Fiecare dintre noi cunoaste persoanje mai mult sau mai putin pitoresti. Nu imi sta in fire sa judec pe nimeni din doua motive: nici mie nu imi place sa fiu judecat si nici eu nu sunt perfect asa ca nu voi pretinde perfectiunea de la nimeni...si cu toate astea, unii oameni sunt inerti precum bulele de aer dintr-un pahar cu apa minerala.
Nici nu stiu de unde sa incep, ar fi multe de spus si o ordine cronologica tine si de memoria mea asa ca o voi ignora.
Povestea incepe simplu, un el si o ea, aparent fara nici o legatura se cunosc, se indragostesc (probabil ca asa fac si ceilalti) si pornesc pe drumul vietii unul langa altul parand sa fie de o compatibilitate uluitoare. Timpul ne-a dovedit ca aici nu s-au inselat deloc si au devenit proverbiali in grupurile comune mici barfitori, pentru ca in esenta toti practicam sportul asta mai mult sau mai putin involuntar. Daca barfesti pe cineva nu inseamna ca nu il respecti, din contra, te descarci, ca sa il poti accepta ca prieten in continuare, nu?
Cum placerile nu se discuta, unora la plac fripturile, altora fructele de mare, altora dulciurile in cantitati industriale si uite asa fiecare isi descopera un mic viciu culinar. Ei se incadreaza in clubul celor care alearga cu gura cascata si umeda dupa cartofi prajiti. In fiecare loc in care am fost i-au incercat si au spus mereu ca sunt cei mai buni in locul ala, iar a doua zidaca mergeam in alta locatie, acolo erau cartofii ideali. La un moment dat am primit o invitatie sa luam masa undeva prin Moldova pentru ca acolo era un restaurant in care cartofii prajiti au atins apogeul.
Mai oameni buni, sunt doar niste cartofi, taiati, aruncati in ulei incins si decorati cu sare si/sau vegeta. Am ramas masca la auzul propunerii si am zambit strengareste crezand ca glumesc dar seriozitatea de pe figurile lor, pot spune ca aproape ca m-a speriat.
Trecand peste momentul penibil cu dorinta lor de a parcurge distanta de 600km doar pentru a vizita un restaurant si pentru a comanda ceva cu cartofi prajiti, va ganditi probabil ca nu e mare filozofie sa faci asemena fel de mancare "complex" si in casa. Ei bine, intr-o seara de primavara, primesc un telefon cu o invitatie in cuibusorul celor doi "cartofili" ca altfel nu stiu sa le zic.
Fire prietenoasa de felul meu si de buna credinta pornesc voios spre locatia cu pricina. Pe drum, ring ring telefonul, raspund si o voce ingenua ma intreaba cat mai am pana ajung. Intrigat de nerabdarea pe care o afisau, intreb si eu la randul meu:
- Mai am ceva, dar de ce?
- Pai am facut o comanda de cartofi prajiti extraordinari, trebuie sa vina si nu avem bani sa platim, poti sa vii mai repede?
Bai frate, nu te supara, cum sa faci comanda de cartofi prajiti si sa nu ai bani sa platesti?? Intrebari din cele mai ciudate imi incolteau in minte: sa fi luat un camion de cartofi prajiti, sa fie poleiti cu aur, for sa faca baie cu cartofi prajiti ?Cum de nu au bani de niste banali cartofi prajiti? Amuzat de situatia idioata in care se gaseau personajele noastre, imi pastrez zambetul departe de telefon si ii asigur ca vin cat de repede pot. Peste 15 minute, trafic agloemrat, nu prea aveam cum sa avansez, deoarece Stefan cel Mare are si zilele lui mai putin bune, ring ring iar:
- Mai ai mult? A venit baiatu cu cartofii.
- Nu nu, ajung acum! zic razand si gandindu-ma la penibilul situatiei.
Am mers cat se poate de relaxat si linistit si am mai lasat 15 minute sa se scurga pe ceas.
