Dragostea e o stare euforica in care ne place sa cadem cat mai des cu putinta, sa ne cufundam in ea si sa ne pierdem intr-o stare de plutire nemarginita.
In viata noastra insa mai avem nevoie de ceva, e un element ciudat care ne face sa ne intoarcem cu susul in jos deseori si sa ne rasucim iar si iar manifestandu-ne nemultumirea ca nu e tocmai cum vrem. Inca din copilarie, povestile ne transmit mesajul sublim al dragostei, al perechii vesnice si asa ajungem sa ne dorim siguranta si stabiltiatea.
In adolescenta ajungem sa descoperim aventura care ne anima si ne da fiori noi despre care nu credeam vreodata sa fie atat de puternici. Si toate astea deoarece jocul seductiei este cel mai placut din lume.
Ajungem apoi la maturitate la o rascruce, suntem pusi sa alegem intre siguranta povestilor din copilarie si aventura din perioada nebunatica a vietii noastre, adolescenta. Le dorim pe amblele, am vrea sa convietuim cu ele impreuna ina celasi timp, sa le punem fata in fata si sa le explicam ca ele impreuna sunt liantul pieselor de puzzle ce alcatuiesc fericirea noastra.
Incercam in zadar, nu le putem include simultan in viata noastra, ele au
voita proprie, vin si pleaca dupa bunul plac.
Poate asta e cheia, altfel cum am mai putea dori aventura cand avem doar stabilitate si invers.
Secretul celor doua este sa alterneze, deoarece impreuna nu convietuiesc, sunt intense si au forte egale si se resping cu forta precum doi magneti pe care ii apropiem unul de altul cu aceeasi poli. Daca nu stim cum sa le alaturam, in urma lor nu ramane nimic, decat deziluzia a ceea ce a fost si un mare gol.
Pentru a le avea pe ambele sunt necesare calitati de jongleur, cand atingem unul din aceste elemente, celalalt trebuie sa fie obligatoriu departe de noi.
