Zapada tot insista

Dupa un weekend in care soarele a dominat peisajul, ziua de luni e mohorata precum un tablou lovit aprig de o nunanta de gri. Dar nu culoarea gri propriuzis imi da starea asta, ci culoarea alba, mai exact prezenta zapezii.

Daca la Bucuresti, nu mai ninge de vreme buna, Sofia e inca pudrata de zapada. Probabil lor le place cu mai multa vanilie si asa ajung acoperisurile sa fie pe placul locuitorilor :)
Daca codru-i frate cu romanul, trebuie si bulgarul sa fie frate cu cineva, poate cu iarna daca grecii au amanetat vara.

Remember Courchevel

Desi e vara si stiu ca poate pare ca nuca in perete, gandul la vacant de iarna incepe sa pluteasca in jurul meu si sa se invarta descriind cercuri tot mai ample, desi frigul e inca departe. Dar tocmai pentru ca e departe, merita sa fugim cu gandul putin la el si sa ne racorim scapand macar pentru putin timp de caldura ce ne moleseste.


In primavera acestui an am avut parte de vacant de vis din punctual de vedere al unui practicant al sporturilor de iarna. Fiecare dintre noi viseaza altfel, drept pentru care ce e din vis pentru unii se poate dovedi ceva total neinteresant pentru altii.

Dar cum in clipa asta eu manuiesc condeiul, voi alege sa povestesc despre vacanta de vis care s-a petrecut in febraurie 2010.

Totul a inceput in ianuarie 2010, cand, dupa ce ne-am mai zgariat zdravan schiurile la Azuga, am luat decizia sa plecam la ski in Alpii din sudul Frantei, mai exact in localitatea Courchevel 1850. Am inceput sa facem planuri si trasee intrucat excursia trebuia sa fie cu masina din pricina volumui de bagaje.

Pana acolo fiind 2050km, trebuia sa ii parcurgem in doua zile. Am decis sa facem o oprire la dus langa Venetia iar la intors la fel. Ne-am dat de trei ori peste cap si in scurt timp ne-am gasit in masina, cu bagajele pana aproape de tavan, accelerand pe drumurile ce urmau sa ne duca departe de cotidianul cenusiu. Entuziasmul noului ne-a ajutat sa parcurgem drumul pana acolo cu usurinta. Desi am avut cu noi si un GPS, am ales sa il punem in functiune la iesirea din tara si am observant ca mufa de alimentare nu mai era intreaga, drept pentru care s-a intors rapid intr-o geanta unde a stat inchis tot drumul. Inspiratia a facut ca sa avem la noi si un atlas rutier de prin anii ’90 care ne-a calauzit admirabil. Am trecut prin Serbia, Croatia si Slovenia. Am ajuns in prima seara la Venetia, pe la ora 19:00 desi pelcasem de la 3 dimineata din fata blocului. Din pricina oboselii si a vremii destul de vitrege (ploua abundent), am fost nevoiti sa renuntam la vizitat si sa ne odihnim pentru a doua zi.

Noapte a trecut si cu forte proaspete am strabatut nordul Italiei pana in Alpii francezi. Trecerea din Italia in Franta se face prin tunelul Frejus. La iesirea spre Franta o priveliste minunata ne-a colorat ochii, munti semeti acoperiti de zapada completati de cerul mai albastru decat de obicei. Existau evident si rute ocolitoare cum ar fi prin Col de la Madeleine aflat la 2000 metri, dar era in mod evident inchis din pricina furtunilor de zapada. Mi-ar fi placut s ail vad mai ales ca este parte din circuitul de ciclism, Turul Frantei. Nu am avut de ales si am platit 35 Euro pentru a tranzita tunel de Frejus, singurul drum practicabil la acea data.

Localitatea Courchevel, impartita in trei zone in functie de altitudine, era compusa din moteluri si hoteluri precum casutele de lemn din povesti, cochete si acoperite cu zapada grea si neatinsa. Aici, impatimitii skiului din noi, au avut ocazia sa exploreze cei 600km de partii alergand pe partii de dimineata pana seara. Ca practicant al sporturilor de iarna, nu poti sa iti doresti niciodata mai mult decat atat, pentru ca pur si simplu nu vei putea fizic sa ii faci fata.

Restaurantul de pe marginea abisului. Ma intreb daca nu cumva a fsot pus acolo pentru a-i scoate pe usa din dos, pe rau platnici :)

Variantele erau in numar mare la fiecare punct de sosire al oricarui telescaun.

Un mic refugiu vizibil din telescaun, inconjurat de un desert de omat.

