Cannes et Ile Saint Marguerite

In dimineata zilei cu numarul trei, am facut ochi odata cu primele raze de soare.

Entuziasmul era din nou la un nivel ridicat iar dorinta de a explora locuri pe care le percepeam doar printr-un ecran de sticla, ne-a impins sa luam din nou micul dejun sub forma de pachetel de orice gasim in drum spre gara.

Cannes here we come!
Credeam ca totul va fi ca in ziua trecuta, nici o coada la bilete, iar trenul va veni instantaneu.
Ei bine, iata ca astazi, mai multa lume era dornica sa paraseasca Nisa folosind rotile de fier, care culmea, sunt mai silentioase decat multe automobile de la noi.

Drumul a fost un pic mai lung asa ca am avut timp sa ne bucuram de racoarea din vagon si de croissant-ele cu diverse umpluturi acompanie de suc de coacaze. Aceste provizii le-am luat de la un supermarket foarte aprovizionat, de cartier, iar pretul lor nu a depasit 10 euro.

Odata ajunsi in Cannes, am pasit pe peron cu gandul la insula unde a fost intemnitat Omul cu Masca de Fier.
Am intrat la Oficiul de Turism si cu franceza mea, un pic precara am obtinut toate informatiile pe care le doream. Asadar, trebuia sa mergem o bucata buna de drum pana in port, am aflat si unde este portul imediat, iar de acolo sa luam bilet pentru un vaporas ce are curse din 30 in 30 minute.
Am pornit si in drum am intalnit si Palatul de Festivaluri si Conferinte de la Cannes, pe ale carui trepte pasesc actori mai mult sau mai putini celebri, cand se organizeaza festivalul ce poarta numele orasului.
Locul nu este asa spectaculos cum ne asteptam. Se incadreaza perfect in linistea ce domina intreg orasul. Este discret si retras, in apropierea plajei si a unui mic parculet foarte verde.
Conturul pietei ce se intinde la baza treptelor, este facut din placi de culaore maro in care si-au impregnat urmele palmelor si autografele, numerosi actori si muzicieni de talie mondiala dar cu preponderenta francezi.
Am ales cateva din aceste dale cu nume cat de cat sonore. Probabil am ratat unele, insa caldura ne-a facut sa zabovim foarte putin acolo.

Oamenii aici sunt la fel de excentrici si folosesc vehicule la fel de excentrice ca si in alte orase, aparent ami ieftine dar la fel de exclusiviste prin unicitatea lor.

In timp ce faceam pasi tot mai hotarati spre port, am zarit pe cea mai inalta colina a orasului cetatea ce veghea tacuta asupra orasului si mai tacut.

Am zis ca o vom vizita la intoarcerea de pe insula. Aveam o tinta si eram decisi sa o atingem asa ca am mers inainte.

Ultimii pasi pana la cabina de unde am achizitionat biletele au fost destul de dificili avand in vedere ca pana si asfaltul se inmuiase din pricina caldurii.

Localizam vaporasul ce urma sa ne transporte, luam bilete (11 euro de persoana dus intors, cam mult avand in vedere distanta foarte mica intre insula si tarm) si ne punem pe asteptat. Daca la oficiul de turism ni s-a spus ca vor fi vaporase din 30 in 30 de minute, aici aflam cu stupoare ca sunt din ora in ora...si ultimul plecase de vreo 20 de minute. Nu-i nimic, ne asezam la umbra, devoram niste fructe si admiram privelistea din port.

Aici, in contrast cu Monte Carlo, ambarcatiunile sunt mai rare, mai modeste si unele au nume ciudate. Vezi cazul urmator:

Timpul zboara vaporasul soseste, coboara ancora si ne imbarcam dornici de o noua aventura. Eram pentru acea cursa, 8 persoane cu totul. Spun eram pentru atunci cand mai ramaseserea 10 minute pana sa ridice ancora, un grup de 40 de eleve (exclusiv fete) a invadat vasul.

Am stat pe punte putin, deoarece caldura era greu de suportat. Am zarit de pe mare tarmul cu hoteluri asemenea unor palate. Iese in evidenta hotelul Carlton ce se regaseste si in imaginea de mai jos, in stanga.

