Monday, March 28, 2011

Prieteni la catarama


Sambata, m-am bucurat de soare si am parasit zgomotul si forfota orasului, pentru forfota mai lenesa a statiunii montane Busteni. Aici, nimic nu s-a schimbat de ani buni, doar fapturile locului par sa-si fi dat seama ca trebuie sa se accepte si sa stea unite pentru a face fata vietii de strada.
Asa se face ca pe o straduta laturalnica, am dat nas in nas cu un cuplu inedit. Un catel batran si o felina ce-l masa pe spate cu o constinciozitate iesita din comun.
In timp ce ii priveam, o doamna ne confirma gandurile zicand din mers "Sunt cei mai buni prieteni, mereu stau impreuna".
E ciudat dar iti da un sentiment de bine o asemena imagine, alaturi de cuvintele trecatoarei.

Saturday, March 19, 2011

Oglinda apelor din Venetia

Lumina soarelui dezvaluie luciul apei ce tremura si se infioara la mangaierea suava a vantului. Si totusi oamenii pasesc nepasatori. Dar nu toata lumea era la plimbare, asa ca e de inteles...plus ca orice lucru oricat de frumos sau deosebit pare pentru unii dintre noi, pentru cei ce il vad zi de este doar o banalitate cotidiana...cam cum e pentru noi aglomeratia si nesimtirea multora pe strazile din Bucuresti.
Hai totusi sa nu parasim prea repede starea asta de visare si zambet tamp starnit de placerea de pasi prin aceste locuri.
E totul liniste, nimic nu perturba relatia brizei cu luciul apei, nici macar un pescarus nu indrazneste sa innoate ci se lasa purtat de valuri.

O alta alee ingusta ce pare ca duce spre nicaieri, imi aduce in fata ochilor un alt drum de apa pe care se odihenste o gondola in asteptarea doritorilor.
Gondolierul se apropie si spune "20 Euro per person" Am ramas mut de uimire stiind ca in apropierea pietei San Marco pretul este undeva pe la 100 Euro de persoana. Asta e dovada ca cine cauta gaseste si ca daca te pierzi pe stradute e un lucru bun si din motive financiare.
Am lasat gondola pentru o zi mai insorita si ca sa ramana totusi un motiv de a reveni in orasul strazilor cu vehicule plutitore.

Din nou pe strazi, un lampadar ce s-ar fi potrivit pe castelul din "Frumoasa si Bestia", mi-a atras atentia. Oare a stat vreodata cu gatul drept, dar trecerea timpului l-a obosit un pic?
In cautare de suveniruri la preturi acceptabile am ajuns intr-un final la Rialto, cel mai mare pod ce leaga cele doua maluri ale lui Canal Grande. Studiul de piata efectuat a dat roade, aici intalnind magazinele cele mai prietenoase cu buzunarul turistului :)

Canalele inguste sunt precum raurile ce se varsa intr-un fluviu impunator care este Canal Grande, dupa ce culeg povestile soptite la ferestrele pe sub care trec.
In drum spre San Marco, am zarit cateva case de schimb si fara sa vreau am observat cursul leu-euro. Am facut ochii mari, am zis ca nu se poate asa ceva si apoi mi-am facut un obicei sa verific din privire paritatea leu-euro la fiecare casa de schimb. Peste tot aceeasi situatie: 1 Euro= peste 8 lei la vanzare si 4.16 lei la cumparare.
Tot e ceva ca iti ofera sansa sa schimbi lei :)
Am vazut si luminita de la capatul tunelului. Asta e dovada ca ea exista, dar la altii nu la noi. Trebuie sa aiba si la noi o forma telurica dar poate nu am cautat-o destul de bine.

