Pages

Thursday, December 9, 2010

O situatie..tampita

Pentru unii dintre noi, termenul de seriozitate, este ceva cu care ne-am obisnuit, cu care am fost crescuti si stim ca atunci cand promitem un lucru trebuie sa il ducem la bun sfarsit, pentru ca altfel ce rost mai are totul, nu?
Ei bine, printre oameni de genul asta se gasesc si aceia care promit cate in luna si in stele, au darul vorbirii foarte dezvoltat si lasa impresia ca tot ceea ce spun se va si intampla.
M-am exprimat gresit, ca si cum cei care se ghideaza in viata dupa regulile bunului simt ar fi majoritari. Nici pomeneala.
Hai sa vorbim putin si despre cazul concret care mi-a adus in minte intrebarea, "De ce unii oameni promit ceva iar apoi fac total altfel?"
Am plecat acum 3 zile intr-o delegatie, toate bune si frumoase, deplasarea s-a facut cu masina de firma a unui coleg. Desi puteam sa iau si eu o masina, am zis ca nu are rost si calatorim impreuna. Bun. Vine ziua (cea de azi mai exact) cand eu am mai avut niste treaba aici, de care stiam de ieri.
Stiind ca cel cu care am venit are treaba in Bucuresti, am vorbit cu alt coleg care in drum spre Bucuresti trecea chiar pe aici.
Cel cu care am venit a plecat linistit de dimineata iar eu in continuare eram convins ca intr-o ora trebuie sa apara colegul ce avea sa ma ia in drumul sau.
Ca tot omul, il sun si eu sa vad ce face si ce crezi ca zice:
"Eu: -Pe unde esti?
El: - Pai prin Bucuresti.
Eu: - Poftim?!?!
El: - Pai...da...credeam ca ai rezolvat de aseara si ai plecat cu colegul cu care ai venit."
Cum mama naibii te apuci sa intuiesti cate in luna si in stele si nu dai un amarat de telefon sa zici:
"Uite bai prostule, eu plec acum, tu ai terminat sau nu, ca eu as vrea sa plec?"
Nu ar fi durat nici un minut convorbirea si sa ne punem la punct...dar nu a fost asa, iar acum stau pe coada cuminte si astept alt coleg dintr-un judet invecinat care s-a oferit sa faca un mic ocol sa ma recupereze.
Exista oamnei saritori si exista oameni care traiesc in lumea lor unde ei sunt buricul pamantului.
Daca avea binevointa sa imi spuna, plecam la prima ora cu cel cu care am venit si aia e...dar nu.
O fi scump sa dai un telefon de pe telefonul de servici pe care nu il platesti?
Pentru unii se pare e ca e prea scump si nu isi permit sa se iroseasca cu asa ceva.
Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus poveste-asa :)
Imi pare rau ca nu e nici amuzanta, nici interesanta ci doar o poveste a unei intamplari pur si simplu tampite.

Friday, November 19, 2010

Sport la orice ora

A face miscare este sinonim cu sanantatea. Noi am cam uitat sa facem asta desi suntem perfect constienti de efectele benefice ale activitatii fizice.
Animalele insa, au instinctul, care nu este afectat de uitare.
Ca sa trec la subiect, cand imi e somnul mai dulce, in miez de noapte se aude dudududu.
Casc ochii mari in intuneric si ascult mai atent. Dudududu, din nou. Recunosc sunetul si ma dau jos din pat cu directia sufragerie, mai exact cusca lui Strumf (hamsterul).

Cand aprind lumina, il gasesc in rotita de sus care e facuta dintr-un material mai dur si emite niste vibratii teribile cand e folosita la viteze mari.
Ca sa ajunga la ea, foloseste o platforma (bucata de plastic albastra) pe care uitasem sa o scot preventiv inainte de ma arunca in pat dupa inca 12 ore de stat la servici...mai uita omul, ca sa-i faci.
Dar ce sa-i faci, ca nu voia sa se dea jos din rotita. Ca sa nu-l iau pe sus l-am momit cu seminte...si ne-am intins. Eu ii dadeam seminte, el le indesa in falci si uite asa, am cam uitat de somn.
Aici eram "incoltit" :) Se terminase portia de seminte dar el simtea ca inca mai e loc in buzunarele din falci.
Vazand ca nu mai primeste, s-a retras si a inceput sa scoata din rezervele proaspat acumulate.
M-am luat cu vorba si am uitat sa ii scot platforma in timp ce il indesam cu seminte, asa ca intr-o clipa s-a instalat din nou in rotita si a inceput festinul bomboanelor agricole.
L-am lasat sa mai savureze una si l-am luat pe sus pentru a putea scoate platforma cat nu e el acolo ca sa nu aiba o surpriza cand paseste din rotita, sa cada in gol. Exista rumegus care ar amortiza caderea si de care se foloseste din plin cand mai escaladeaza cusca si isi da uneori drumu de pe gratii, zburand o fractiune de secunda. Fiecare trebuie sa aiba o slabiciune. La el sunt semintele, alergatul in rotita, escaladatul zabrelelor si marul. Dar despre mar in episodul viitor.

Monday, November 8, 2010

A fost un om...

...un om care s-a numit Adrian Paunescu, poetul cu suflet sensibil in trupul barbatului puternic pe care-l stim cu totii. Asa l-a descris pe scurt Florin Piersic.

