Super eroi

Nu de putine ori, in copilarie, ne doream sa fim si noi precum persoanjele de film. Uneori indrazneam sa visam mai departe si sa fim chiar supereroi.

Ce faceam in privinta asta?

Pai, in primul rand, insfacam o esarfa a mamei si o transformam in pelerina, luam ochelarii de ski pe care ii tineam in dulap fie vara fie iarna, deoarece de sportul asta m-am molipsit undeva pe la 23 de ani iar apoi peste pantaloni imi puneam slipul care ma insotea pe plaja cand faceam castele de nisip. :)

Echipamentul era aproape complet. Aveam nevoie de ceva cu care sa lupt impotriva raufacatorilor, asa ca plonjam in cutia cu jucarii iar daca nici acolo nu gaseam ceva satisfacator ma multumeam cu o lanterna. Dar nu era orice lanterna, era o lanterna puternica iar pentru a amplifica efectul, scuturam o carpa de praf pentru a putea vedea fascicolul prin praful ce ramanea plutind. Cred ca asa m-am pricopsit cu nasul meu neascultator, dar la vremea aia nu conta.

Eram gata de lupta, dar pregatirile au durat prea mult si trebuia sa ma duc la culcare asa ca timp pentru salvat lumea trebuia sa imi gasesc in alta zi cand aveam sa termin pregatirile mai repede.

Fiecare supererou, are elementul sau caracteristic si una sau maxim 3 puteri, un costum aparte si un vehicul cu care sa se deplaseze la locul unde e toata actiunea.

Ce putere aparte ai avea tu daca ai fi in magazinul de supereroi si ai avea de ales dintre ptuerile expuse pe raft?

Ce vehicol ti-ar asigura locomotia?

Ce haine ai purta?

Care ar fi locul de munca din timpul zilei, care sa iti asigure camuflajul perfect?

:)

Parfum de toamna

Natura ne ofera, bucate din belsug, ne ingrijeste, parca stie ca-i suntem recunoscatori desi ii facem rau din neatentie uneori.

Ce e mai frumos decat culoarea pestrita a padurilor in vreme de toamna? Poate ca am putea gasi raspunsuri, insa eu cred ca nimic nu e mai frumos, pentru ca pur si simplu nu putem compara mere cu pere. Aici e vorba de o categorie, cea a culorilor pastelate si calde in care cositele roscate se impletesc cu cele aurii si castanii formand desene ce rivalizeaza cu cele conturate de norii pufosi rascoliti in vazduh.

Frumusetea tabloului se percepe vizual mai mult, insa uneori avem nevoie de ochii mintii ca sa evadam pe dealurile impodobite de culturi de vita de vie si sa alergam printre randuri inspirand adanc parfumul strugurilor ajunsi la apogeu.

Dar daca nu am trait niciodata asa ceva, cum percepem oare imaginile astea?
Cred ca fara parfumul strugurilor copti care au o dulceata de neinlocuit si fara senzatia de vant in plete si tarana pe talpi in timp ce alergi cu picioarele goale fara noima, fara rost, doar asa pentru ca poti si pentru ca esti liber si nimeni nu te poate opri.
 Da, asta lipseste pentru a intregi tabloul.

A mai trecut un an...si sunt fericit!

