Reincarnare si suflete pereche

Religia crestina ne spune clar cu toate ocaziile ca reincarnarea este ceva ce apartine credintelor pagane, este o minciuna si nu exista. Cu toate astea, exista un numar ridicat de crestini care cred si in reincarnare. Cum poti fi si crestin si cum poti crede in acelasi timp si in reincarnare.

Subiectul este foarte vast si nu are rost sa il disec. Mi-a staruit in gand, deoarece aseara am dat peste un pasaj in timp ce citeam Brida de Paulo Coelho. Cu siguranta, nu il pot reda, insa acolo am gasit, intr-un fel, raspuns la o nedumerire pe care o aveam si eu pe aceasta tema.

Daca exista reincarnare, cum se face ca numarul oamenilor pe acest pamant a sporit atat de mult? De unde au venit noi suflete?

Ei bine, raspunsul pare a fi simplist si natural.

Asa cum in natura, totul se inmulteste prin diviziune, sufletele noastre se pot divide nu numai o singura data. Apoi, pe parcursul vietii suntem calauziti de tot felul de intamplari, idei si asa zise sentimente, sa ne gasim jumatatea.

Dar daca sufletul se poate diviza mai mult decat odata, nu avem mai multe jumatati?

Se poate spune ca avem mai multe jumatati dar la fieare divizare a sa, cele doua suflete se departeaza de cel din care provin.

Cum vom sti ca ne-am intalnim jumatatea?

Unii ar fi inclinati sa zica ceva despre dragoste si iubire, insa acestia sunt doar lianti ce leaga doua suflete pe termen scurt su lung. Se spune ca sufletul pereche il putem identifica privind persoana respectiva adanc in ochi. Acolo se gaseste raspunsul, acolo trebuie sa vedem licarirea care sa ne confirme ca ea este jumatatea noastra.

Fiecare dragoste pe care o traim este dedicata unui suflet pereche, mai apropiat sau mai indepartat. Daca dragostea dureaza zile sau ani nu are importanta, important este sa ne gasim sufletul, sufletele pereche si sa calatorim mereu in cautarea lor cand ne confruntam cu singuratatea.

Singuratatea este cea mai grea pedeapsa pentru neimplinirea acestui ideal al fiecaruia. Cautarea trebuie sa fie sinonima cu viata insesi si astfel vom avea o viata plina si implinita.

O viziune

Rasfoind o carte, o sa scriu mai tarziu care, am intalnit un pasaj care pare sa fie o descriere foarte realista si onesta a ceea ce se intampla in unele cupluri. Desi aceasta stare de fapt exista, toti o neaga si nimeni nu vorbeste despre ea.
„Bărbatul şi femeia sunt împreună de zece ani. Făceau dragoste în fiecare zi, acum abia dacă se mai întâmplă o dată pe săptămână, dar asta, la urma urmelor, nu e prea important: există comuniune de idei, sprijin reciproc, camaraderie. El se întristează dacă trebuie să cineze singur fiindcă ea mai are de lucru la serviciu. Ei îi pare rău când el trebuie să călăto¬rească, dar înţelege că asta face parte din profesia lui. Simt că ceva începe să lipsească, dar sunt adulţi, au atins maturitatea, ştiu cât de important este să menţii o legătură stabilă fie şi în numele copiilor. Se dedică din ce în ce mai mult profesiei şi copiilor, se gândesc din ce în ce mai puţin la căsnicie care aparent merge foarte bine, nu există un alt bărbat sau o altă femeie. îşi dau seama că ceva nu e în regulă. Nu reuşesc să localizeze problema. Pe măsură ce trece timpul, devin tot mai dependenţi unul de altul, până la ur¬mă vine bătrâneţea, ocazia unei noi vieţi se îndepărtează, încearcă să-şi ocupe timpul cât mai mult, lectură, broderie, televizor — dar totdeauna apare discuţia de la cină, sau de după cină. El se enervează uşor, ea tace mai mult ca de obicei. Fiecare înţelege că celălalt e din ce în ce mai departe şi nu pricepe de ce. Ajung la concluzia că aşa este căsnicia, dar refuză să vorbească cu prietenii, trec drept întruchiparea unei familii fericite, care se sprijină reciproc, are aceleaşi preocupări. Apare o amantă ici, un amant colo, nimic serios, desigur. Important, necesar, definitiv este să te porţi ca şi cum nimic nu s-a întâmplat, este prea târziu ca să mai schimbi ceva."
Fragment din Zahirul de Paulo Coelho

Cam asta e imaginea casniciilor pe care le cunoastem de la cei mai in varsta. In ziua de azi insa, randurile de mai sus nu mai sunt chiar atat de actuale. Invocand putin curaj, unii oameni decid sa renunte la ceea ce simt ei ca nu le mai este prielnic, in loc sa incerce sa repare ce s-a defectat. Fiecare alege drumul sau, fiecare isi face propriul drum. Nu se mai poarta sa stai si sa inghiti visand la mari albastre.
Concluzia ar fi ca in ultimele decenii asteptarile legate de casnicie au crescut prea mult si asta aduce cu sine dezamagiri proportionale.
Totul porneste inca din copilarie cand printul si printesa, la finalul povestii, faceau o nunta ca in povesti si traiau fericit pana la adanci batraneti. De acolo se trage ideea ca doar prin iubire poti gasi fericirea. Dar daca nu e asa? Daca e un mot fabricat pe care ne-am blocat la un moment dat? Poate intr-o zi vom afla alt adevar in afara de cel al iubirii.

Liniste sufleteasca

"Am să vă explic cum funcţionează un pluton de execuţie; sunt convocaţi şapte soldaţi ca să tragă în cel condamnat la moarte. Soldaţilor le sunt încredinţate şapte puşti — şase dintre ele sunt încărcate cu gloanţe adevărate, iar una nu are decât un cartuş de manevră. Pulberea explodează la fel, zgomotul e identic, dar nu are plumb care să fie proiectat în direcţia corpului victimei.
Nici unul dintre soldaţi nu ştie care este puşca încărcată cu cartuşul orb. Aşa încât fiecare crede că e a lui şi că numai camarazii ar fi răspunzători pentru moartea acelui ins, bărbat sau femeie, pe care nu-l cunosc, dar în care au fost obligaţi să tragă, în temeiul datoriei militare."

Diavolul si domnisoara Prym - Paulo Coelho