Concert Guns n Roses Bucuresti 2010 - praf si pulbere

Mare impatimit al concertelor si mai ales al muzicii anilor '90, am ales sa fac o plimbare pana la Romexpo la concertul Guns n Roses...ma felicit ca nu am cumaparat bilete pentru el. Am ajuns acolo pe la ora 21. La 21:25, ratatii din deschidere au terminat vaicareala incoerenta cu care incearca sa se afirme si au parasit scena, promitand ca o nu o sa uite Romania cand se vor intaorce la ei acasa in Canada (au specificat ca sunt de acolo de vreo 4 ori). I-am numit asa pentru ca nu stiu cum ii cheama si sub nici o forma nu merita sa ma agit sa aflu. Au introdus inante de fiecare melodie cuvintele "Guns n Rosese will be here, but, after this song...and of course we have a new album, hope you will buy it". WTF?! How poor are you people?
Printre ultimele lor melodii a fost ceva destul de scarbos si nelalocul lui...dar paote considerat de cineva rebel...wow...retards!
E vorba despre "cel mai bun mod de baut" si anume sa bei dintr-o sticla in care scuipi apoi si tot asa...deci cat de sarac poti sa fii sa iti treaca prin cap asa ceva? Nici macar un homeless nu are ganduri de genul asta.

Buuun, pleaca oamenii si dupa spusele lor GnR erau chiar in spatele scenei...vezi sa nu.

Bezna si liniste pana cand la un moment dat cineva s-a decis sa puna un CD cu muzica in surdina...multimea a inceput sa fluiere si sa huiduie pana pe la 10 si un pic cand au binevoit sa apara si "vedetele". Cu o voce ragusita si imbatranita, Axel Rose a incercat sa cante...In mod ciudat am putut avansa fara nici un fel de bilet, intr-un loc pozitionat chiar in fata scenei, la vreo 300m. Mi se pare incorect fata de cei care au platit bilet. Se vedea totul de acolo si la alte spectacole ai fi platit sa fii in locul ala. Lume putina si o sonorizare slaba pe care ar fi intrecut-o cu usurinta un spectacol manelistic (banuiesc). Pana si cainii latrau mai tare decat se auzea muzica.

Se vede cam ce loc a ramas neocupat din pricina popularitatii de care au dat dovada in ultimia vreme.
Dupa o melodie necunoscuta urechilor mele si nu numai (de pe noul album Chinese Democracy), a urmat Wellcome to the jungle, apoi numai melodii sterse, vreo 4 la numar. Am zis ca mai stau o melodie si fac stanga imprejur deoarece simteam ca imi irosesc timpul in cel mai prost mod posibil. Evident, iar a urmat o melodie care nu imi suna bine deloc.

Am plecat cu un gust amar si cu dorinta sa nu fi vazut vreodata felul in care a decazut GnR. Trebuiau sa se retraga cand inca erau in glorie. Nu mai au nici un fel de farmec.
Pe drumul spre casa, trecand printre jandarmi si gardinei ai locului, ii auzieam cum ziceau cu totii "Nu se poate asa ceva, chiar nici o melodie cunoscuta?"

Toate astea vin de la un individ care si-a dorit sa mearga la acest concert dar a ales sa nu o faca, din cauza feedback-ului negativ pe care l-au inregistrat concertele trecute si filmelor de pe youtube. Sonorizarea era exact ca acolo, jalnica!

As fi vrut sa aud, Since I don't have you, Don't cry, November Rain, Sweet child of mine, You could be mine, One in a million, Used to love her...dar ei au ales sa inceapa cu altceva si din cate am vazut la tv de dimineata a fost si o varianta patetica de Don't cry la un moment dat. Nu stiu de restul.
Am ajuns acasa pe la 11:40 dupa ce m-am ales doar cu o plimbare buna.

Radical mai slab decat concertul Aerosmith, unde am stat langa scena :D si de mii de ori mai incompetent decat ce a fost la ACDC in fata Casei Poporului!
Vreau sa uit seara trecuta si sa raman in amintire cu trupa completa cu Slash si vocea lui Axel din tinerete...atat.