Aici am dat peste un mic vartej, care face ca fulgii de zapada sa se ridice spre cer intr-un con de lumina desprins parca din poveste.

E placut sa vezi si figuri cunoscute, chiar daca sunt personaje din desene animate.

Dupa ce a nins toata ziua, municipalitatea nu a fost luata prin surprindere si a curatat strazile desi volumul de zapada a fost impresionant. Se poate vedea inaltimea mormanelor din ronduri.

Intr-una din zile am ales sa atingem cel mai inalt varf din zona, 3200m, situat la doua vai distanta in localitatea Val Thorens. Zis si facut, am pornti la primele ore ale diminetii si am ajuns acolo in jurul pranzului. Privelistea oferita de acel loc iti taia rasuflarea, am ramas inmarmuriti de splendoarea peisajului, de amplitudinea sa si distanta ce se deschidea in fata noastra. Intr-adevar, la 3200m, daca faci efort, vei simti fiecare pas in plus si fiecare gura de aer va deveni mult mai pretioasa, aerul rarefiat era la el acasa.

Singura indicatie catre varful Mont Blanc, 4800m, era pe o placa de lemn scrijelita cu creta alba.
E si o sageata acolo pentru o indicatie mai precisa.

La 1850m se gasea si un mic aeroport destinat avioanelor de mici dimensiuni care decolau si aterizau pe scurta pista ce era delimitate intr-o parte de munte iar in cealata parte de peretele acoperit cu zapada al muntelui.

Zilele treceau si bucuria noastra se transforma in normalitatea de zi cu zi. Brusc ne-am adus aminte, ca in perioada 6-16 februarie 2010, la Venetia se desfasura Carnavalul. Din nou am zambit unul la altul in timp ce ne priveam si am decis sa plecam cu o zi mai devreme de la Courchevel pentru a prinde o zi in plus in mijlocul Carnavalului.
Zis si facut, ne-am achitat hotelul si cu pofta de ski satisfacuta pana peste poate, cel putin in acel moment, am indreptat rotile masinii spre Venetia.

De maine alergam impreuna printre mastile pline de mister.
(va urma)

PS: Cam asta era planul celor 3 vai pe care am alunecat timp de 4 zile.

Vis de iarna pentru vara

Desi soarele a apus si ochii imi arata in ceata imaginile fugare de la televizor, caldura persista. Renunt la a-mi mai chinui ochii si apas butonul ce amuteste ecranul colorat. Dupa cativa pasi ma gasesc sub dus si caldura de mai devreme e doar o amintire...dar pentru cat timp? Stand in pat, ea se aprope din nou si ma invaluie, ma intoarce pe toate partile ca intr-un cuptor pana cand imi propun sa incerc un exercitiu de imaginatie. De ce nu ma gandesc la iarna? Racoarea ei imi poate aduce somnul dupa care tanjeam.
Iarna este ciclica, vine si pleaca independent de vointa noastra. Ce putem noi sa facem? Sa incercam sa o facem frumoasa, sa incercam sa aducem curcubeul pe cerul plumburiu si sa zambim din nou.
Ce rost are sa fim suparati ca nu putem merge la plaja, ca trebuie sa punem o sumedenie de haine pe noi? Trebuie sa facem ceva placut din fiecare pas pe care il facem fie si prin gerul naprasnic ce ne taie rasuflarea uneori.
Ce e mai frumos decat visul, evadarea, relaxarea si placerea de a face ce iti doresti? Ca sa ne indeplinim dorintele trebuie sa le adaptam la anotimp.
Un vis de iarna se desfasoara departe de oras, departe de lumea cunoscuta si aproape de cetina brazilor, intr-o cabana mica de lemn, calduroasa si cocheta, in care, tolanit pe un covor gros ascult o melodie veche in surdina. Pe o masuta se odineste un pahar cu putin vin rosu in el. In restul camerei, lumina lasa se vada doar umbre si atunci, din umbra celeilalte camere o zaresc...Imi place sa o privesc cum paseste inspre mine si se apropie de parca pluteste pe un nor cand picioarele ii sunt mangaiate atat de frumos de plusul pe care calca....stie ca o astept, nu e nevoie sa ii spun nici un cuvant, vrea doar sa dansam impreuna, un dans ce nu implica prea multa coregrafie ci naturalete si senzatii. Iubim atingerile si devenim usor usor supusii lor, lumina din camera ne arata doar contururi, doar umbre si asta este destul, pentru ca nu vrem sa privim, vrem sa simtim, sa traim.
E deja dimineata?
Ce s-a mai intamplat?