A mai trecut un an pentru mine, intr-o duminica insorita la 6 dimineata :)
Inca nu am schimbat prefixul si unii zic ca poate de asta inca ma simt la ca la 18 ani. Nu vad de ce toate astea s-ar schimba odata cu schimbarea inca unei cifre din varsta mea.
Ce am realizat in anul ce s-a incheiat ieri la ora 6 dimineata?
Pai, am reusit sa vad inca putin din lumea asta mare pe care incerc sa o inteleg in fiecare zi insa fiecare seara ma gaseste concluzionand ca nu am inteles mare lucru si sunt tot in ceata, dar asta e prea putin important.
Mai presus de toate cred ca e fericirea. Ea nu vine alaturi de masini scumpe, case mari si reci si haine de firma cu pretind unii. Sub nici o forma astea. Fericirea vine dinauntru si iese la suprafata prin fiecare por oferindu-ne starea de beatitudine molipsitoare ce ne face sa emanam nergii pozitive.
Sunt fericit pentru ca am alaturi oameni care ma iubesc, sunt fericit ca ei stiu ca si eu ii iubesc si ii pretuiesc.
Imi lumienaza ziua cand le aud vocea si cand stiu ca se gandesc la mine si in ciuda tuturor intamplarilor pe care am trecut mai mult sau mai putin impreuna, nu am uitat unii de altii.
Sunt fericit pentru ca de la o vreme totul in jurul meu pare sa prinda contur si sa se aseze pe fagasul pe care il doream de multa vreme.
Sunt recunoscator vietii ca inca ii am alaturi pe ambii parinti care mi-au oferit mereu atat cat au avut.
Am o zi si cateva ore :)
Cat s-a schimbat lumea de acum 29 de ani? S-a schimbat ceva, parca ieri eram la gradinita cu haina portocalie, cravata rosie cu tricolor si sapca albastra, foarte mandru ca am fost numit "soim al patriei" :)
Apoi a doua zi eram pionier la Foisorul de Foc, a venit intr-o dimineata admiterea la liceu si instantaneu Bac-ul, am dat examne de admitere la facultate si am scris nenumarate cursuri pe bancile Politehnicii din Bucuresti, impiedicandu-ma de unele examene dar trecand peste toate cu succes.
A venit repede primul loc de munca pe cand nici nu terminasem cursurile si cu un talent acrobatic am reusit sa dau si examenul de licenta iar apoi sa alerg repede catre un masterat care a trecut ca gandul. Odata cu terminarea lui am trecut si mai departe. Colegi noi, pretentii noi, orizonturi noi. Cu toate astea, toti cei pe care i-am cunoscut chiar si acum 20 de ani, imi sunt prezenti in amintire ca si cum i-am vazut de dimineata.
Ma bucur ca pot sa privesc in urma si sa strig tare "A fost frumos si nu as face nimic altfel decat am facut!" si sunt nerabdator sa vad drumurile pe care urmeaza sa pasesc si oamenii pe care urmeaza sa ii cunosc.
Viata e frumoasa :)

Vremuri

M-a intrebat cineva odata daca ar fi aleg o perioada in care sa traiesc care ar fi aceea. Uneori si ma intreb cum ar fi fost sa traiesc in alta era si am inceput sa ma gandesc si sa aleg.


In epoca de piatra era rau pentru ca mie imi place carnea gatita nu cruda plus ca fizicul nu mi-ar fi permis sa vanez prea multi mamuti ci mai degraba iepuri si soareci de camp, asa ca nu era locul meu acolo.

Mai tarziu, sa zicem in vremea falnicilor daci care se luptau cu romanii pentru bucatica lor de pamant, iar nu era bine. Era o perioada cand viata nu era prea pretioasa si se dadea usor la schimb pe ideea de eliberare a pamantului.

Mai urcam putin pe scara timpului, trecem peste Vlad Tepes si ne oprim pe la 1800. Ei bine, aici avem de-a face cu trasuri negre in care se plimba elita societatii, doamne cu rochii dantelate ce paseau suav pe trotuar ferindu-si privirea dupa cate un evantai, palarie alba sau umbrela in ton cu rochia, ei, eleganti, cu palarii curate si bastoane negre cu capete cromate care simbolizau diferite capete de animale. Pe vremea aia parca lumea zambea mai mult, se plimba mai mult iar oamenii erau mai prietenosi. Sau asta e imaginea promovata cu care ne-am obisnuit. Oricum erau si atunci intrigi si rautati cu siguranta, insa poate nu la volumul de astazi.

Categoric nu aveau conditiile si luxul de azi insa fericirea nu sta in asta ci sta in cat de multumit esti cu tine insuti si decorul in care te gasesti.

Arhitectura fiecarei case, in acea vreme, ii punea la grea incercare pe constructori deoarece trebuiau sa elaboreze arcade inflorate, statui pe post de coloane ce aduceau cu cele din vechime, iar copacii, acesti falnici strajeri ai locurilor erau inca la locul lor si ofereau umbra oricui o cerea in zilele toride de vara.