Dansul anotimpurilor la Venetia - ep.3

In periplul nebunesc pe strazile multicolore am inceput sa identific costume ce s-ar potrivi anotimpurilor ce se succed uneori prea repde alteori prea incet. Asa am inceput intalnirea cu omatul alb al iernii.

Am dat nas in nas cu craiasa zapezilor si sora ei mai mare. Cu tenul alb si buzele atat de rosii ca un mar rumenit pe deplin.

Purtau cu sine blanuri alese si cu siguranta nu le puteai uita odata ce ti-au trecut prin fata ochilor.

Ceea ce mi s-a si intamplat, nu le-am uitat si le-am regasit mai tarziu, savurand o cafea in unul din faimoasele localuri exclusiviste ce inconjoara piata San Marco.

Cum timpul nu sta in loc, am urmat ciclul firesc al anului si am intalnit proaspata primavara, proaspata si inmiresmata.

Mi s-a infatisat mai intai intr-un verde pur precum firul ierbii...

... iar mai apoi si cu putina culoare, fiind in tema cu bobocii explozivi ce impodobesc copacii cand natura renaste.

Am intalnit apoi vara, fierbinte si arzatoare. Emana putere si hipnotiza indelung.

...si totusi privirea ei, avea ceva care ma atragea inexplicabil, avea culoarea marii perfecte.

Am privit-o indelung, fara sa ma mai satur si fara sa mai aud sau sa vad altceva in jur. Era minunata si in acelasi timp inspaimantatoare. Parea ca te poate impietri daca te priveste direct in ochi.

Dar vara e nebunatica si plina de culori amestecate in fel si chip, vara e ca un tablou de Picasso.

Cum timpul gaseste solutie de iesire de feicare data, am fost nevoit sa merg mai departe in cursa anotimpurilor si sa dau nas in nas cu toamna cea discreta si eleganta.

 E molcoma si misterioasa, rabdatoare si usor mai rece decat vara, dar emana inca o caldura inexplicabila ce are un efect grozav asupra celor ce o percep...linisteste si magnetizeaza.

Si cilul se repeta, dau nas in nas cu iarna, de data asta in alta forma, o iarna rece cum este si continuare fireasca.
Cum ea nu e sinonima cu caldura defel, se folosete de-o oglinda ca sa isi lumineze chipul si prinde-n ea chiar mii de raze, ce-i dau o stralucire aparte.

Am petrecut sublim un an, dar pret de doar cateva clipe, in preajma mastilor ce si-au gasit in mintea mea conotatia celor 4 anotimpuri.

Carnaval la lumina zilei - ep.2

Strazile au alta culoare la lumina soarelui, au culoarea curcubeului si limita nu exista in creatiile ce le intalneam la fiecare pas.

O trasatura comuna a mastilor este dominatia pe care o emana. Poate si pentru ca este vorba de purtatori cu o inaltime corporala peste medie.

Am avut curiozitatea sa asist la o discutie intre o masca si un turist. Ambii vorbeau germana. Astfel, se confirma cele spuse de o buna prietena care zicea ca nici jumatate dintre participantii la carnaval nu sunt de origine italiana.

Paunul alb saluta pe toata lumea, te privea intens si apoi scutura evantaiul ce intruchipa coada impunatoare.

Doi pasi mai la dreapta, in dreptul scenei, am dat peste omul umbrela. Probabil avea el o presemtire legata de ploaia ce avea sa vina.

Costumele nu au varsta. Asta e un lucru cert. Nimic nu mi s-a parut mai amuzant ca micul conte ce manca inghetata cu o pofta teribila. Daca ar fi fost o sectiune de tata si fiu, cred ca ei ar fi castigatorii.

Culori reci si masti de nepatruns, rochii pline de detalii si pelerine frumos croite.

Nici nu va puteti inchipui ce mov intens trona pe hainele acestor masti. Surpriza de proportii a fost insa la caderea serii cadn i-am revazut. Costumele erau acoperite de beculete mov si lumina lor ar fi facut orice licurici sa plezneasca de invidie. Din pacate la ora aia deja acumulatorul era epuizat.