Inca un moment trist in care aflam ca am fost contemporani cu cineva care va ramane in carti, un om pe care multi l-au apreciat dar si mai multi l-au hulit, acuzandu-l ca a scris pentru Ceausescu. Si ce daca?
De ce nu ne putem aminti ca prin Cenaclul Flacara au ajuns la urechile noastre voci ca cea a lui Pittis, Hrusca, Valeriu Sterian, Ducu Berti, Madalina Manole si multi altii.
E usor sa arunci cu pietre si sa arati cu degetul acuzator, dar acei oameni se vor cerne ca frunzele ruginii de toamna in bataia vantului pentru ca nu lasa nimic in urma lor.
Nimic nu e intamplator pe lume si fiecare om are o misiune pe pamantul acesta. Multi uita de ce au ajuns aici dar altii isi dedica viata creatiei. Poate unii vor zice "a facut-o si pentru foloase materiale", oare nu asta facem fiecare dintre noi?
Dar cati dintre noi ar avea darul sa compuna si sa faca o sala sa vibreze la auzul vocii noastre?
Venim in lumea asta, goi si neajutorati. Cei mai multi dintre noi incep apoi sa alerge si sa se agite pentru a se imbraca, pentru a manca si pentru a avea un acoperis deasupra capului. Dupa ce indeplinim aceste nevoi de baza, dorim acelasi lucru insa mai mult...aici ne pierdem. Uitam sa ne hranim sufletul, uitam sa inapoiem ceva celor care l-au hranit pe al nostru si ne-au dat putere sa ne formam.
Adrian Paunescu, nu a uitat asta nici o clipa. El pentru asta a trait. Sa ofere, nu sa ia.
Nu l-am cunoscut decat prin creatiile lui si vorbele celorlalti, in mare parte de ocara. Eram prea mic pe vremea lui Ceausescu pentru a percepe lucrurile, insa sunt sigur ca nu a facut rau nimanui chiar daca a scris si de nevoie, nu doar din placerea vulcanica de a compune.
Societatea in care traim nu ne mai ofera timpul de visare cu care eram obisnuiti odata.
Mass media mimeaza durerea ce o simte cand pierdem cate o valoare a neamului nostru doar de dragul audientei. Simt doar repulsie cand vad cum vuiesc cateva zile toate posturile tv si ziarele, in preajma un nopti intunecate...doar in goana dupa bani.
Cu totii avem oameni ce ne sunt dragi si pe care ii pretuim mai mult decat le spunem in viata de zi cu zi, insa pre putini sunt cei care ne dau tutror un sentiment aparte de mandrie, ca se numit romani, mai ales ca odata ce iesim din tara suntem cu totii priviti ca niste infractori notorii din pricina migratorilor din Indii care acum se dau drept romani.
Gandind-ma la Adrian Paunescu, ma intristez ca plecat dintre noi, dar sunt fericit ca a existat pentru Romania si mai ales ca am avut norocul sa fiu contemporan cu el si cu cei carora le-a dat aripi in muzica romaneasca prin intermediul Cenaclului Flacara.
Pentru multi, a fost pe vremea lui Ceausescu, rezerva de oxigen, in gazul toxic al comunismului, mai mult decat a fost Europa Libera, pentru ca el a fost aici, aproape de oameni si mai mult decat atat, in mijlocul lor.
Dar vorbele sunt de prisos...
Ramai cu bine!


Monday, November 1, 2010

O iesire din cotidian...in sfarsit


Minunate momente de pauza, relaxare, zbantuiala si usor dezmat...este vorba despre weekend da :)
Dupa ce Sambata am fost din nou pe la birou, am ales sa ies seara in oras si sa bantui un pic prin centrul vechi al Bucurestiului, alaturi de cativa prieteni.
Am rontait ceva, am vorbit si ras iar apoi am zis sa ne zbantuim un pic asa ca am mersintr-un club din zona.L-am ales pentru ca mi-a placut muzica live si atmosfera de acolo. Curand grupul nostru a depasit 10 persoane intalnind fiecare pe cate cineva cunoscut.
Lumea costumata a facut deliciul tuturor. Care in albinuta, avion, printesa, marinar, fluturi, scufita rosie cu mustata si par pe picioare :) acompaniata evident de lupul cel fioros si cineva atat de curajos incat s-a costumat in Facebook.
Cum poti face asta? Pai e mai simplu decat iti poti imagina. Se ia un carton mare, pe care se deseneaza partea superioara a ecranului de la facebook si in locul cu poza, se lasa spatiu pentru figura purtatorului :)
Fiind destul de "ruginiti" nu am rezistat prea mult, mai ales ca lumea continua sa vina acolo si dupa 1 noaptea.
Ne-am retras spre casa, mai deconectati, mai linistiti si cu bateriile incarcate desi eram toropiti de oboseala...confuza stare, nu?
Ca o concluzie se poate face un portret al oamenilor ce bantuie prin asemenea locuri, ei se pot grupa in 4 categorii:
1. cei veniti acolo doar pentru a se zbantui si a se deconecta dupa ce au vegetat la birou;
2. cei in cautare de senzatii euforice date de licorile bahice si carora nu le pasa de muzica sau atmosfera ci de diversitatea listei de cocktailuri cu alcool;
3. cei care isi cauta jumatatea pe termen lung sau chiar scurt, pentru ca viata e prea scurta pentru a pierde timp cu facutul de planuri;
4. cei care sunt acolo cu cineva din obligatie, nici nu le place muzica si nici de licori bahice nu le arde.

Cam astea ar fi categoriile de oameni printre care m-am simtit excelent sambata seara, topaind, cantand cat ma tineau plamanii cand era cate o melodie frumoasa si privind marea de oameni zambitori. Cred cu tarie ca fericirea in masa are efecte beneficie asupra celor ce iau parte la asa ceva.
Ca sa fie foarte clar, nu sunt adeptul sarbatorilor copiate de la americani, am profitat doar de o seara libera.

Saturday, October 16, 2010

Sclavia moderna din viata noastra

Stiu...am lipsit o perioada destul de lunga, dupa parerea mea. Programul de la birou a fost unul draconic si nedrept fara nici un fel de recompensa...insa in vremurile astea putini fac nazuri. Asta e unul din marile avantaje ale angajatori.
Serile tarzii petrecute alaturi de colegi, au devenit ceva uzual si la fel au devenit si zilele de weekend. Familia si prietenii au ramas undeva in umbra si asta a devenit normal pentru majoritatea. Ciudat. Eu nu am putut niciodata sa ma impac cu ideea asta pe cand altii o accepta fara ezitare.
Pentru unii motivarea se face cu biciul, cu vorbe de ocara si chiar daca tu individual iti faci treba, ajungi in aceeasi oala cu cei care nu au la ce se intoarce acasa si prefera sa stea la birou cu orice pret.
Daca ei nu gasesc un motiv bun sa plece de acolo si nu ii asteapta nimic dupa ce parasesc cladirea de birouri, eu as gasi 1001 motive sa ies pe usa aceea.