O seara in oras se rezuma ori la o plimbare romantica pe bulevard la brat cu o domnita eleganta, pentru a te pune la curent cu ultimele noutati din buricul targului, sau o bere cu prietenii incinsi in discutii politice fara final, ce au ca scuza doar prezenta in acel loc si consumul lichidului obtinut prin fermentari controlate.

Erau vremuri pasnice in care te puteai bucura in voie de frumusetea naturala si feminitatea domnitelor. Chipul lor nu era atat de ascuns sub kilogramele de machiaj, talia lor nu era obtinuta prin liposuctie iar pieptul evidentiat bine de rochiile uneori decoltate alteori ca niste armuri pana in gat insa tot fermecatoare. Mancarea din acele vremuri trebuie sa fi fost foarte gustoasa, fara potentiatorii de arome sau conservantii pe care trebuie sa ii induram azi, ci cu gustul natural si aroma proprie.

Nu zic ca nu ar fi fost si dezavantaje, daca ne gandim al sistemul de sanatate si faptul ca medicina nu putea oferi atatea solutii ca in ziua de azi, dar si azi doar amelioreaza si prea putin vindeca.
Insa la ce folos medicina daca tot ce era de mancare si de baut era natural?

Concluzia ar fi ca in jurul anului 1800 viata parea sa fie mai frumoasa, mai linistita si poate ca timpul alocat serviciului era compatibil si cu un program de relaxare la final de zi. De altfel, progresele tehnologice nu ocupau prea mult din timpul fiecaruia cum se petrece astazi cand desi suntem inghesuiti in blocuri inalte, amplasate unul langa altul pe bulevarde zgomotoase, de cele mai multe suntem singuri.
Chiar si cand pasim pe o strada aglomerata, tot singuri suntem in marea multime de oameni.
Ei bine am evoluat si televiziunea 3D ameninta sa ne rupa de realitate inca putin.
Cat timp va mai trece oare pana cand realitatea virtuala va ajunge ceva acesibil tuturor? Atunci cu siguranta, relatiile interumane directe se vor evapora in neant.
Sincer, sper sa mai treaca ani buni pana cand asta se va intampla, dar viitorul e aici si nu avem ce sa facem decat sa luam ce e mai bun din el, cu discernamant insa.

Motivarea de a creste

Pe drumul vietii suntem ghidati de nevoi si mai apoi de dorinte. Dupa ce reusim sa ne satisfacem nevoile de baza, un trai decent si un acoperis deasupra capului, incepem sa ne dorim sa ne extindem arealul si asta ne motiveaza sa avem un loc de munca mai bun si incepe o noua serie de sacrificii care se fac teoretic in numele fericirii. Dar fericirea adevarata nu este de natura materiala, desi nu putem spune ca aceasta latura nu are si ea o pondere insemnata uneori.
Incep sa se scurga din ce in ce mai multe ore la birou, zilele din calendar zboara precum stolurile de pasari si ne trezim in fata ultimei zi din calendar din anul care parca abia a inceput. Ne oprim si privim in urma, iar daca reusim sa zambim inseamana ca totul a meritat.
Suntem motivati cand plecam de jos, pentru ca desi se spune ca un start bun in viata iti asigura succesul, e mai usor sa cresti decat sa te mentii la un nivel anume la care toti cei din jurul tau se asteapta.
Ce sens ar mai avea imbunatatirea noastra ca fiinte umane daca am primi pe tava tot ce ne trebuie inca de la inceput si apoi din cand in cand pe parcursul vietii? Unde ar mai fi de gasit evolutia care ne-a adus unde suntem astazi?
Bucuria unei reusite e deplina cand stii ca pentru ea ai varsat cateva picaturi de sudoare si cand stii ca tu te-ai murdarit pe maini in timp ce construiai.
Dar cine sa mai aiba in vedere gandurile astea, cand multi dintre oamenii acestor locuri cred cu tarie ca Soarele se invarte in jurul Pamantului.
Se pare ca televiziunile sunt pe drumul cel bun si indobitocirea sistematica a devoratorilor de subiecte mondene cu vedete de carton, incepe sa dea primele roade consistente. Studiul efectuat, vine ca o confirmare a muncii depuse de catre cei care tin sforile acestei ample operatiuni pe termen lung. Felicitari celor abili, care cladesc din oamenii acestor locuri, mana de lucru ieftina pentru  industriasii din Vest.
Se promoveaza consumul, dar sub nici o forma economia si poate de asta am ajuns o natiune de oameni ce viseaza doar bani in timp ce pasesc pe trotuare populate doar de banci, farmacii si cazinouri.
Desi conteaza mult efortul fiecaruia in lupta sa pentru afirmare, totul este in zadar daca nu se aseaza pe noi un praf de noroc care sa puna in valoare ceea ce facem.