O pata de culoare, isi pleaca fruntea usor in marea de oameni din piata San Marco.
Desi fiecare e mandru de cotstumul ce-l poarta, trufia nu este ceva strain acestor locuri.
Fiecare masca se lasa privita, studiata si mai ales imortalizata. Apoi isi continua plimbarea, pierzandu-se in multime si cautand noi admiratori pe care sa ii uimeasca cu vesmantul ce-l poarta.
(va urma)

Venetia in plin carnaval - ep.1

Desi am plecat la 4 dimineata de la Courchevel 1850, am trecut pragul Venetiei la ceas de seara ceea ce ne-a permis o mica incursiune pe strazile orasului fapt ce ne-a incantat privirea si ne-a umplut sufletul de bucurie.

Cand mergi pe podul ce duce spre orasul plutitor, un sentiment de ireal te incearca. Acolo este o alta lume, e o lume pe care o poti recreea doar in vise si rar o regasesti in prea putine ecranizari. Poate ca totusi prezenta ei atat de discreta in media, o face sa fie mai pretioasa si mai dorita.

Strazile inguste, podurile ce unesc maluri nenumarate, culorile vitrinelor si diversitatea produselor ce pot fi achizitionate ca suvenir sau doar ca bijuterii, fac din Venetia o adevarata scena de teatru. Dar acolo nu te simti cu adevarat pe scena daca nu porti o masca sau daca nu intalnesti o masca, iar noi am avut norocul sa ajungem in mijlocul Carnavalului din februarie 2010, care ne-a oferit o ploaie de masti si costume, ploaie in care ne-am aruncat cu capul inainte savurand fiecare picatura.

Unele masti erau la mesele cafenelelor din piata San Marco pozand spre deliciul turistilor in goana dupa inedit.

Dintre toate mastile cele mai frumoase le gasesc pe cele mute, ale caror buze sunt lipite, ele sunt etalonul perfectiunii estetice si simetriei fara de cusur. Frumusetea lor te face sa crezi ca in fata ta este cu adevarat un om de o frumusete rara, nepamanteana si hipnotizanta.
Ora mica la care plecasem din Franta si kilometrii parcursi pana aici incepeau sa isi faca simtita prezenta asa ca ne-am indreptat spre camera de hotel cu gandul ca la primele ore ale diminetii sa ne gasim in Piata SanMarco.
Parca simteam ca avea sa urmeze o zi plina.

Remember Courchevel

Desi e vara si stiu ca poate pare ca nuca in perete, gandul la vacant de iarna incepe sa pluteasca in jurul meu si sa se invarta descriind cercuri tot mai ample, desi frigul e inca departe. Dar tocmai pentru ca e departe, merita sa fugim cu gandul putin la el si sa ne racorim scapand macar pentru putin timp de caldura ce ne moleseste.


In primavera acestui an am avut parte de vacant de vis din punctual de vedere al unui practicant al sporturilor de iarna. Fiecare dintre noi viseaza altfel, drept pentru care ce e din vis pentru unii se poate dovedi ceva total neinteresant pentru altii.

Dar cum in clipa asta eu manuiesc condeiul, voi alege sa povestesc despre vacanta de vis care s-a petrecut in febraurie 2010.

Totul a inceput in ianuarie 2010, cand, dupa ce ne-am mai zgariat zdravan schiurile la Azuga, am luat decizia sa plecam la ski in Alpii din sudul Frantei, mai exact in localitatea Courchevel 1850. Am inceput sa facem planuri si trasee intrucat excursia trebuia sa fie cu masina din pricina volumui de bagaje.

Pana acolo fiind 2050km, trebuia sa ii parcurgem in doua zile. Am decis sa facem o oprire la dus langa Venetia iar la intors la fel. Ne-am dat de trei ori peste cap si in scurt timp ne-am gasit in masina, cu bagajele pana aproape de tavan, accelerand pe drumurile ce urmau sa ne duca departe de cotidianul cenusiu. Entuziasmul noului ne-a ajutat sa parcurgem drumul pana acolo cu usurinta. Desi am avut cu noi si un GPS, am ales sa il punem in functiune la iesirea din tara si am observant ca mufa de alimentare nu mai era intreaga, drept pentru care s-a intors rapid intr-o geanta unde a stat inchis tot drumul. Inspiratia a facut ca sa avem la noi si un atlas rutier de prin anii ’90 care ne-a calauzit admirabil. Am trecut prin Serbia, Croatia si Slovenia. Am ajuns in prima seara la Venetia, pe la ora 19:00 desi pelcasem de la 3 dimineata din fata blocului. Din pricina oboselii si a vremii destul de vitrege (ploua abundent), am fost nevoiti sa renuntam la vizitat si sa ne odihnim pentru a doua zi.