Am observat ca nu sunt singurul care simte si gandeste asa dupa ce, intr-o dimineata, am citit e-mailul trimis de o colega catre superiorii nostrii care savureaza sedintele nocturne ce incep uneori si la ora 21:00:
"
Este din ce in ce mai clar ca sustineti diftongul "traim ca sa muncim si nu muncim ca sa traim".

Cum credeti ca putem fi productivi, daca la ora 22 as ajunge acasa si singurul lucru pe care sunt in stare sa-l fac ar fi sa dorm ?
Cum credeti ca s-ar traduce in productivitatea muncii toate aceste frustrari acumulate: n-am cand sa ma spal, sa ma intretin (psihic sau fizic), sa-mi cumpar de mancare, sa comunic, sa iubesc, sa ma deconectez, sa citesc, sa progresez, sa simt ca traiesc .......???

O sa-mi spuneti ca vin la ora 11 la munca, dar asta se intampla doar pentru ca oricat as munci tot nu-mi permit sa-mi angajez un "argat la curte", sau pentru ca inca nu accept ca serviciul sa-mi fie casa, sau pentru ca consider ca un echilibru intre viata personala si cea profesionala ma ajuta sa sustin pe o linie armonioasa ambele planuri.

De ce nu suntem tratati ca oameni, si suntem tratati ca niste masini ?
Ce tip de combustibil credeti voi ca este necesar acestor masini ca sa functioneze la parametrii de eficienta maxima ? bataia? constarngerea? inumanizarea? depersonalizarea? distrugerea vietii personale? divortul? bolile?


Va multumesc"

Reactia a fost prompta din partea conducerii si departamentului de HR: a primit un avertismet, sec, rece si impersonal or cum se intampla la marile companii unde se incearca depersonalizarea indivizilor si scaderea respectului de sine prin adresarea de cuvinte grele chiar si celor care isi fac treaba...pentru ca nimeni nu conteaza in particular. Sunte doar cifre si poate si nume pe niste hartii si ei au uitat ca sufletele noastre totusi, nu sunt de vanzare.


Monday, September 27, 2010

Aveti nevoie de un picior de ajutor?

Urmatoarea povestioara e desprinsa din mirifica realitate si e menita sa ne demonstreze ca viata e imprevizibila si nu numai ca nu stim ce vom face maine dar nici macar in urmatoarele 5 minute.
O duminica seara linistita pentrecuta cu ochii intr-un film haios, Toy Story 3, lumina difuza, un castron de struguri in fata, nu prevestea nimic din ce avea sa urmeze.
In timp ce un strugure zbura dintre degetele mele spre gura deschisa, se aud 2 bufnituri zdravene de am simtit nevoia sa sar pe lampa. Pisica a sarit de pe locul ei infoindu-si coada precum a unei veverite iar hamsterul a iesit din casuta de la etaj si s-a refugiat in trocul de mancare ramanand nemiscat (in caz ca era ceva, probabil ca gandul lui era sa nu ramana fara mancare...mentalitate de harciog).
Ies pe hol si constat ca vecina noastra in varsta, ramasese pe afara si un vecin binevoitor mai "tinerel", pe la vreo 65 dadea de zor cu un ciocan in incuietoare pentru a deschide usa cu orice pret.
Toti vecinii de palier erau in usa. Unde mai pui ca in doua din cele patru apartamente sunt si copii mici care scoteau si ei capul de dupa parinti cautand sa gaseasca o explicatie din priviri.
Imi ofer serviciile si ma prezint si eu initial cu masina de gaurit cu gandul sa decupez incuietoarea, cu confirmarea vecinei evident. Usa clasica de apartament insa, nu e asa firava precum pare.
Asa ca am trecut mai departe si am zis sa incerc si cu o dalta si un ciocan, rezistenta usii care nu avea de altfel nici o vina.
Dupa cateva lovituri zdravene am reusit sa o indepartez putin de toc dar progresul se oprea aici orice i-as fi facut.
Vazand ca nu iesim la liman de nici o culoare cu forta mainilor, am dat un picior zdravan in usa in dreptul incuietorii.
Ca prin minune, usa a sarit cat colo deschizand accesul catre apartament. M-am retras in uralele vecinilor satui de bubuielile de mai devreme si dornic sa revin la filmul meu intrerupt brusc.
Recunosc, totul a fost cam barbar, insa nu ma pricep sa deschid usi fara sa am chei si ora inaintata m-a facut sa imi pierd rabdarea destul de repede ceea ce pana la urma a fost un lucru bun pentru ca am rezolvat problema :)
Emotia cu care m-am confruntat cand a sarit usa, a fost nu cumva sa sara vreo bucata si sa loveasca oglinda din holul apartamentului respectiv, pusa exact pe peretele din fata, de sus pana jos...7 ani de ghinion garantati :) ar fi zis unii.
Maine se va monta usa noua, una de de fier.
Daca se reediteaza episodul de aseara, cred ca un picior nu va mai fi suficient...cel putin nu piciorul meu.

Wednesday, September 22, 2010

Concert Guns n Roses Bucuresti 2010 - praf si pulbere

Mare impatimit al concertelor si mai ales al muzicii anilor '90, am ales sa fac o plimbare pana la Romexpo la concertul Guns n Roses...ma felicit ca nu am cumaparat bilete pentru el. Am ajuns acolo pe la ora 21. La 21:25, ratatii din deschidere au terminat vaicareala incoerenta cu care incearca sa se afirme si au parasit scena, promitand ca o nu o sa uite Romania cand se vor intaorce la ei acasa in Canada (au specificat ca sunt de acolo de vreo 4 ori). I-am numit asa pentru ca nu stiu cum ii cheama si sub nici o forma nu merita sa ma agit sa aflu. Au introdus inante de fiecare melodie cuvintele "Guns n Rosese will be here, but, after this song...and of course we have a new album, hope you will buy it". WTF?! How poor are you people?
Printre ultimele lor melodii a fost ceva destul de scarbos si nelalocul lui...dar paote considerat de cineva rebel...wow...retards!
E vorba despre "cel mai bun mod de baut" si anume sa bei dintr-o sticla in care scuipi apoi si tot asa...deci cat de sarac poti sa fii sa iti treaca prin cap asa ceva? Nici macar un homeless nu are ganduri de genul asta.

