Hoinarind pe strazile din Nisa

Desi nu am facut mare lucru, caldura amiezii ma face sa imi indrept pasii spre un parc unde am prabusesc pe o banca, la umbra unui palmier inalt, am pus pauza in traseul ce-l aveam. Valurile marii inca se auzeau pe fundal, faleza fiind aproape.
La scurt timp dupa ce m-am racorit cu o sticla de apa rece, pe banca din fata, s-a prabusit un grup de 4 fete, in cautare de umbra. Au vorbit 2 minute iar apoi brusc, toate au cazut prada oboselii acumulate in zilele de turism intens pe care le au in spate.
Le-am lasat sa se odihneasca si am pornit spre tinta zilei, Parcul Carol de Romania din Nisa.
Nu stiam ca exista si am ramas uimit cadn am aflat de el. Problema e ca se afla in partea cealata a orasului, aproape de aeroport. Asta nu ne-a oprit sa facem o plimbare agale care ne-a dat ocazia sa ne intalnim cu indicatoare ciudate.

Ce-i drept nu purta nimeni mustata pe strada respectiva, dar nici masini nu erau. Ce sa mai crezi? :)
Oamenilor le place sa isi infrumuseteze locurile si au aplicat asta si semnelor de circulatie se pare.
Cum arta ocupa un loc de cinste, am intalnit si cateva galerii de gen, in care tienri artisti isi expun viziunea asupra lumii.

Oare budistii care au zarit aceasta lucrare s-au amuzat si ei iar gandul i-a purtat la un Mickey Mouse supraponderal, dar foarte intelept?
Tot mergand, pe acceasi strada, am zarit un Duster, iar la cateva locuri de parcare distanta se odihnea un Lotus Elise. Interesenta alaturare. Ei isi permit destule, dar sunt cativa care aleg varianta practica in locul celei amuzante dar costisitoare.

Parasind stradutele laturalnice, am mai facut cativa pasi pe Promenade des Anglais pentru a mai admira marea. Ca sa ramanem in tema, am dat nas in nas cu un mare banner, ce ne anunta ca putem sa pilotam un Ferrari contra unei sume de bani pe care unii o dau pe plimbari cu ATV-ul.

Trecem pe langa el, desi ar fi fost 15 minute interesante, dar promitem sa revenim cand mai incaruntim un pic, poate la anul, cu fonduri alocate special pentru asa ceva :)
Ne continuam drumul initiatic prin caldura nimicitoare si folosind la maxim indicatoarele din toate colturile de strada ajungem la parcul Carol de Romania.

Din pacate, nimic impresionat. Ma asteptam sa dau nas in nas cu o statuie sincer sa fiu, dar nimic. Un parc micut si cochet, aflat pe o colina, un pic mai departe de mare decat ne-am fi asteptat. Ne-a oferit umbra si racoare ca sa ne revenim dupa ce am mers pe jos cativa kilometri. Stiu ca nu e mult, insa pentru niste vietati de birou, e o realizare notabila.
Am pornit de pe loc cu aceeasi viteza a melcului care si-a pierdut cochilia si simte cum se prajeste si culmea am ajuns la hotel unde dupa un dus racoritor am simtit ca prind viata.
Pe seara am iesit pana in port, unde doi pescarusi serveau la masa de seara, ceva ce fusese odata o pasare. Se poate numi canibalism? Cred ca da, insa natura are felul ei bizar de a-i lasa doar pe cei mai putenrici sa supravietuiasca si totusi le permite si celor mai mici sa prospere.

Soarele cobora usor si il privesc prin perdeaua de apa a unei fantani arteziene. Hei, nu mai am nevoie de ochelari de soare si ma uit direct in el. Din nou, doar prin puterea naturii.

Seara coboara incet iar plimbarea lunga de azi incepe sa isi faca simtite efectele asupra starii noastre generale. Maine plecam, asa ca azi privim marea inca odata si ne mai aruncam in valurile ei. E atat de calda chiar daca soarele a plecat de pe cer. Acum e mai linsitita si poti innota precum intr-un bazin.
Pastrez senzatia de plutire cu ochii spre cer si ma retrag in camera.
A fost altfel decat pana acum si asta intr-un mod placut. In timp ce inchid ochii, incerc sa revad tot ce mi-a placut in aceste zile. Nu reusesc sa le enumar pe toate si somnul ma fura in lumea lui. Mai e si maine o zi.