Tuesday, July 13, 2010

Drumul spre Nisa si prima impresie la caderea serii

Vara trebuie dedicata vacantelor, iar vacantele se spune ca sunt sursa de energie la care ne incarcam bateriile.

In momentul de fata, eu sunt in postura acumulatorului scos de la incarcat fiindca tocmai ce am revenit Duminica pe pamant natal dupa o vacanta intr-o destinatie ce mi-a depasit asteptarile. Aceasta a fost anul acesta, Nisa.
Visam la Coasta de Azur de cand priveam filmele straine in copilarie, iar in mintea mea nu credeam sa pasesc vreodata acolo. Acum stiu ca totul e posibil si visele se implinesc uneori.

Cum orice poveste are un inceput, aceasta a inceput in dimineata duminicii de 4 Iulie. Ca sa le arat americanilor cat ii respect, de ziua lor am plecat in tara pe care ei o iubesc cel mai mult, Franta.

Cu inima plina de nerabdare am insfacat geamantanul si am pornit spre oraselul ce se invecineaza cu Bucurestiul si detine cel mai mare aeroport international al Romaniei, Otopeni. Totul a mers ca pe roate si in scurt timp castigam altitudine si goneam spre Franta la bordul aeronavei companiei Tarom. Ca o paranteza, pana acum am zburat cu low cost-uri. Nu credeam sa fie diferenta, insa avionul nu scartaia din toate incheieturile, scaunele ofera mai mult loc si unde mai pui ca se serveste si masa pentru destinatii de genul asta. Si tot la capitoul paranteza, aici nu se plateste nici taxa de bagaje ca in cazul companiilor low cost. Nu fac reclama, insa recomand si verificarea tarifelor la companiile de linie cand va programati cate o plecare. Biletele luate din timp au preturi destul de bune.

Pe geamul avionului am putut sa ma delectez cu maretia muntilor si intinderea campiilor care pareau niste miniaturi foarte minutioase, iar apoi cu formele abstracte ale norilor pufosi.

Suntem anuntati ca incepem coborarea, iar dupa cateva minute rotile avionului ating pista ce este despartita de Mediterana doar de niste diguri consistente. Usa avionului se deschide si aerul cald si umed specific zonei ne invadeaza.

Deja inima imi batea foarte tare si toata organizarea pe care o facusem inainte de plecare se rezuma acum la a recupera un bagaj, gasirea statiei de autobuz pentru a ajunge la hotel, cazare si apoi costumarea in chinez fotograf. Daca stii ce ai de facut totul este mai usor, am luat bagajul, am mers in statia de autobuz si am cumparat bilet, de la o domnisoara cu un zambet pe care il poarta absolut toti oamenii cu care interactionezi. E ceva ce la noi inca nu exsita.

Am urcat in autobuzul 98, care avea traseul chiar pe Promenade de Anglais. Oare in Anglia exista pe undeva vreun drum al francezilor?

Dupa ce am cascat ochii, ca si cum as fi turnat o cana de atropina in fiecare, admirand albastrul marii, am observat ca depasisem un pic statia de destinatie dar nu era o drama, orasul nu e chiar asa mare si nici statiile nu sunt kilometrice.

Ajunsi la hotel am intalnit acelasi zambet prietenos, de data aceasta purtat de un receptioner mai mult decat amabil. Camera ne-a intampinat curata, aerisita, cocheta si foarte optimista (avea 3 pereti albi si verzi, cei albi fiind decorati cu cate o floare din loc in loc).

Terasele din zona pietonala imi aminteau de zona istorica a Bucurestiului, dar mai mult de Sibiu. O lume pestrita gravita in jurul lor si nimeni nu parea ca il observa pe cel de lnga el.

Seara nu aducea cu ea linsite, ba din contra, tumultul parea sa se intensifice si luminile pareau sa evidentieze fiecare colt de cladire mai puternic decat o facea astrul zilei.

Tinta acelei seri era marea asa ca am mers doar spre ea. Distanta intre hotel si plaja era de doar 10 minute de mers pe jos, timp in care puteai sa mai si admiri vitrinele ce se infatisau tantose in cale.

Am ajuns, am coborat treptele si am pasit pe plaja. In momentul acela notiunea de plaja a trebuit transformata un pic pentru ca nu exista acolo nici macar un fir de nisip, cu exceptia unei zone amenajate pentru volei. Pietre rotunde si nenumarate, inlocuiau grauntii de nisip si asta facea ca fiecare pas sa fie o corvoada. Dar fiindca deja stiam de existenta pietrelor, ne-am inarmat inca din tara cu incaltari de panza cu talpa de cauciuc, dedicate exclusiv unor asemenea medii. Pretul in tara 20 lei, pretul de acolo 8 - 10 euro.

Desi era seara, aerul era foarte cald iar plaja, asa cum o stiu ei, era plina (in zonele fara sezlonguri).

Abia a doua zi, punand in balanta calitatea oamenilor, mi-am dat seama ca seara, plaja e a oamenilor simpli, in timp ce ziua, ea se dedica in totalitate celor pentru care grija banilor nu pare sa fi existat vreodata.

Am pornit dupa o vreme spre hotel, cu zambetul molipsitor al localinicilor pe buze si cu gandul sa incepem de a doua zi sa exploram locurile cu adevarat. Acomodarea a luat sfarsit.
Maine mergem mai mult prin Nisa si dam o fuga la Monte Carlo!

3 comments:

  1. abia astept Monte Carlo :)
    si bine ai revenit....chiar daca plimbarea de azi prin Nisa a fost scurta....mi-am umplut ochii de marea aceea albastru limpede....si mi-am imaginat ca ma pierd si eu in multimea aceea a oamenilor fara de griji...:)
    astept ziua de maine...:)

    ReplyDelete
  2. @pandhora, bine te-am regasit, povestea continua :)

    @catalin fudulu, oricat de criza ar fi, cu riscul de a ma repeta, a fost mai ieftin decat o saptamana la Mamaia la un hotel de 3 stele sau o saptamana la bulgari la un asa zis "all inclusive" de-al lor in care nici nu intentionez sa calc cat exista alternative de genul asta.
    Plus ca nu lucrez in sectorul bugetar sa dorm in post si sa curga banii de la contribuabili iar apoi sa ma plang ca de ce oare imi taie din salariu desi nu fac nimic. :)

    ReplyDelete