Buuun, pleaca oamenii si dupa spusele lor GnR erau chiar in spatele scenei...vezi sa nu.

Bezna si liniste pana cand la un moment dat cineva s-a decis sa puna un CD cu muzica in surdina...multimea a inceput sa fluiere si sa huiduie pana pe la 10 si un pic cand au binevoit sa apara si "vedetele". Cu o voce ragusita si imbatranita, Axel Rose a incercat sa cante...In mod ciudat am putut avansa fara nici un fel de bilet, intr-un loc pozitionat chiar in fata scenei, la vreo 300m. Mi se pare incorect fata de cei care au platit bilet. Se vedea totul de acolo si la alte spectacole ai fi platit sa fii in locul ala. Lume putina si o sonorizare slaba pe care ar fi intrecut-o cu usurinta un spectacol manelistic (banuiesc). Pana si cainii latrau mai tare decat se auzea muzica.
Se vede cam ce loc a ramas neocupat din pricina popularitatii de care au dat dovada in ultimia vreme.
Dupa o melodie necunoscuta urechilor mele si nu numai (de pe noul album Chinese Democracy), a urmat Wellcome to the jungle, apoi numai melodii sterse, vreo 4 la numar. Am zis ca mai stau o melodie si fac stanga imprejur deoarece simteam ca imi irosesc timpul in cel mai prost mod posibil. Evident, iar a urmat o melodie care nu imi suna bine deloc.

Am plecat cu un gust amar si cu dorinta sa nu fi vazut vreodata felul in care a decazut GnR. Trebuiau sa se retraga cand inca erau in glorie. Nu mai au nici un fel de farmec.
Pe drumul spre casa, trecand printre jandarmi si gardinei ai locului, ii auzieam cum ziceau cu totii "Nu se poate asa ceva, chiar nici o melodie cunoscuta?"

Toate astea vin de la un individ care si-a dorit sa mearga la acest concert dar a ales sa nu o faca, din cauza feedback-ului negativ pe care l-au inregistrat concertele trecute si filmelor de pe youtube. Sonorizarea era exact ca acolo, jalnica!

As fi vrut sa aud, Since I don't have you, Don't cry, November Rain, Sweet child of mine, You could be mine, One in a million, Used to love her...dar ei au ales sa inceapa cu altceva si din cate am vazut la tv de dimineata a fost si o varianta patetica de Don't cry la un moment dat. Nu stiu de restul.
Am ajuns acasa pe la 11:40 dupa ce m-am ales doar cu o plimbare buna.

Radical mai slab decat concertul Aerosmith, unde am stat langa scena :D si de mii de ori mai incompetent decat ce a fost la ACDC in fata Casei Poporului!
Vreau sa uit seara trecuta si sa raman in amintire cu trupa completa cu Slash si vocea lui Axel din tinerete...atat.

Monday, September 20, 2010

Super eroi


Nu de putine ori, in copilarie, ne doream sa fim si noi precum persoanjele de film. Uneori indrazneam sa visam mai departe si sa fim chiar supereroi.

Ce faceam in privinta asta?

Pai, in primul rand, insfacam o esarfa a mamei si o transformam in pelerina, luam ochelarii de ski pe care ii tineam in dulap fie vara fie iarna, deoarece de sportul asta m-am molipsit undeva pe la 23 de ani iar apoi peste pantaloni imi puneam slipul care ma insotea pe plaja cand faceam castele de nisip. :)

Echipamentul era aproape complet. Aveam nevoie de ceva cu care sa lupt impotriva raufacatorilor, asa ca plonjam in cutia cu jucarii iar daca nici acolo nu gaseam ceva satisfacator ma multumeam cu o lanterna. Dar nu era orice lanterna, era o lanterna puternica iar pentru a amplifica efectul, scuturam o carpa de praf pentru a putea vedea fascicolul prin praful ce ramanea plutind. Cred ca asa m-am pricopsit cu nasul meu neascultator, dar la vremea aia nu conta.

Eram gata de lupta, dar pregatirile au durat prea mult si trebuia sa ma duc la culcare asa ca timp pentru salvat lumea trebuia sa imi gasesc in alta zi cand aveam sa termin pregatirile mai repede.

Fiecare supererou, are elementul sau caracteristic si una sau maxim 3 puteri, un costum aparte si un vehicul cu care sa se deplaseze la locul unde e toata actiunea.

Ce putere aparte ai avea tu daca ai fi in magazinul de supereroi si ai avea de ales dintre ptuerile expuse pe raft?

Ce vehicol ti-ar asigura locomotia?

Ce haine ai purta?

Care ar fi locul de munca din timpul zilei, care sa iti asigure camuflajul perfect?

:)

Tuesday, September 14, 2010

Parfum de toamna

Natura ne ofera, bucate din belsug, ne ingrijeste, parca stie ca-i suntem recunoscatori desi ii facem rau din neatentie uneori.
Ce e mai frumos decat culoarea pestrita a padurilor in vreme de toamna? Poate ca am putea gasi raspunsuri, insa eu cred ca nimic nu e mai frumos, pentru ca pur si simplu nu putem compara mere cu pere. Aici e vorba de o categorie, cea a culorilor pastelate si calde in care cositele roscate se impletesc cu cele aurii si castanii formand desene ce rivalizeaza cu cele conturate de norii pufosi rascoliti in vazduh.
Frumusetea tabloului se percepe vizual mai mult, insa uneori avem nevoie de ochii mintii ca sa evadam pe dealurile impodobite de culturi de vita de vie si sa alergam printre randuri inspirand adanc parfumul strugurilor ajunsi la apogeu.
Dar daca nu am trait niciodata asa ceva, cum percepem oare imaginile astea?
Cred ca fara parfumul strugurilor copti care au o dulceata de neinlocuit si fara senzatia de vant in plete si tarana pe talpi in timp ce alergi cu picioarele goale fara noima, fara rost, doar asa pentru ca poti si pentru ca esti liber si nimeni nu te poate opri.
 Da, asta lipseste pentru a intregi tabloul.

