Revenire si drumul spre Les Menuires

Stiu ca am lipsit o gramada, stiu ca nu e frumos sa fac asa ceva, imi cer scuze dar timpul liber s-a comprimat ca aerul dintr-o butelie de oxigen in perioada ce s-a scurs.
Am revenit, bine sanatos, pentru cine se intreba si Ionel, nu m-a dat nimeni afara de la servici ;) poti sta linistit. La multi ani tutor in 2011 si un an mai bun decat cel pe care l-am lasat in urma.
La multi ani tuturor feteleor, femeilor, iubitelor, mamelor, sotiilor, prietenelor, colegelor noastre pentru ca ele ne dau puterea sa visam si ne sprijina in tot ceea ce facem! Martie este luna lor si au dreptul sa nu fie refuzate, mare atentie tuturor! :)

Primavara s-a instalat deja calendaristc insa iarna pare sa adore meleagurile noastre si nu lasa copacii sa inmugureasca si sa ne incante cu parfumul florilor viu colorate.


Am sperat sa regasesc un asemenea peisaj cand am revenit din concediu, dar iata ca tot iarna domina peisajul.

Da, am fost in concediu, timp de doua saptamani. Sefa mea, cand m-a auzit imi spunea “Ce o sa faci tu pe vremea asta urata doua saptamani, de ce nu astepti caldura?”. Ei bine iata ce am facut timp de doua saptamani.

Ca si anul trecut, am ales luna Februarie pentru a ma dedica sporturilor de iarna in maretia muntilor pe culmile carora descoperi de fiecare data ceva nou. Am pus degetul pe harta si am pornit spre destinatia numita Les Menuires, situata in sudul Frantei, la granita cu Italia, in cel mai mare domeniu schiabil din lume Les Trois Vallees ce se mandreste cu un total de aproxiamtiv 600km de partii interconectate.

Les Trois Vallees, cuprinde vaile: Courchevel, prezentata in detaliu cu ocazia excursiei de anul trecut, Meribel, la mijloc si Val Thorens alaturi de Les Menuires ce constituie cea de-a treia vale.

Escapada era planuita inca din septembrie anul trecut cand am facut rezervarea acolo cat si pentru opririle de pe traseu, pentru ca drumul l-am facut pe sosele, nicidecum pe calea aerului.

Ce sa mai lungim povestea, sa incepem cu inceputul ce coincide cu ziua plecarii. Masina avea portbagajul foarte bine aranjat incat nu mai incapea nici un ac acolo iar bancheta din spate gazduia schiurile invelite intr-o husa neagra ce le-a facut invizibile pentru toti vamesii din drumul nostru. Am ales varianta de a le indesa in masina si nu pe ea, deoarece urma o oprire la Venetia si nu aveam de gand sa car bagaje in camera pentru noaptea respectiva.

Dupa ce ne-am sfatuit indelung pe unde sa mergem, am zis sa incercam drumul prin Ungaria pentru ca de anul trecut pana acum, am aflat ca in Serbia s-a instituit pedeapsa cu inchisoarea de 24 de ore pentru depasirea vitezei in localitate iar anul trecut numai in limite nu am mers in localitatile lor.

Cum nu am mai strabatut niciodata Ungaria, abia asteptam sa trecem granita in acea directie sa vedem minunea pe care o lauda toti romanii din zona pe tema “ce evoluati sunt ei fata de noi si ce preturi mici gasesti peste granita”. Am plecat din Bucuresti la 1 noaptea urmand traseul Pitesti, Craiova, Drobeta Turnu Severin, Timisoara, Arad si tusti in Ungaria dupa ce evident am facut popas sa cumparam vigneta.

Trecem granita si intram pe un drum la fel de prost pavat ca un drum comunal de la noi, intram intr-un satuc unde limita de viteza era de 30km/h fapt ce ne-a facut sa cascam ochii mai mult decat de obicei de mirare si sa respectam limita pentru ca am fost avertizati de cand am cumparat vigneta ca au obiceiul de a opri masinile cu numere de RO care depasesc viteza.

Dupa acest drum mai mult decat monoton am mai trecut printr-un orasel si in sfarsit am ajuns pe autostrada…dezamagire maxima. Nu inteleg de ce toti zic ca atunci cand treci granite de la unguri in Romania iti rupi masina, deoarece drumurile sunt la fel, ba chiar mai bune la noi in tara.