Leganate de valurile lenese, cateva gondole sclipeau priponite asteptand sa alunece printre cladirile macinate la exterior de trecerea anilor si salinitatea aerului.
Atat de lucioase sunt burtile lor, incat ai impresia ca daca le-ai atinge, degetele ti-ar aluneca imediat de pe ele si nu ai putea sa le simti cu adevart.
Nici nu ar putea fi altfel, doar intalnesc oglinda apelor din Venetia iar atingerea trebuie sa le fie fin, ca sa nu zgarie oglinda.

Wednesday, March 16, 2011

Venetia in puterea noptii

Strazile micului oras din laguna sunt un mister ce nu poate fi nicodata patruns complet. La fiecare revedere, vei descoperi un nou ungher sau o noua alee, mai ingusta decat cele pe care ai mai pasit.
Cu toate astea, farmecul orasului, ramane in canalele ce serpuiesc printre caldirile vechi ce pastreaza intre zidurile lor, nenumarate povesti.


Hoinarind prin acele locuri la ceas de seara, forfota turistilor paote deveni coplesitoare, insa frumusetea locului este si in faptul ca te poti pierde cu usurinta daca nu urmaresti indicatoarele si atunci gasesti linistea. O liniste in care daca esti destul de atent poti auzi soaptele celor ce au pasit slefuit cu pasii lor, strazile si podurile, in vremurile lui Casanova.

Monday, March 14, 2011

Natura... sau nu?

De la al doilea razboi mondial pana acum, Japonia a crescut, s-a afirmat si a dovedit ca e cladita pe o baza solida, de niste oameni care sunt cu totul altfel decat noi ceilalti.
Si in timpul celui de-al doilea razboi mondial ca si acum, au primit o lovitura dura menita sa le stavileasca avantul tehnologic. Singura diferenta acum, este ca de data asta nu au deranjat pe nimeni vizibil, sau poate au facut-o prin nivelul ridicat pe care l-au atins.
Cum in ziua de azi, razboaiele s-au mutat de pe front, la bursa si in orice aspect semnifica economie, folosirea armelor clasice pentru orice fel de rafuiala, nu semnifica decat o involutie.
In anii ce s-au scurs, omul a invatat prin diverse metode sa controleze starea vremii si de ce nu, chiar si miscarea placilor tectonice. Detonarea unei cantitati impresionante de explozibil la o adancime seminificativa, intr-un loc unde se stia ca o anume placa tectonica are unghi favorabil de alunecare spre o alta, este un scenariu pe cat de fantezist pe atat de posibil.
Criza economica nu a lovit acea parte a Asiei deoarece cresterea veniturilor tarilor din acea zona a fost facuta pe buna dreptate, prin munca asidua, nu prin speculatii ca in cazul Americii.
In timp ce America se cufunda tot mai mult in criza, este zguduita de crizele tarilor arabe si parca si conductele de petrol isi mai inchid vanele, viitorul apre tot mai intunecat si fiecare zi este un pas inapoi. In tot acest timp, in partea cealata a lumii, exista o tara care creste necontenit, Japonia si face in fiecare zi pasi mici, marunti dar fermi doar inainte.
Este lovita zilnic de cutremure dar educatia oamenilor si inteligenta cu care si-au ridicat constructiile ii ajuta sa le integreze in cotidian ca pe orice ploaie de vara.
Poate ca cineva s-a gandit la un moment dat sa speculeze aceasta slabiciune a stabilitatii placilor tectonice si sa "ajute" urmatoarea miscare a lor.
De orice natura a fost unda de soc ce a dus la dezastrul din Japonia,  este de admirat forta oamenilor de a trece peste orice. Nimeni nu isi punea mainile in cap, nimeni nu isi smulgea parul...ce rost ar fi avut?
Starea de calm te ajuta in orice situatie sa iei cele mai bune decizii si ei stiu asta. Se aduna si incearca, cu meticulozitate sa isi revina...vor reusi fara nici o urma de indoiala.
Ce impact ar fi avut un asemenea seism in Romania? Cel mai probabil, trei sferturi de tara s-ar fi inchis si ar fi ramas pustie. Ar fi supravietuit doar cei aflati in aer liber in afara oraselor si pe umerii lor ar fi stat raspunderea de a o lua de la inceput. Dar asta s-ar fi intamplat la vreun an dupa ce ar termina sa-si planga soarta, ca asa e romanul, daca nu isi plange soarta sa se auda peste sapte mari si sapte tari, nu se simte bine.