Monday, September 13, 2010

A mai trecut un an...si sunt fericit!

A mai trecut un an pentru mine, intr-o duminica insorita la 6 dimineata :)
Inca nu am schimbat prefixul si unii zic ca poate de asta inca ma simt la ca la 18 ani. Nu vad de ce toate astea s-ar schimba odata cu schimbarea inca unei cifre din varsta mea.
Ce am realizat in anul ce s-a incheiat ieri la ora 6 dimineata?
Pai, am reusit sa vad inca putin din lumea asta mare pe care incerc sa o inteleg in fiecare zi insa fiecare seara ma gaseste concluzionand ca nu am inteles mare lucru si sunt tot in ceata, dar asta e prea putin important.
Mai presus de toate cred ca e fericirea. Ea nu vine alaturi de masini scumpe, case mari si reci si haine de firma cu pretind unii. Sub nici o forma astea. Fericirea vine dinauntru si iese la suprafata prin fiecare por oferindu-ne starea de beatitudine molipsitoare ce ne face sa emanam nergii pozitive.
Sunt fericit pentru ca am alaturi oameni care ma iubesc, sunt fericit ca ei stiu ca si eu ii iubesc si ii pretuiesc.
Imi lumienaza ziua cand le aud vocea si cand stiu ca se gandesc la mine si in ciuda tuturor intamplarilor pe care am trecut mai mult sau mai putin impreuna, nu am uitat unii de altii.
Sunt fericit pentru ca de la o vreme totul in jurul meu pare sa prinda contur si sa se aseze pe fagasul pe care il doream de multa vreme.
Sunt recunoscator vietii ca inca ii am alaturi pe ambii parinti care mi-au oferit mereu atat cat au avut.
Am o zi si cateva ore :)
Cat s-a schimbat lumea de acum 29 de ani? S-a schimbat ceva, parca ieri eram la gradinita cu haina portocalie, cravata rosie cu tricolor si sapca albastra, foarte mandru ca am fost numit "soim al patriei" :)
Apoi a doua zi eram pionier la Foisorul de Foc, a venit intr-o dimineata admiterea la liceu si instantaneu Bac-ul, am dat examne de admitere la facultate si am scris nenumarate cursuri pe bancile Politehnicii din Bucuresti, impiedicandu-ma de unele examene dar trecand peste toate cu succes.
A venit repede primul loc de munca pe cand nici nu terminasem cursurile si cu un talent acrobatic am reusit sa dau si examenul de licenta iar apoi sa alerg repede catre un masterat care a trecut ca gandul. Odata cu terminarea lui am trecut si mai departe. Colegi noi, pretentii noi, orizonturi noi. Cu toate astea, toti cei pe care i-am cunoscut chiar si acum 20 de ani, imi sunt prezenti in amintire ca si cum i-am vazut de dimineata.
Ma bucur ca pot sa privesc in urma si sa strig tare "A fost frumos si nu as face nimic altfel decat am facut!" si sunt nerabdator sa vad drumurile pe care urmeaza sa pasesc si oamenii pe care urmeaza sa ii cunosc.
Viata e frumoasa :)

Wednesday, September 1, 2010

Convietuirea cu 2 hamstersi - ziua 2

O sa fiu usor previzibil si o sa vin cu o continuare pentru povestea hamsterilor temperamentali. :)
Plec luni seara de la birou plimband cu grija punga in care se gasea cutia noului hamster si merg nerabdator spre casa. Ajuns acolo, deschid cusca si il introduc pe noul venit. Aveam inima cat un purice si tineam pumnii stransi in speranta ca cei doi nu se vor mai ataca si vor fi prieteni.
Cel alb incepe sa exploreze si alege sa intre in una din cele doua casute, se ghemuieste si incepe un program intens de somn.

Locatarul deja acomodat, cel gri, simte ca e un nou venit prin preajma si pleaca in expeditie pentru a-l intalni.
Comite insa o eroare, intra peste el in casuta in care tocmai se culcusise. Inevitabil a iesit scandal, insa de data asta, agresorul a ajuns sa fie in inferioritate. Dupa inca un episod similar scenariul se repeta si cel gri face pasul inapoi imediat ce hamsterul alb chitaie odata la el.
Am rasuflat usurat si am zis ca asta a fost, si-austabilit teritoriile si se stie cine domina si cine se supune.
Sting lumina si ma retrag la somn insa noaptea a fost aproape alba...deci gri. Desi nu credeam, cei doi s-au luat iar la harta si am avut parte de vreo 4 reprize de chitaiala si ghemotoceala prin toate colturile custii si prin tub.
Dimineata i-am gasit pe amandoi mancand si iar am zis ca s-a rezolvat.
Ajung seara acasa si cei doi zapaciti dormeau in aceeasi casuta, in cea mare. "Victorie!" strig in sincea mea. "Vor fi prieteni." Ei bine, nu trec 5 minute ca iar aud chitaiaila si zdruncinaturi in cusca. Ce-i drept, cel alb era intins in toata casuta iar cel gri, statea ghemuit intr-un colt si parea foarte stingher, asa ca nu avea cum sa dureze.
Mari amatori de arte martiale mixte, se pare ca nu se pot abtine sa nu isi masoare muschii din cand in cand.
Nu se mai poate asa, vreau sa dorm noaptea asta asa ca incep sa caut un recipient pentru a-i separa. Gasesc o casoleta mare si aptioasa, inalta si frumoasa.
Iau masina de gaurit si ii fac capacul strecuratoare (e dintr-un plastic destul de dur si nu mergea gaurit doar cu un cutit) ca sa aiba o ventilatie suficienta.