In fine, autostrada monotona nu ne-a permis sa vedem nimic, am ajuns al Budapesta pe care am ocolit-o si ne-am indreptat in sud spre lacul Balaton pe care iar credeam ca il vedem si o sa fim impresionati. Ei bine teapa, de pe autostrada din nou nu se vede nimic.

Am intrat in Slovenia si ne-am continuat drumul, pe autostrada observand cu stupoare ca nu mai avem de-a face cu zapezile de anul trecut. In Italia insa a inceput nebunia si totul a devenit mai interesant desi eram tot pe autostrada.

O cetate singuratica mi-a atras atentia pe un deal golas.

Odata cu lasarea serii, acolo lumea incepe sa se isterizeze pe sosele, toti simt ca nu mai ajung la timp acasa, la job, la distractie si accelereaza la maxim. Asa se face ca noi care mergeam cu 140km/h, eram depasiti in mod constant de “buburuze” gen 107, C1, Smart iar de dube nu mai vorbesc. Ele fac legea acolo si daca le vezi venind, ar fi bine sa le faci loc.

Usor cracanati am ajuns la Mestre pe o ploaie mocaneasca acompaniata de o ceata deasa ce limita vizibilitatea drastic. A inceput acum partea distractiva. Sa cautam hotelul la care urma sa innoptam dupa 19 ore si 1600km parcursi ca descreieratii.

Ne-am invartit in jurul cozii dupa harta trimisa de receptionera prin e-mail si nimic. Intr-un final am sunat si am obtinut o alta adresa a aceluiasi hotel. Ciudat nu? Asa am zis si eu.

O inseram pe GPS si in 10 minute eram in parcarea acestuia. Victorie!

Recompensa a fost camera decorata in stil venetian. M-am simtit contemporan cu muschetarii si regii extravagant ai Frantei. Dar uneori imaginile fac mai mult decat o mie de cuvinte, asa ca iata.

Cam atat pentru inceput, sa facem totul treptat deoarece graba strica treaba, nu? :)

PS: Ca fapt divers, pretul pe noapte al acestei camere a fost de 38 Euro, fara mic dejun. Nu mi s-a parut deloc mult avand in vedere stilul.
Hotelul l-am gasit pe venere.com, site de rezervari pe care il recomand cu caldura celor care vor sa calatoreasca.

Schimbarea

Cand auzim cuvantul "schimbare" prima reactie este de obicei una defenisiva. Nu prea ne dorim schimbarea pentru ca nu stim ce aduce cu ea, iar fiinta umana se teme de necunoscut in majoritatea cazurilor. Ce este de fapt schimbarea? Ea apare atunci cand ceva din interiorul nostru spiritual s-a alterat sau a evoluat sau cand mediul in care salasluim este supus unor factori ce-l modifica. Schimbarea poate fi reversibila sau nu, insa odata ce am facut o schimbare, nu mai dorim sa revenim la starea initiala, ea apartine trecutului si schimbarea devine necunoscuta ce este acum sinonima cu prezentul.
Important este sa ne acceptam schimbarile, sa fim pregatiti petru ele si sa stim daca din timp daca ne sunt benefice sau nu pentru ca niciodata nu avem indicii destul de clare daca ele au atributul de a fi reversibile.
La fel cum noi suferim in mod constant schimbari, cei din jurul nostru pe care ii atingem in drumul nostru sunt influentati de aceste noi energii. Avem puterea sa ii schimbam pe altii si sa schimbam mediul in care traim.
Suntem in continua schimbare si asta nu face decat sa ne intareasca cu fiecare pas, nu avem de ales si pasim mai departe devenind mai puternici si mai usor de schimbat.
Pana la urma schimabrea devine parte integranta din noi si devine doar un alt sentiment pe care il traim zi de zi.
Toate schimbarile din lume au dus la evolutie. Cel mai banal exemplu este fulgerul care a lovit un copac langa pestera omului preistoric si i-a schimbat acestuia perspectiva asupra confortului si a mancarii desi initial l-a inspaimantat de moarte.
Frica de necunoscut si nou ne face sa fim reticenti la schimbari si sa nu dorim sa ne parasim starea actuala, insa uitam ca explorarea noului si a necunoscutului ne-a adus in locul unde suntem azi.
Trebuie sa mergem mai departe si sa infruntam schimbarile oricum ar fi ele.
Daca ne e bine sau rau acum dupa atatea schimbari, nu stiu sigur, fiecare decide pentru el, pentru ca pur si simplu suntem diferiti.