Ajung acolo, ei afara (locuiesc la o casa cu curte mica intr-o zona destul de pretentioasa, asa ca o apranteza), langa un baiat pe un scuter si cu doua plase in mana totalizand vreo 3 kg maxim. Pretul corect pentru cele doua pungi a fost 80 de lei spre marea mea uimire.
Cum sa dai 80 de lei pe cartofi prajiti de la home delivery?!?
Pe ce lume traiesc oamenii astia?! ?
Trecand peste penibilul situatiei, dupa ce pleaca tipul cu scuterul avem urmatorul dialog:
- Ce faceti ma, v-ati luat cartofi prajiti poleiti cu aur? zic eu prapadindu-ma de ras, pana la urechi.
- O sa vezi ce buni sunt! Hai sa scoatem bani ca sa iti dau inapoi ce mi-ai dat acum.
Raman o clipa perplex deoarece si ei au masina si nu una ci doua iar bancomatul nu e mai departe de o statie de tramvai deci scoteau de 10 ori bani pana sa vin eu.
- Dar de ce nu ati scos pana sa vin?
- Pai am zis ca mai bine te asteptam pe tine.
Am ramas mut din nou si zambetul mi-a pierit de pe fata pentru ca mi se pare un caz grav de afectiune ce tine de mansarda fiecaruia. Am mers la bancomat si dupa cum ziceam nu am facut mai mult de 5 minute cu tot cu scos bani.
De ce m-au asteptat pe mine? De ce nu s-au cautat de bani inainte sa comande? De ce au dat 80 de lei pe niste cartofi prajiti care s-au si racit?
Sa fi pasit un pic in zona crepusculara in ziua aia si tot nu eram asa nedumerit de situatie.
Trist, dar misterul persista, nimeni nu a reusit sa dea vreo explicatie logica.
Doamne, ce oameni! :)) M-ai lăsat și pe mine uimită și în același timp amuzată tare!;))
ReplyDeletemnah aia da...si mie imi plac cartofii prajiti dar nici chiar asa. nu cred ca as fi capabila sa dau 80de lei pe niste cartofi prajiti din care sa mananc o singura data pentru ca dupa ce se racesc nu mai sunt buni...oricum m-am si amuzat putin citind postarea :p
ReplyDelete@Diana, cu totii avem pasarele insa unii au stoluri intregi...cum sa treci indiferent pe langa ele si sa nu razi cu pofta? :)
ReplyDelete@Balaurita, exact asta am zis si eu cand i-am vazut si iti imaginezi ca nu s-a mancat nici jumatate, desi ne-am adunat 6 persoane...si daca te intrebai, raspunsul e da, intortochiate sunt caile cosmosului, in mintea multora.
PS: Cartofii prajiti sunt un aliment toxic. Cel mai intelept e sa ii ocolesti la mare distanta.
Dupa cum se vede, in unele cazuri afecteaza radpid si creierul. De retinut!
poate si cartoful o fi ajuns o ''fitza''....si noi habar nu avem...:)
ReplyDeleteohhh...cat de complexa poate fi viata :D
M-am plimbat prin Nisa cu tine....dar tot nu mi-ai facut pofta de cartofi prajiti...
ReplyDeleteprea tare intamplarea! si pana la urma au mancat cele 3 kh de cartofi prajiti? ar fi culmea sa nu la cat au dat si la cate au patimit pt
ReplyDeleteDeci nu mai pot... sunt pe jos!! Am intalnit tot felul de dependenti pana acum, insa nu si de cartofi prajiti =))
ReplyDelete:)) Doamne, până la urmă nu știu ce să fac, să râd sau să plâng...să râd ar fi mai simplu, să plâng...ar trebui să recunosc că nu ne mai știm limitele, așa în general. Și asta doare, doare pentru-că, suntem înconjurați de tot mai mulți "prieteni" ca ai tăi.
ReplyDelete