg :) iar eu am descoperit ca eram alergic doar la pisici persane din cauza texturii blanii.
Pe scurt, cam asa a ajuns sa arate:


PS: Se pare ca tolerez tomberonezele fara nici o problema.