Primeste si o gaura laterala prin care se pune dozatorul de apa, rumegus, se muta casuta albastra, se pune un capac de borcan pe post de troc de mancare, se umple cu mix de seminte si il iau pe sus pe cel alb si il mut in noua casuta. Foarte fericit, a mancat bine bine si apoi s-a retras la somn.
Am facut curat si in cusca mare ca sa ii inlatur mirosul si se pare ca a functionat, cel gri ramas singur, a alergat prin toata cusca, s-a dat in roata si a trebuit sa ii tai accesul la ea (pentru ca zdragane teribil si nu am avut timp sa ma ocup de ea).
Inventiv si acrobat s-a catarat pana la ea desi ii scosesem platformele de legatura. Apoi am rasucit tubul si l-am ridicat de la sol. Ei bine, a gasit o modalitate si aici. S-a catarat pe zabrele si s-a aruncat in tub urcand la nivelul superior. Ultima sansa a fost sa scot platformele albastre de la etaj.
Si uite asa, am reusit sa imi trag sufletul si sa inchei ziua cu o mica victorie intr-un fel ciudat. Eu voiam ca cei doi sa isi tin de urat insa se pare ca nu ei nu vor asta.
Cum nu are sens sa tin doua custi, desi imi plac amandoi mult, urmeaza sa ii gasesc un stapan celui alb si deja este promis unor prieteni pe care ii voi vizita diseara cu animalutul cel alb.

Premii

Multumesc pentru premii Balaurita :)
 Scria acolo ceva referitor la 10 lucruri care imi plac. Pai ar fi cam asa: Imi place:
- ploaia;
- soarele palid;
- curcubeul;
- linistea;
- tot ce inseamna viata pe acest pamant;
- sa ajut;
- zapada cand sare in urma schiurilor;
- marea albastra prin care pot sa vad pietrele ce-i stau la baza;
- sa am motive sa zambesc;
- sa fug uneori departe de forfota orasului.
Cum stau cam aiurea cu timpul in ultima vreme nu ofer acest premiu individual ci tuturor celor pe care ii citesc si apreciez si care reusesc prin scrierile lor sa ma faca sa uit de problemele care apar zi de zi.
Ma inclin in fata diversitatii si ingeniozitatii tuturor :)

Monday, August 30, 2010

Hamsterii pitici temperamentali

Sa fie premonitie, sa fie intamplare, nu stiu ce sa fie, dar parca am presimtit ceva cand am scris despre diferentele dintre oameni si soricei.
De ce spun asta? Pai colac peste pupaza, m-am trezit cu un cadou care m-a bucurat foarte tare pentru ca imi doream de multa vreme: o cusca pentru hamsteri, cu etaj, cu tub, cu casuta, cu rotita, ce sa  mai...tot arsenalul.
Mi s-a intamplat asta, pentru ca de fiecare data cand treceam pe langa un pet shop ma amuzam cat de haiosi sunt hamsterii pitici cum innoata ei in rumegus si cum indeasa in falci mancare cat pentru o iarna lunga.
Acum daca tot am primit jucaria, am zis sa o si populez cu vreo doua vietuitoaare avand in vedere ca e loc destul pe plantatie.
Avand in vedere ca ieri am coborat tarziu din pat si ziua parea ratata, am pornit spre supermarket-ul din Feeria unde e un pet shop dotat cu tot ce vrei.
Am ales din puzderia de rozatoare doua exemplare de sex masculin (am inteles ca femelele se vor lupta pe cuib iar de sex diferit NO THANKS! nu vreau sa se impuieze). Unul din ei mai grasun, gri si cu o dunga neagra pe spate (am aflat ami tarziu ca e Hamster Pitic Chinezesc) si altul cafeniu, mai micut fizic (stiam deja de el ca este Hamster Pitic Roborovski). Am intrebat de 2 ori: "Sigur nu o sa se bata?" si am primit acelasi raspuns diafan "Cu siguranta nu." Am insfacat si o punga cu rumegus + un pachet de mancare pentru cei doi monstrii si am pornit spre casa cu dorinta sa ii acomodez cat mai repede.

Le-am completat asternutul si i-am eliberat pe plantatie. Au explorat, au cautat, au mancat si s-au culcat amandoi in casuta din dotare.
Rasuflu usurat la gandul ca se inteleg si imi vad de lucru prin casa.
Pisica din dotare, Moaca (asa ii e numele de la mutra pe care o avea in copilarie), nu i-a scapat din priviri o clipa. Desi am avut emotii si din punctul asta de vedere, nici macar nu a vrut sa sara pe cusca lor care e destul de expusa daca stau bine sa ma gandesc.

Trece un pic de timp, se trezesc si cel gri (cel mai mare), incepe sa care rumegus in casuta in timp ce celalalt manca si explora etajul. Cand s-a intors si a vrut sa intre in casuta unde se faceau amenajari intense, a inceput circul. S-au incaieriat de mama focului, s-au fugarit, s-au chitait foarte subtire. Desi cel mare domina, mereu ramanea pe spate cu labele in sus (e cam grasut recunosc). Problema e ca a prins ura pe cel mic si il ataca in mod constant iar Robo cel cafeniu nu mai stia pe unde sa fuga.
Am zis ca asa nu se poate si am luat un recipient de plastic, am facut cateva gauri in capac, i-am pus rumegus si mancare si l-am luat pe cel mic din "coltii fiarei" ca sa nu gasesc vreo crima de dimineata sau in doi sa fie doar un hamster jumatate in cusca.
Planul era simplu, cu parere de rau, aveam sa il returnez pe cel mic la Pet Shop, la prima ora.
Luat la pachet la servici si pus pe birou pana avea sa deschida magazinul. Se face 10, ma echipez si pornesc sa il schimb. Oamenii foarte amabili, mi-au multumit ca nu am asteptat sa se omoare si ...surpriza... in loc sa mi-l opreasca, l-au inlocuit cu unul din rasa celui ramas acasa, Hamster Pitic Chinezesc.
Eu: - Stiti, ca cel care a ramas e foarte autoritar si nu vreau sa revin si maine dimienata si cu asta.
Ei: - Nu-i nimic, oricum fiind baieti la un moment dat o sa se bata pentru ca unul "il va dori" pe celalat si el nu va sta.
Eu:-... perfect, acum o sa am de-a face cu hamsteri gay!  Daca se lasa cu violente severe voi reveni.
Ei: - Nici o problema.