Oare ce mai face cel mai mare accelerator de particule din Geneva, dupa a carui pornire a fost cutremurul din Haiti iar acum cel din Japonia? Nimeni nu il aduce in prim plan. Probabil s-a dovedit a fi un minunat centru de comanda pentru cate un Doctor Evil cu conturi bancare inimaginabile, care acum isi demonstreaza eficienta si justifica investitia.

Armele noii ere sunt probabil greu de imaginat pentru noi. Asa cum ar fi raza laser si aparatul cu socuri electrice pe vremea romanilor. Oare cum ar fi perceput Baiazid o riposta cu MIG-uri din partea lui Mircea cel Batran?
Sa fi ajuns armele viitorului in prezent, sau cum?

Wednesday, March 9, 2011

Semnificatia lui 8 Martie

In luna martie din nou cantam femeia in data de 8 Martie, ziua internationala a femeii. In concluzie, simplu "La multi ani!" inca odata.
E ciudat cum se schimba semnificatia unor zile odata cu trecerea anilor si toate astea inmod oficial, nu oricum. De ce spun asta? Pai pentru mine e simplu, hai sa vedem daca reusesc sa ma exprim cum trebuie. In copilarie, tin minte ca pe 8 martie era Ziua Mamei, cantam "E ziua ta mamico", faceam tot felul de activitati la gradinita si in primii ani de scoala ca sa putem oferi mamei un cadou minunat facut de manutele noastre de copii mici la acea vreme.
Tin minte si acum, am facut odata un suport de ace in forma de trifoi cu 4 foi ce avea in centru o pernita moale in care se infigeau acele, o manusa de bucatarie din multe straturi de material, o lingura de lemn pe care am pictat un chip si cam atat imi amintesc de activitatile in care ne angrena invatamantul de atunci pentru ziua Mamei, 8 martie.
Acum de 8 martie, sarbatorim femeia in general...de ce nu doar mama?
Femeia e sarbatorita clar pe 1 Martie, de Dragobete si Valentine's Day (nu ca as tine cont de cea din urma deoarece e copiata aiurea de pe continentul cu cel mai mic IQ, a se citi America), e clar ca tot noi trebuie sa avem la indemna flori, ciocolata si orice mai vine pe langa e binevenit.
Sa nu credeti ca o spun ca si cum ar fi un lucru rau sa care imi displace, dimpotriva, e placut sa ai ocazia de cat mai multe ori intr-un an sa ii spui ca este speciala, deosebita, unica si fermecatoare. Pe cat le place femeilor sa fie complimentate, pe atat le place si barbatilor sa le complimenteze...asa ca, ce mai asteptati, e luna lor, nu fiti retrasi, aratati ca le pretuiti prezenta in orice fel puteti.
O merita din plin!

PS: Nu uitati de mama :)

Tuesday, March 8, 2011

Noaptea, cum nu o vedem cu ochiul liber

Noaptea e un mister si intunericul dezvaluie noi culori in locul celor pe care le ascunde.
Linistitul orasel de munte se lumina intens iar muntele din fata se lasa mangaiat de razele lunii in timp ce norii desenau diverse forme pe mantia alba de zapada.

Cerul instelat a fsot o surpriza placuta si carul mic (sau mare) ce se intrezareste printre nori, a fost una si mai mare.