Am ajuns pe insula, in sfarsit. Un puhoi de turisti ce vor sa o paraseasca asteapta sa ne ia locul pe vaporas, in timp ce noi ca niste invadatori, ne napustim pe tarm in directia cladirii pe care o zarisem inca de pe mare.
Drumul necesita ascensiune iar vegetatia luxurianta nu permite sa vezi albastrul marii decat din loc in loc si atunci cu moderatie. Mergand printre smochini, ajungem la portile cetatii cu pricina unde mai lasam cate 5 euro de persoana in schimbul unui bilet de acces si evident ni se mentioneaza clar ca fotografiatul e interzis in incaperi.
Trecuti de intrarea de unde am luat biletele, pasim intr-o curte mare, cu cladiri razlete si paraginite in care am observat ca locuiau destui oameni dupa ce ne-am apropiat suficient.
O singura cladire era renovata si ingrijita, era cladirea unde se gasea celula Omului cu Masca de Fier.
"RENOVATA?! E istorie, cum au putut sa renoveze cladirea? Sa vezi ca au pus si tapet in celula si are si un LCD mare acum." imi spun in sinea mea, un pic revoltat.

Cu indoiala de mai devreme am scazut frecventa pasilor insa am pastrat directia. Intram, mi se repeta sa inchidem camera si ma conformez. Am ajuns... eram acolo.
Pasind pe un culoar ingust, trec rand pe rand pe langa 3 usi vechi si ponosite ce apartin celulelor din acea aripa a cladirii. Zidurile sunt groase cat o lungime de brat. Privesc inainte si urmaresc indicatiile catre celula mastii de fier. Ii trec pragul si reusesc sa zambesc. Nu fusese renovata, o piatra mi s-a luat de pe inima. Spatiul este impunator, are dimensiunile unei garsoniere mari cu un tavan foarte inalt si cunturat precum o bolta. Pasind spre gratiile de la fereastra, regasesc aceeasi grosime a zidului ce despartea celulele de hol. Apropo, intre hol si celule erau doau randuri de usi groase de lemn, foarte tocite si ponosite, ceea ce m-a incantat deoarece pareau a fi de atunci. Am fotografiat grosimea peretilor in alta camera. Singura diferenta fata de camera mastii este ca acolo erau 3 randuri de gratii, cele de la exterior, vechi si ruginite, roase si strambe, pareau a fi vechi, ceea ce a fost un sentiment minunat.
Era un loc la perete unde fusese un pat, iar pe peretele exterior in stanga se gaseau resturile unui semineu. In partea dreapta era toaleta, respectiv o gaura prin care se vedeau stancile dar ingusta cat sa nu incapa un om.
Mi-am adus aminte apoi de filmul in care ma familiarizasem cu personajul Omul cu Masca de fier. Tineam minte ca a comunicat prin batai in perete cu detinutul din celula vecina. Am intrat in celula vecina si am batut, cu forta, cu pumnul si cu o piatra. Nici un sunet nu a razbatut pana in camera cealalta.
Am mers apoi pe firul povestii si mi-am amintit ca pana la urma a evadat din inchisoare.
Din nou dezamagire dupa ce am citit un text inramat pe perte. Intre anumiti ani a fost incarcerat aici, iar apoi a fost mutat la inchisoarea Bastilia unde a si murit. A murit? Eu stiam ca a evadat :( Poate confund, insa ma mut la textul urmator din care aflu ca identitatea Omului cu Masca de Fier ramane in continuare un mister neelucidat, iar alaturi era o lista cu numele celor banuiti ca ar fi purtat masca printre care era trecut sec si "une famme".
Iesind din celula am vizitat si muzeul din acceasi cladire care continea amfore si tot felul de obiecte recuperate de pe vasele ce au naufragiat in jurul insulei.

Imprejurimile sunt austere, doar daca privesti spre mare imaginea e mai atragatoare. Posturile de observatie ofereau o imagine extrem de ampla asupra spatiului unde oricine venea era expus in raza de bataie a tunurilor de dimensiuni impresionante.

Locul este o poveste, te duce cu gandul la vremurile cardinalilor si regilor, vremurile perucilor albe si a costumelor de epoca iar in linistea sa auzi parca discutii soptite ale celor ce au pasit odata pe acolo.
Am parasit insula pe un alt vaporas ce avea partea inferioara transparenta si lasa sa se vada pestii in timp ce acosta si aduna in burta sa oameni rapusi de caldura si de povestile cavaleresti.