Noapte a trecut si cu forte proaspete am strabatut nordul Italiei pana in Alpii francezi. Trecerea din Italia in Franta se face prin tunelul Frejus. La iesirea spre Franta o priveliste minunata ne-a colorat ochii, munti semeti acoperiti de zapada completati de cerul mai albastru decat de obicei. Existau evident si rute ocolitoare cum ar fi prin Col de la Madeleine aflat la 2000 metri, dar era in mod evident inchis din pricina furtunilor de zapada. Mi-ar fi placut s ail vad mai ales ca este parte din circuitul de ciclism, Turul Frantei. Nu am avut de ales si am platit 35 Euro pentru a tranzita tunel de Frejus, singurul drum practicabil la acea data.

Localitatea Courchevel, impartita in trei zone in functie de altitudine, era compusa din moteluri si hoteluri precum casutele de lemn din povesti, cochete si acoperite cu zapada grea si neatinsa. Aici, impatimitii skiului din noi, au avut ocazia sa exploreze cei 600km de partii alergand pe partii de dimineata pana seara. Ca practicant al sporturilor de iarna, nu poti sa iti doresti niciodata mai mult decat atat, pentru ca pur si simplu nu vei putea fizic sa ii faci fata.

Restaurantul de pe marginea abisului. Ma intreb daca nu cumva a fsot pus acolo pentru a-i scoate pe usa din dos, pe rau platnici :)

Variantele erau in numar mare la fiecare punct de sosire al oricarui telescaun.

Un mic refugiu vizibil din telescaun, inconjurat de un desert de omat.

Aici am dat peste un mic vartej, care face ca fulgii de zapada sa se ridice spre cer intr-un con de lumina desprins parca din poveste.

E placut sa vezi si figuri cunoscute, chiar daca sunt personaje din desene animate.

Dupa ce a nins toata ziua, municipalitatea nu a fost luata prin surprindere si a curatat strazile desi volumul de zapada a fost impresionant. Se poate vedea inaltimea mormanelor din ronduri.

Intr-una din zile am ales sa atingem cel mai inalt varf din zona, 3200m, situat la doua vai distanta in localitatea Val Thorens. Zis si facut, am pornti la primele ore ale diminetii si am ajuns acolo in jurul pranzului. Privelistea oferita de acel loc iti taia rasuflarea, am ramas inmarmuriti de splendoarea peisajului, de amplitudinea sa si distanta ce se deschidea in fata noastra. Intr-adevar, la 3200m, daca faci efort, vei simti fiecare pas in plus si fiecare gura de aer va deveni mult mai pretioasa, aerul rarefiat era la el acasa.

Singura indicatie catre varful Mont Blanc, 4800m, era pe o placa de lemn scrijelita cu creta alba.
E si o sageata acolo pentru o indicatie mai precisa.

La 1850m se gasea si un mic aeroport destinat avioanelor de mici dimensiuni care decolau si aterizau pe scurta pista ce era delimitate intr-o parte de munte iar in cealata parte de peretele acoperit cu zapada al muntelui.

Zilele treceau si bucuria noastra se transforma in normalitatea de zi cu zi. Brusc ne-am adus aminte, ca in perioada 6-16 februarie 2010, la Venetia se desfasura Carnavalul. Din nou am zambit unul la altul in timp ce ne priveam si am decis sa plecam cu o zi mai devreme de la Courchevel pentru a prinde o zi in plus in mijlocul Carnavalului.
Zis si facut, ne-am achitat hotelul si cu pofta de ski satisfacuta pana peste poate, cel putin in acel moment, am indreptat rotile masinii spre Venetia.

De maine alergam impreuna printre mastile pline de mister.
(va urma)

PS: Cam asta era planul celor 3 vai pe care am alunecat timp de 4 zile.