Calutul timpului

Precum un cal, dar fara suflet,
Traieste-o clipa de ragaz,
Priveste mare adormita
Dar totusi parca n-are haz.

Veche dar si cam ponosita, insa gata de drum oricand,
Sta bicicleta rezemata de balustrada suspinand.
Ar vrea sa mai alerge iara, sa simta vantul fluturand
Si cauciurile sale, carari de vise parcurgand.

Are in spate drumuri multe,
Dar si povesti bune si rele,
Descopera ca inca poate
Sa mai alerge printre stele.

Dar pan-atunci se odihneste,
Privind cu nostalgie marea,
Vrea sa ia totul de la capat,
Dar contopindu-se cu zarea.

Nostalgie de concediu

E nostalgie in privirea ei, desi nu o vad, e ultima ei zi aici. Priveste marea si ii spune ramas bun.
Simte o strangere in inima, asa ca isi ridica picioarele pe banca, nu vrea sa spuna cuvinte de adio.
O priveste indelung si incearca sa ia ca suvenir, imaginea apei ce i-a mangaiat trupul si caldura soarelui care o inconjoara. Poate ca deja viseaza la revenire.
A fost frumos, dar e ultima zi.

Stabilitate si aventura

Dragostea e o stare euforica in care ne place sa cadem cat mai des cu putinta, sa ne cufundam in ea si sa ne pierdem intr-o stare de plutire nemarginita.
In viata noastra insa mai avem nevoie de ceva, e un element ciudat care ne face sa ne intoarcem cu susul in jos deseori si sa ne rasucim iar si iar manifestandu-ne nemultumirea ca nu e tocmai cum vrem. Inca din copilarie, povestile ne transmit mesajul sublim al dragostei, al perechii vesnice si asa ajungem sa ne dorim siguranta si stabiltiatea.
In adolescenta ajungem sa descoperim aventura care ne anima si ne da fiori noi despre care nu credeam vreodata sa fie atat de puternici. Si toate astea deoarece jocul seductiei este cel mai placut din lume.
Ajungem apoi la maturitate la o rascruce, suntem pusi sa alegem intre siguranta povestilor din copilarie si aventura din perioada nebunatica a vietii noastre, adolescenta. Le dorim pe amblele, am vrea sa convietuim cu ele impreuna ina celasi timp, sa le punem fata in fata si sa le explicam ca ele impreuna sunt liantul pieselor de puzzle ce alcatuiesc fericirea noastra.
Incercam in zadar, nu le putem include simultan in viata noastra, ele au
voita proprie, vin si pleaca dupa bunul plac.
Poate asta e cheia, altfel cum am mai putea dori aventura cand avem doar stabilitate si invers.
Secretul celor doua este sa alterneze, deoarece impreuna nu convietuiesc, sunt intense si au forte egale si se resping cu forta precum doi magneti pe care ii apropiem unul de altul cu aceeasi poli. Daca nu stim cum sa le alaturam, in urma lor nu ramane nimic, decat deziluzia a ceea ce a fost si un mare gol.
Pentru a le avea pe ambele sunt necesare calitati de jongleur, cand atingem unul din aceste elemente, celalalt trebuie sa fie obligatoriu departe de noi.