Reincarnare, doar un raspuns

Pentru ca viata noastra e un drum initiatic, o cautare continua de raspunsuri unele mai logice altele mai anapoda, cred cu tarie ca avem dreptul sa cautam justificari chiar si pentru o picatura de ploaie cazuta din cer.
Teo dor, ceea ce tu spui ca nu are sustinere practica are o hiba din pacate si anume ca nici nu poate fi contrazis printr-o demonstratie la fel de practica. La fel cum un animal are reflexe conditionate si se ataseaza de un alt animal sau fiinta umana, la fel si omul a dobandit obiceiuri reflexe si demonstreaza aceleasi atasamnete fata de alte fiinte vii. Testul lui Pavlov functioneaza si pe oameni fara nici un cusur. Nu cred ca exista cineva care nu a simtit vreodata ca pur si simplu secreta saliva in abundenta, cand stie ca felul preferat de mancare urmeaza sa ii fie servit.
Un exemplu in sprijinul afirmatiilor mele de la raspunsul anterior, te rog sa urmaresti evolutia uni animal care da nastere la o noua viata, sau de ce nu, mai multe in acelasi timp.
Instinctele materne ii spun ca trebuie sa isi apere si sa isi ingrijeasca puii. Dar ce stare dobandeste noua mama cand unul din pui ii este luat dupa o anumita perioada. Vei observa cu siguranta o schimbare in comportamntul ei. Aceasta il va cauta pe cel ce lipseste, ii va neglija o perioada scurta pe ceilalti pana va accepta ideea ca unul din puii ei nu mai este. Eu traduc asta prin tristete si alaturi de dragostea materna, pot afirma ca sunt sentimente ce se identifica cu un suflet.
Priveste apoi un animal care stie ce inseamana sa traiasca liber iar apoi se confrunta cu dentia unei gradini zoologice. Se va revolta initial, va refuza mancarea iar apoi se va resemna vazand ca in viata sa a intervenit o schimbare ireversibila. Nu cumva se comporta la fel si un om ajuns in detentie care e ferm convins ca e intemnitat pe nedrept?
Ierarhizarea si diviziunea muncii, spre exemplu intr-un musuroi de furnici, este rezultatul comunicarii, care este la fel de prezenta ca in randul oamenilor.
Sufletul nu duce cu sine nimic din existenta noastra telurica, poate doar un cod al amintirilor care rezida intr-o memorie latenta care ne poate provoca premonitii si senzatii de deja-vu. Totodata mai duce cu el acea sclipire ce care da unicitate fiecarui individ de pe aceasta planeta. Daca vrei sa numesti asta ADN, nu cred ca se va opune nimeni, e o lume cat se poate de libera.
Nu m-am gandit nici macar o clipa la obraznicie, te asigur :) . Nu trebuie sa ne temem sa intrebam si sa cautam raspunsuri la intrebari ce ne dau tarcoale. Insa pentru a ne putea forma o parere, trebuie sa fim deschisi cunoasterii de orice fel si sa absorbim cat mai multa informatie, deoarece cunoasterea iti deschide noi orizonturi.

Nu sunt aici sa schimb parerile nimanui, nu sunt in masura sa ofer o explicatie revelatoare asupra acestui fenomen pe care noi il numim reincarnare.

Unii spun cu mana pe inima ca nu exista iar dupa ce ne incheiem exista terestra, sufletul nsotru poate ajunge in Rai sau in Iad. Cu toate astea, nu vin cu argumente care sa convinga pe cineva care poate a auzit mai multe pareri si experientele pe care le-a trait i-au aratat si alte directii. Cand cauti un raspuns, nu pui la indoiala credinta, vrei doar o justificare logica. Astfel pornesti de la niste ipoteze si punand cap la cap cunostiintele acumulate, experienta de viata, mai mica sau mai mare, incepi sa faci o demonstratie ca ceea ce intuiesti tu e adevarat. Poate ca nu pentru toti demonstratia pare justificata deoarece fiecare apeleaza la alti parametrii in demonstratia proprie.

