Nisa, parcul de pe colina

Iata ca a venit si randul orasului ce ne gazduieste, sa fie descoperit si explorat de picioarele deja obosite de drumurile parcurse prin destinatiile vecine.
Am pornit catre Vieille Ville, partea veche a orasului, ce gazduieste castelul ce vegheaza de pe o o inalta colina. Acesta parte a orasului are si ea strazi principale si strazi secundare, toate au aceeasi latime, iar diferenta o face numarul de oameni.
Daca pe strazile principale, toti se inghesuie printre magazine, terase si baruri, pe cele laterale, domneste linistea. Poti sa le vezi doar daca intorci capul si reusesti sa razbati cu privirea prin marea de oameni derutati, dezorientati dar totusi entuziasmati ca se afla acolo.
Am pornit pe aceasta strada spre capatul zonei vechi unde aveam sa ne intalnim cu dealul in varful caruia este castelul. Ajunsi acolo, am ales sa facem un cadou picioarelor ce ne-au purtat mereu cu constiinciozitate si sa platim 90 centi pentru a utiliza ascensorul la urcare. Aveam sa ne dam seama doar la coborare, cat de bine investiti au fost cei 90 de centi.

Cum se deschid usile liftului, o priveliste minunata se aseaza in fata ochilor si toata coasta ti se infatiseaza fara secrete si fara ascunzisuri. Acum depinde doar de fiecare cat poate cuprinde cu privirea, binoclul sau obiectivul camerei, dupa caz.

Asa arata Promenade des Anglais, cu lumina aprinsa, din cel mai inalt punct accesibil turistilor nemotorizati.
Mi-ar fi placut sa fiu aici si dupa lasarea intunericului, insa faptul ca oamenii de acolo sunt foarte temperamentali si tind sa se arunce in gol din dragoste nebuna, neimpartasita sau diverse alte motive, accesul este restrictionat.

Mergand pe partea cealalta am dat nas in nas cu portul, aceasta parcare lichida pentru numeroase ambarcatiuni.

Mult mai aerisit decat cel din Monte Carlo, insa deloc sarac in ambarcatiuni care mai de care mai aratoase si mai complexe.

Se mai intampla si la altii sa apara "scara magarului", dar cred ca "magarul" e destul de bine privit.

Din loc in loc, oameni cu talent artistic, au imortalizat in picturi sugestive, imaginile ce li se infatisau din ungherele ce lasau ochiul sa se rasfete cu privelistea. Desenul insa parea din alte vremuri cand vegetatia era mai putin abundenta si cand colinele inca nu erau acoperite de locuinte ca in ziua de azi.

In drumul spiralat spre racoarea marii ne-am intalnit cu cei mai profilici locuitori ai colinei, cactusii. Obisnuit sa ii vad doar miniaturali am admirat maretia lor dar mai ales coloritul si delicatetea florilor crescute printre spini.

In acest parc, salasluieste si o cascada, destul de inalta, ce serveste drept sursa de racoare si viata pentru pescarusii ametiti in cautarea unui fir de apa dulce.

Continuand coborarea, am trecut pe langa ceva ce semana cu sirenele de avertizare folosite in vremea razboiului. Un amalgam de palnii mari, asezate in asa fel incat sunetul lor sa razbata cat mai departe pentru a preveni pe oricine le ia in seama, de un atac inevitabil.

Fiecare loc are povestea sa, fiecare obiect are la randul sau multe povesti de spus.
Oare de cate ori au fost folosite aceste sirene?
Oare cate vieti au salvat?
Oare ar mi fi aratat aceste locuri asa cum arata astazi?
Sunt intrebari, la care raspunsul pare ca se obtine mai greu decat la intrebarea "Cate nituri avea Titanicul?" :)