Si uite asa, in clipa asta, stau la birou impreuna cu noul locatar si ma intreb ce oare imi mai rezerva seara asta cand voi ajunge acasa. El e linistit, are mancare, are loc si deja s-a scufundat in rumegus si doarme pe rupte.
Il tin sub acoperire, cutiuta lui e intr-o punguta opaca asa ca nimeni nu stie de prezenta lui. Nu situ ce ar zice colegele, dar nu vreau sa il stresez, asa ca mai bine nu il desconspir :)
Sa-i tinem pumnii pentru intalnirea de diseara cu viitorul sau vecin de duplex. :)

Thursday, August 26, 2010

Oameni si soricei

M-a intrebat cineva intr-o zi daca cred ca omul se poate asemana cu un soarece.
Nu mai stiu sincer de la ce a pornit discutia insa fragmentul asta mi-l amintesc foarte clar.

Nu a fost nevoie sa ma gandesc prea mult pana sa ofer un raspuns afirmativ. Evident ca imediat, mingea a revenit in terenul meu cerandu-se argumente pentru a-mi justifica raspunsul.


Pai e simplu, zic eu si incep sa insir argumente din cele mai ciudate daca era sa ma iau dupa mutrele colegilor de masa.

Omul se aseamana cu sobolanul din mai mult de un punct de vedere:

- Deseori omul este fricos ca un soarece si fuge la primul semn de pericol de unde si expresia menita sa dea curaj "Are we men or mice?"
- Se complace in mizerie desi ii place luxul (cel putin unii);
- Considera ca orice ii iese in cale, desi nu ii este menit, este bun si pentru el;
- Lasa totul in urma fara ezitare cas aisi salveze pielea, asa cum fac sobolanii cand se scufunda un vas;
- Desi traieste pe uscat este un bun innotator daca nevoia o cere;
- Se imperecheaza cu mai mult de un partener pe parcursul vietii, pentru ca asa ii dicteaza nevoia naturala/animalica;
- Poarta tot felul de bacterii care pentru el sunt inofensive iar pentru restul sunt nocive;
- Ne speriem de ei in acceasi masura in care noi ii inspaimantam.

Iar la final, conform matematicii mele daca minim 3 conditii sunt indeplinite, inseamana ca demonstratia s-a finalizat cu succes.
Desi figurile lor erau contrariate, nu au resuti sa ma contrazica sau sa imi demonteze vreo afirmatie asa ca, trist dar adevarat, ne asemanam si cu soriceii.

Tuesday, August 24, 2010

Exercitiu de incendiu


In fiecare an, ne jucam de-a pompierii si victimele. Asa e politica firmei ca sa fie acoperita in caz ca luam foc, noi sa fim pregatiti moral sa ne imbulzim pe scari iar ei sa fie cu actele in regula ca ne-au instruit.

Anul asta am primit si o indatorire si anume sa ma ocup de evacuarea tuturor colegilor de pe etaj. Ce bine! Adica eu plec ultimul de aici asa ca trebuie sa imi blindez timpanele cu nsite doape de urechi sanatoase pentru ca sirena are un ton atat de ascutit incat simti cum iti zgarie sufletul.
Problema e ca exercitiul o sa fie ca anul trecut. Sirena zbiara, fiecare isi salveaza docuemtnele la care lucreaza, ba mai mult, unii o ignora desi e asurzitoare, si incearca sa termine ceea ce lucreaza, pentru nu stiu ce motiv. O sa se ridice fiecare molcom de pe scaun si o sa mearga agale pe scari in loc sa alerge ca si cum ar vrea sa se salveze.
Ajunsi in curte, unii isi vor aprinde o tigara in timp ce privesc cum masinile de pompieri intra in curtea firmei, se intind furtunele lungi si apa uda geamurile anostei cladiri de birouri.
In acelasi timp, cei care au iesit primii deja au dat fuga in supermarket pentru niste cumparaturi in viteza profitand de lipsa evidentei pontajului de care ne bucuram in aceste situatii.
Furtunele se aduna, sirena se opreste, incendiul ipotetic este sub control si pauza a luat sfarsit.
Din pacate si aceste lucruri se iau la misto, la fel cum este totul in tara noastra, pana cand se petrece o drama.

Atunci, ne luam cu mainile de cap si intrebam ingroziti "de ce?".

Pentru ca totul e o joaca si eu tot nu imi pot imagina cum este posibil ca un spital sa functioneze fara o autorizatie de la Pompieri care implica sisteme de prevenire si eventual stingere a incendiilor.

Dar Romania este tara tuturor posibilitatilor...in sensul rau al cuvantului din pacate.

Citind printre randuri

Am primit pe e-mail textul de mai jos si mi s-a parut interesant asa ca, distractie placuta si spor la descifrat, poate pare greu dar nu e chiar asa.


DACA REUSESTI SA CITESTI PRIMELE CUVINTE, CREIERUL LE VA DESCIFRA PE CELELALTE.