Intr-o seara un foc de artificii ne-a facut sa intoarcem privirea spre sursa zgomotului si desi poza s-a facut in 30 secunde, ca toate cele de mai sus, am si surprins ceva, culmea :)

Aici este parcursul unui tractoras ce tasa zapada si lucra neobosit pana la venirea zorilor. Era unul din cele 10 pe care le observam pornind in toate directiile seara de seara, dupa ce se goleau partiile de schiori.
A iesit ciudat, din motivul amintit mai sus, durata de efectuare a pozei, 30 de secunde.
Merita asteptarea, desi setarea asta, amplifica foarte mult surseel de lumina din peisaj fiind mai mult dedicata locurilor lispsite complet de orice sclipire venita de la vreo sursa electrica.

Saturday, March 5, 2011

...si am ajuns in Les Menuires!

Cu prima raza de soare am pornit spre destinatia finala, Les Menuires.Am lasat in urma Venetia, insa nu oricum ci cu gandul revederii apropiate.
Ceata se mai ridicase si am putut sa si vedem cam despre ce e vorba in zona in care am petrecut noaptea.

 Am ajuns cu mare usurinta la autostrada ce ne-a purtat pr langa Torino, Milano pana in Franta la Tunel de Frejus (35 Euro o trecere, sau 46 Euro tur-retur, dar nu mai departe de 7 zile...evident ca am ales tur retur).
De ce am ales sa o luam prin tunel in loc sa urcam pe la Col de la Madelaine pe unde in vara se desfasora si turul Frantei la ciclism? Simplu, desi nu era zapada la nivelul nostru, toate varfurile erau inchise. Acolo era probabil ceva zapada iar lipsa parapetilor de protectie ii indeamna pe cei de la administratia drumurilor sa le inchida decat sa ofere subiecte pentru stiri.
As vrea sa revin vara si sa urc pana la Col de la Madelaine (1993 m.) si sa admir privelistea, din ce imi amintesc ca am vazut in turul Frantei este splendida.
Trecand pe langa orasul Albertville am inceput o urcare sinuoasa pana cand la un moment dat muntii s-au deschis si au lasat sa se vada pentru o clipa imaginea statiunii catre care ne indreptam, Les Menuires 1850.

Pana sa am parte de unghiul asta deja eram un pic ingrijorat de lipsa zapezii care era din abundenta anul trecut...dar, cred ca a venit doar ca sa imi infirme temerile si bine a facut :)
Am ajuns in statiune intr-un final, am luat cheile apartamentului din Brelin de la Oficiul de Turism si l-am si gasit cu usurinta, culmea. Spun asta deoarece Brelin este o cladire cu numeroase scari si apartamente apartinand unor hoteluri, Oficiului de Turism dar in majoritate particularilor care le folosesc drept case de vacanta.
Cladirea vegheaza asupra asupra micii statiuni fiind cel mai inalt punct al acesteia, iar legatura cu restul statiunii se facea prin intermediului liftului ce se plimba alene printre copaci.
Deja schiam si desi pe langa partii zapada nu se cam lasa asteptata, acolo unde era cu adevarat nevoie de ea, era din abundenta.



Partii cat vezi cu ochii iar multimea de oameni care era umplea statiunea se distribuia teribil de uniform pe munti, astfel incat aproape mereu aveai impresia ca esti doar tu si muntele.



In oricare din varfuri ajungeai si priveai in jur aveai impresia ca esti pe acoperisul lumii si mai sus nu se poate, insa urmatoarea telecabina te purta fara sa simti mai sus, iar si iar.
Pe una din partii am intalnit si aceasta capra neagra din lemn masiv, ancorata cu bine si cu picioarele din spate lasate in voia haului ce se deschidea in spatele ei. Doar e o capra neagra, cum ar fi putut sa stea cu toate cele 4 picioare la un loc?
Am observat simbolul caprei negre apoi pe toate telescaunele si am tras concluzia ca are cam 99.9% sanse sa fie simbolul statiunii
 Am observat simbolul caprei negre apoi pe toate telescaunele si am tras concluzia ca are cam 99.9% sanse sa fie simbolul statiunii


