Thursday, October 25, 2012

Remember Strumpi


Micile vietati care ne lumineaza zilele si ne genereaza zambete neconditionate, merita multa atentie din partea noastra.
El a fost, pana aseara, hamsterul meu pitic, Strumpi.
E greu sa iti iei "la revedere" de la orice suflet, fie el si un biet hamster care imi mai lumina zilele cand intram in casa, prin pofta cu care devora o bucata de morcov, o stafida si cum ingramadea seminte in falci de parca altele nu mai primea.
Ii placea sa alerge in fiecare seara pe canapea si sa se catere pe spatar, sa vina langa pisica cu care impartea apartamentul si sa o faca sa plece din locul in care lenevea si printre gratiile custii sa se dea nas in nas cu ea.
Animalele ne ofera totul, neconditionat, asa ca ne atasam fara sa vrem.
Desi stiam ca in cel mai fercit caz durata de viata e de 2 ani, el a avut aproape 3, e un sentiment urat sa stiu ca nu il voi mai vedea alergand in rotita.

Cu el ne-am amzuat in trecut si pe blog:
http://ghiocelulalb.blogspot.com/2010/11/sport-la-orice-ora.html
http://ghiocelulalb.blogspot.com/2011/05/miercurea-fara-cuvinte-pozitii-de.html

Asta e cursul vietii si nu ne putem impotrivi. Eu m-as simti eliberat daca toata viata as fi trait intr-o cusca. Ce viata ar fi fost? Dar fiecare dintre noi ne luptam la randul nostru sa iesim dintr-o cusca mai mult sau mai putin vizibila.
Se spune ca nu trebuie sa fim tristi cand ceva ia sfarsit, ci sa ne bucuram ca ni s-a intamplat si a existant in viata noastra.

Thursday, October 4, 2012

Povestea unui stalp de lemn

A fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi nu s-a povesti. Asa ar trebui sa inceapa o poveste, chiar si o poveste despre un stalp. Dar acest nu e un stalp ca oricare altul, e un stalp ales.
Viata lui a inceput probabil undeva intr-o padure cand dintr-o samanta au iesi cateva frunzute, timpul a crescut si plantuta a crescut devenind copac. Era un copac mare, mandru si drept, motiv pentru care a fost ales de oamenii sa vina cu ei in oras.
Fara sa isi dea seama ce se petrece s-a trezit plimbat cu un camion, infipt in beton si in loc de coroana bogata de crengi, acum era impodobit de un manunchi de cabluri ce plimba electricitate de colo colo.
Timpul a trecut, a putut observa generatii si generatii de oameni ce il ocoleau, a servit drept popas pasarilor ce isi odihneau aripile si refugiu pentru cateii ce il considerau parte din teritoriul lor si il insemnau ca atare.
Ei bine, ploile, iernile, cateii, l-au afectat si baza lui a devenit tot mai subreda.
Oamenii au inceput sa fie ingrijorati petnru el, sfarsitul parea aproape, dar cineva a venit cu o solutie.
In era betonului, un nostalgic a decis sa pastreze stalpul de lemn cu orice pret si i-a oferit un ajutor, o mica proteza de beton. Comuniunea beton lemn continua sa dainuiasca si astazi.
Nu il veti gasi in Bucuresti pe acest stalp. El este mai spre Ecuator si anume in Sofia.
O legenda vie nu se stinge niciodata.

Razele ce ard dintre nori


In dimineata asta, cerul era acoperit de nori asa cum genele grele nu vor sa se ridice pentru a intampina noua zi.
Atunci inevitabilul s-a produs, o raza ici, alta mai incolo, norii incepeau sa piarda batalia si erau facuti franjuri al propriu.

Tuesday, October 2, 2012

Copacii de pe drum

Cand calatoresti, deseori, ajungi sa regasesti natura.
Uneori simti ca o intelegi din ce in ce mai mult. Prevezi felul in care se va apleca o ramura in bataia vantului, stii unde va cadea frunza ruginie ce tocmai s-a desprins si cate si mai cate.
Intr-un popas recent am intalnit 2 copaci foarte expresivi. Ei voiau sa transmita ceva. I-am privit si ...i-am fotografiat, pentru ca nu i-am inteles. Oricum par usor ranchiunosi si certareti, asa ca i-am lasat pe marginea drumului sa isi pazeasca proprietatea.
Sa fie tata si fiu? Ce-i drept, cel mic seamana cu batranul cu ochelari :)