0D474 1N7R-0 21 D3 V4R4, 574734M P3 PL4J4 0853RV4ND D0U4 F373 70P41ND 1N N151P, 151 D4D34U 53R105 1N73R35UL C0N57RU1ND UN C4573L D3 N151P CU 7URNUR1, P454J3 53CR373 51 P0DUR1. C4ND 3R4U P3 PUNC7UL D3-4 73RM1N4, 4 V3N17 UN V4L, D157RU64ND 707UL, R3DUC4ND C4573LUL L4 0 6R4M4D4 D3 N151P 51 5PUM4….. M-4M 64ND17 C4 DUP4 4747 3F0R7, F373L3 V0R 1NC3P3 54 PL4N64, D4R 1N L0C D3 4574, 4L3R64U P3 PL4J4 R424ND 51 JUC4NDU-53, 51 4U 1NC3PU7 54 C0N57RU145C4 UN 4L7 C4573L; M1-4M D47 534M4 C4 4M 1NV4747 0 M4R3 L3C713: D3D1C4M MUL7 71MP D1N V1474 N0457R4 C0N57RU1ND C3V4, D4R C4ND M41 74R21U UN V4L V1N3 51 D157RU63 707, C3 R4M4N3 3 D04R PR1373N14, 6R1J4 51 M41N1L3 4C3L0R4 C3 5UN7 C4P481L1 54 N3 F4C4 54 5UR4D3M..

Monday, August 23, 2010

Fluiditatea realitatii

Fiecare flacara este un suvoi nesfarsit de cadre individuale ce au fluiditatea unui izor lin doar impreuna, in ansamblu.
Totul se schimba insa cand observam doar un fragment din dansul acestor imaginii.
Flacara se joaca cu privirea noastra si pare de o continuitate desavarsita...si totusi parca mirata si surprinsa s-a oprit in loc, pierzandu-si naturaletea miscarii ca si cum a fsot retezata de o sabie de samurai.

Fiecare secunda conteaza.

Thursday, August 19, 2010

Dansul anotimpurilor la Venetia - ep.3

In periplul nebunesc pe strazile multicolore am inceput sa identific costume ce s-ar potrivi anotimpurilor ce se succed uneori prea repde alteori prea incet. Asa am inceput intalnirea cu omatul alb al iernii.
Am dat nas in nas cu craiasa zapezilor si sora ei mai mare. Cu tenul alb si buzele atat de rosii ca un mar rumenit pe deplin.

Purtau cu sine blanuri alese si cu siguranta nu le puteai uita odata ce ti-au trecut prin fata ochilor.
Ceea ce mi s-a si intamplat, nu le-am uitat si le-am regasit mai tarziu, savurand o cafea in unul din faimoasele localuri exclusiviste ce inconjoara piata San Marco.

Cum timpul nu sta in loc, am urmat ciclul firesc al anului si am intalnit proaspata primavara, proaspata si inmiresmata.
Mi s-a infatisat mai intai intr-un verde pur precum firul ierbii...

... iar mai apoi si cu putina culoare, fiind in tema cu bobocii explozivi ce impodobesc copacii cand natura renaste.

Am intalnit apoi vara, fierbinte si arzatoare. Emana putere si hipnotiza indelung.
...si totusi privirea ei, avea ceva care ma atragea inexplicabil, avea culoarea marii perfecte.
Am privit-o indelung, fara sa ma mai satur si fara sa mai aud sau sa vad altceva in jur. Era minunata si in acelasi timp inspaimantatoare. Parea ca te poate impietri daca te priveste direct in ochi.
Dar vara e nebunatica si plina de culori amestecate in fel si chip, vara e ca un tablou de Picasso.

Cum timpul gaseste solutie de iesire de feicare data, am fost nevoit sa merg mai departe in cursa anotimpurilor si sa dau nas in nas cu toamna cea discreta si eleganta.
 E molcoma si misterioasa, rabdatoare si usor mai rece decat vara, dar emana inca o caldura inexplicabila ce are un efect grozav asupra celor ce o percep...linisteste si magnetizeaza.

Si cilul se repeta, dau nas in nas cu iarna, de data asta in alta forma, o iarna rece cum este si continuare fireasca.
Cum ea nu e sinonima cu caldura defel, se folosete de-o oglinda ca sa isi lumineze chipul si prinde-n ea chiar mii de raze, ce-i dau o stralucire aparte.

Am petrecut sublim un an, dar pret de doar cateva clipe, in preajma mastilor ce si-au gasit in mintea mea conotatia celor 4 anotimpuri.

Wednesday, August 18, 2010

Carnaval la lumina zilei - ep.2

Strazile au alta culoare la lumina soarelui, au culoarea curcubeului si limita nu exista in creatiile ce le intalneam la fiecare pas.
O trasatura comuna a mastilor este dominatia pe care o emana. Poate si pentru ca este vorba de purtatori cu o inaltime corporala peste medie.
Am avut curiozitatea sa asist la o discutie intre o masca si un turist. Ambii vorbeau germana. Astfel, se confirma cele spuse de o buna prietena care zicea ca nici jumatate dintre participantii la carnaval nu sunt de origine italiana.
Paunul alb saluta pe toata lumea, te privea intens si apoi scutura evantaiul ce intruchipa coada impunatoare.
Doi pasi mai la dreapta, in dreptul scenei, am dat peste omul umbrela. Probabil avea el o presemtire legata de ploaia ce avea sa vina.
Costumele nu au varsta. Asta e un lucru cert. Nimic nu mi s-a parut mai amuzant ca micul conte ce manca inghetata cu o pofta teribila. Daca ar fi fost o sectiune de tata si fiu, cred ca ei ar fi castigatorii.
Culori reci si masti de nepatruns, rochii pline de detalii si pelerine frumos croite.
Nici nu va puteti inchipui ce mov intens trona pe hainele acestor masti. Surpriza de proportii a fost insa la caderea serii cadn i-am revazut. Costumele erau acoperite de beculete mov si lumina lor ar fi facut orice licurici sa plezneasca de invidie. Din pacate la ora aia deja acumulatorul era epuizat.
O pata de culoare, isi pleaca fruntea usor in marea de oameni din piata San Marco.
Desi fiecare e mandru de cotstumul ce-l poarta, trufia nu este ceva strain acestor locuri.
Fiecare masca se lasa privita, studiata si mai ales imortalizata. Apoi isi continua plimbarea, pierzandu-se in multime si cautand noi admiratori pe care sa ii uimeasca cu vesmantul ce-l poarta.
(va urma)