Culmile muntilor aveau zapada din belsug dar noapte de noapte tunurile de zapda le pudrau cu devotament, cu acelasi devotament cu care soferii de pe ratracuri (masinile masive de tasat zapada) dadeau ture pe partii cat era noaptea de lunga.
Pe toata durata sederii, singurele stiri de la televizor de interes national erau cele legate de lipsa precipitatiilor si cum era amenintat sezonul sporturilor de iarna. Tunurile de zpada se alimentau din lacuri de tipul celor din poza si acestea deja aveau un nivel destul de scazut ceea ce era alarmant. Si cu toate astea, nu am gasit multe zone cu gheata la joasa altitudine, unde spuneau ei ca erau probleme, iar pietrele lipseau cu desavarsire.

Facem o pauza, respiram adanc si ne oprim pentru moment. Mai e timp si pentru restul, mai ales ca noaptea ne astepta niste peisaje deosebite.

Friday, March 4, 2011

Revenire si drumul spre Les Menuires

Stiu ca am lipsit o gramada, stiu ca nu e frumos sa fac asa ceva, imi cer scuze dar timpul liber s-a comprimat ca aerul dintr-o butelie de oxigen in perioada ce s-a scurs.
Am revenit, bine sanatos, pentru cine se intreba si Ionel, nu m-a dat nimeni afara de la servici ;) poti sta linistit. La multi ani tutor in 2011 si un an mai bun decat cel pe care l-am lasat in urma.
La multi ani tuturor feteleor, femeilor, iubitelor, mamelor, sotiilor, prietenelor, colegelor noastre pentru ca ele ne dau puterea sa visam si ne sprijina in tot ceea ce facem! Martie este luna lor si au dreptul sa nu fie refuzate, mare atentie tuturor! :)

Primavara s-a instalat deja calendaristc insa iarna pare sa adore meleagurile noastre si nu lasa copacii sa inmugureasca si sa ne incante cu parfumul florilor viu colorate.


Am sperat sa regasesc un asemenea peisaj cand am revenit din concediu, dar iata ca tot iarna domina peisajul.

Da, am fost in concediu, timp de doua saptamani. Sefa mea, cand m-a auzit imi spunea “Ce o sa faci tu pe vremea asta urata doua saptamani, de ce nu astepti caldura?”. Ei bine iata ce am facut timp de doua saptamani.

Ca si anul trecut, am ales luna Februarie pentru a ma dedica sporturilor de iarna in maretia muntilor pe culmile carora descoperi de fiecare data ceva nou. Am pus degetul pe harta si am pornit spre destinatia numita Les Menuires, situata in sudul Frantei, la granita cu Italia, in cel mai mare domeniu schiabil din lume Les Trois Vallees ce se mandreste cu un total de aproxiamtiv 600km de partii interconectate.

Les Trois Vallees, cuprinde vaile: Courchevel, prezentata in detaliu cu ocazia excursiei de anul trecut, Meribel, la mijloc si Val Thorens alaturi de Les Menuires ce constituie cea de-a treia vale.

Escapada era planuita inca din septembrie anul trecut cand am facut rezervarea acolo cat si pentru opririle de pe traseu, pentru ca drumul l-am facut pe sosele, nicidecum pe calea aerului.

Ce sa mai lungim povestea, sa incepem cu inceputul ce coincide cu ziua plecarii. Masina avea portbagajul foarte bine aranjat incat nu mai incapea nici un ac acolo iar bancheta din spate gazduia schiurile invelite intr-o husa neagra ce le-a facut invizibile pentru toti vamesii din drumul nostru. Am ales varianta de a le indesa in masina si nu pe ea, deoarece urma o oprire la Venetia si nu aveam de gand sa car bagaje in camera pentru noaptea respectiva.