Dupa cum am spus si in corpul postului, subiectul este foarte vast si din pacate nu va fi nimeni in masura sa ne spuna vreodata ca e alba ori e neagra. Concluzia e proprie fiecaruia dintre noi.
Important este doar, sa nu incetam niciodata sa cautam raspunsuri.

PS1: Acest post ii este dedicat lui Teo dor, care prin felul sau propriu de a vedea lucrurile, mi-a dat un imbold sa scriu cele de mai sus si ii multumesc pentru asta.

PS2: Ne revedem peste o saptamana si un pic, mai exact pe 12 ale lui iulie.
Astept sa va revad cu drag si pana atunci va doresc clipe frumoase si fericire in fiecare raza de soare!

De cate ori?

De cate ori in viata avem ocazia sa fim cu adevarat fericiti?
Cu adevarat, cred ca de faorte putine ori, insa deseori ne bucuram de lucruri marunte care ne insenineaza existenta pe termen scurt si ne agatam de ele cu dintii, sperand totodata ca ele sa continue la infinit sa ne bucure. Singuri invatam mai apoi, ca ne-am inselat amarnic si am irosit timp incercand sa obtinem ceva de la lucruri care nu oferisera motive de bucurie dar acum au devenit doar articole de us banal. suntem orbi daca nu ne confruntam cu contraste. Avem nevoie emreu de termene de comparatie. Nu avem cum sa gustam racoarea si linistea unmbrei oferita de un copac daca nu am umblat ore intregi prin soarele fierbinte care ne parjolea intreaga fiinta. Avem nevoie mereu sa primim lovituri pentru a putea simti mangaierile.
In viata fiecaruia, la un moment dat se naste un ideal, el poate parea prea fantastic si poate contrazice legile firii, poate fi diferit de viziunea celor multi, insa acest ideal sau viziune este a noastra si nimeni nu are voie sa ne-o schimbe. Daca e scris undeva ca ea sa se schimbe, atunci trebuie sa se faca prin propria vointa si in nici un caz cu forta.
De ce nu ne urmarim cu totii idealurile in viata pana la implinirea lor?
Raspunsul cred ca e poate prea simplist, de frica neprevazutului, de frica noului, insa uitam ca neprevazutul si noul ne-au adus in locurile in care ne gasim astazi si de care ne-am atasat.
Privim in jur si punand in balanta situatia noastra si a celro de langa noi, ajungem sa credem ca acolo ne este locul. In acea clipa uitam tot ce ne-a motivat sa ajungem aici si ne pierdem in rutina, o rutina obositoare care se infasoara in jurul nostru precum un sarpe care incearca sa ne fragezeasca carnea pentru ca mai apii sa ne faca sa ne peirdem cunostinta. Trist este ca de cele mai multe ori sarpele acesta are castig de cauza iar noi cadem prada hipnozei sala cu care isi face intrarea in viata noastra.
Si totusi, de cate ori ni se iveste in viata ocazia de a fi cu adevarat fericit? Suntem fericiti daca facem ce dorim, ceea ce ne place, daca pasim in locurile la care visam si tinem mana, mana unei persoane al carei parfum ne-a fost adus de vantul de primavara.
Primavara este un nou inceput si odata cu un nou inceput avem ocazia sa stergem cu buretele ce e rau precum o grebla aduna in graba frunzele cazute toamna trecuta, pentru a alsa loc naturii sa renasca si florilor sa inmiresmeze campurile.
Depinde de fiecare dintre noi sa indraznim sa fim fericiti, iar pana cand nu ne vom ideplini telul la care visam, nu vom reusi sa cunoastem cu adevarat fericirea, pentur ca dorinta indeplinirii sau mahnirea renuntarii totale la acel vis, ne vor umbri gandurile si ne vor impaienjena vederea, facandu-ne orbi in fata frumusetilor acestei lumi.