Dupa ce ne-am sfatuit indelung pe unde sa mergem, am zis sa incercam drumul prin Ungaria pentru ca de anul trecut pana acum, am aflat ca in Serbia s-a instituit pedeapsa cu inchisoarea de 24 de ore pentru depasirea vitezei in localitate iar anul trecut numai in limite nu am mers in localitatile lor.

Cum nu am mai strabatut niciodata Ungaria, abia asteptam sa trecem granita in acea directie sa vedem minunea pe care o lauda toti romanii din zona pe tema “ce evoluati sunt ei fata de noi si ce preturi mici gasesti peste granita”. Am plecat din Bucuresti la 1 noaptea urmand traseul Pitesti, Craiova, Drobeta Turnu Severin, Timisoara, Arad si tusti in Ungaria dupa ce evident am facut popas sa cumparam vigneta.

Trecem granita si intram pe un drum la fel de prost pavat ca un drum comunal de la noi, intram intr-un satuc unde limita de viteza era de 30km/h fapt ce ne-a facut sa cascam ochii mai mult decat de obicei de mirare si sa respectam limita pentru ca am fost avertizati de cand am cumparat vigneta ca au obiceiul de a opri masinile cu numere de RO care depasesc viteza.

Dupa acest drum mai mult decat monoton am mai trecut printr-un orasel si in sfarsit am ajuns pe autostrada…dezamagire maxima. Nu inteleg de ce toti zic ca atunci cand treci granite de la unguri in Romania iti rupi masina, deoarece drumurile sunt la fel, ba chiar mai bune la noi in tara.

In fine, autostrada monotona nu ne-a permis sa vedem nimic, am ajuns al Budapesta pe care am ocolit-o si ne-am indreptat in sud spre lacul Balaton pe care iar credeam ca il vedem si o sa fim impresionati. Ei bine teapa, de pe autostrada din nou nu se vede nimic.

Am intrat in Slovenia si ne-am continuat drumul, pe autostrada observand cu stupoare ca nu mai avem de-a face cu zapezile de anul trecut. In Italia insa a inceput nebunia si totul a devenit mai interesant desi eram tot pe autostrada.

O cetate singuratica mi-a atras atentia pe un deal golas.

Odata cu lasarea serii, acolo lumea incepe sa se isterizeze pe sosele, toti simt ca nu mai ajung la timp acasa, la job, la distractie si accelereaza la maxim. Asa se face ca noi care mergeam cu 140km/h, eram depasiti in mod constant de “buburuze” gen 107, C1, Smart iar de dube nu mai vorbesc. Ele fac legea acolo si daca le vezi venind, ar fi bine sa le faci loc.

Usor cracanati am ajuns la Mestre pe o ploaie mocaneasca acompaniata de o ceata deasa ce limita vizibilitatea drastic. A inceput acum partea distractiva. Sa cautam hotelul la care urma sa innoptam dupa 19 ore si 1600km parcursi ca descreieratii.

Ne-am invartit in jurul cozii dupa harta trimisa de receptionera prin e-mail si nimic. Intr-un final am sunat si am obtinut o alta adresa a aceluiasi hotel. Ciudat nu? Asa am zis si eu.

O inseram pe GPS si in 10 minute eram in parcarea acestuia. Victorie!

Recompensa a fost camera decorata in stil venetian. M-am simtit contemporan cu muschetarii si regii extravagant ai Frantei. Dar uneori imaginile fac mai mult decat o mie de cuvinte, asa ca iata.

Cam atat pentru inceput, sa facem totul treptat deoarece graba strica treaba, nu? :)

PS: Ca fapt divers, pretul pe noapte al acestei camere a fost de 38 Euro, fara mic dejun. Nu mi s-a parut deloc mult avand in vedere stilul.
Hotelul l-am gasit pe venere.com, site de rezervari pe care il recomand cu caldura celor care vor sa calatoreasca.