In cautarea altei cai

Era tot vara si pe deasupra mai era si ultima inainte sa merg la scoala, acel loc infiorator in viziunea mea de atunci. Eram foarte fericit cu starea mea sociala de atunci si anume prietenii pe care ii adunasem la gradinita. Nu simteam nevoia de altii, literele le stiam, cifrele nu erau o filozofie si ma prinsesem cam cum era cu adunarile si scaderile. Ce nevoie aveam de scoala? Cam asa arata mintea mea la vremea aia cand ma gandeam cu groaza ca odata cu urmatoarea onomastica o sa sune si clopotelul.
In incercarile mele de a-i face pe ai mei sa ma lase sa sar peste scoala eu voiam sa imi aleg un liceu. II auzeam mereu ca se intalnesc cu prietenii din liceu si povestile lor erau chiar haioase, deci liceul parea o chestie foarte aproape de ce faceam eu la gradinitia si anume continea multa distractie. Acolo e de mine, mi-am zis!
Dar nu am reusit sa ii conving si zambind dupa ce mi-au ascultat pledeoaria, mi-au promis ca o sa ma duca la circ daca urma sa fiu de acord sa merg la scoala. A fost de efect, pentru ca am acceptat in naivitatea mea imediat invoiala, nestiind la ce ma bag, evident.
Spectacolul a fost frumos, animale facand giumbuslucuri diverse, clauni haiosi si tot felul de acrobati.
Am revenit acasa incantat de ceea ce vazusem dar cu toate astea, parca aveam un sentiment ca fusesem tras pe sfoara. Ce-mi trece mie prin minte, hai sa ma fac acrobat si poate scap de mersul ala la scoala. Zis si facut, a doua zi, fiind singur acasa, am cautat in dulap mingea cea mare de plaja si am inceput sa umflu la ea. Eram convins ca e usor sa mergi pe o minge asa ca am zis sa incep antrenamentele. Bun, odata mingea umflata, eram deja ametit de cat suflasem in basica de plastic, dar gata sa ma apuc de treaba. O asez langa fotoliu, ma sui pe fotoliu si pasesc increzator pe ea cu toata greutatea. Un lucru neprevazut pentru acele vremuri si destul de evident ulterior, s-a petrecut atunci: am cazut pe spate instantaneu iar mingea a zburat spre biblioteca crapand unul din geamurile vitrinei.
M-am ridicat, mi-am indreptat spatele si am verificat cate vanatai acumulasem de la o singura cazatura. Nimic important dar dureros. Avand in vedere si pagubele, am zis ca nu merita efortul. Daca aveam sa sparg cate un geam la fiecare incercare, nu parea o afacere foarte buna asa ca am ales sa renunt si anul urmator am mers in clasa I-a carand din ce in ce mai multe carti.

Colierul din gradina de cartofi

In vremea aceea, cand soarele rasarea doar dupa ce canta cocosul de cateva ori, iar eu abia asteptam sa se lumineze ca sa ies in curte la joaca, ca orice baiat cautam sa fac cat mai multe zile fripte fetelor ce erau in grupul nostru de zapaciti.
Cand ne adunam cu totii, nu eram mai mult de 6-7 copilandrii care isi faceau de lucru de la rasaritul pana la apusul soarelui.
Una din fetele din vecini se remarca insa prin felul teribil in care ne enerva pe toti incercand sa en controleze si sa ne dicteze fiecare miscare. Numele ei nu mi-l mai amintesc din pacate insa stiu ca era blonda, avea ochi albastrii si o voce care iti zgaria timpanul. Era mai mare decat noi toti, nu cu mult, poate cu vreo 2 ani, dar se stie ca fetele se maturizeaza mai repede asa ca se comporta ca si cum le stia pe toate. Aveam pe atunci cam 6-7 ani, daca stau bine sa imi aduc aminte.
Ce sa-i facem, ce sa-i facem ca sa ne lase in pace si sa o excludem macar petnru o zi din grupul nostru?
Asa sunt copiii, uneori reuataciosi fara un motiv prea intemeiat. Tot cautand metode, nu stiu cum se face si imi amintesc de discutia bunicilor mei de ieri, la masa de seara "Iar ne-au napadit gandacii de colorado cartofii." Zambesc si le spun celor doi cei mai buni prieteni despre planul meu crud, scarbos si aparent cat se poate de eficient. Dupa ce ne sfatuim, precum niste adevarati soldati ce planuiesc un atac, dau fuga in casa si iau din cutia de cusut, un ac cu o ata luuuunga si intru in gradina impreuna cu cei doi complici.
Incepem sa adunam de zor gandaci de colorado sub soarele arzator al verii care ne innegrise precum niste seminte de bostan uitate in cuptor. Cum ne vede bunica, fara sa banuiasca scopul nostru ascuns, ne multumeste ca scapam cultura de cartofi de acesti dauntori innebuniti de gustul frunzelor legumelor cu amidon.
Dupa cateva minute istovitoare, ne regrupam la umbra nucului din curte si feicare prezinta prada stocata in buzunarele pantalonilor scurti. Desavarsirea planului era aproape, trebuia doar sa inceapa etapa de tortura a bietelor insecte.
Fara sa stam prea mult pe ganduri am inceput sa insiram gandaci pe sfoara iar produsul final ne-a uimit pana si pe noi. Era ca un colier viu, care dadea din picioare, demn de triburile indiene din Amazon pe care le vedeam la Teleenciclopedia.
Venind ora pranzului, mergem la rau unde urma sa ne intalnim cu restul copiilor, printre care si fata cu pricina.
Inarmati cu acest "cadoul" mai aparte, doream sa ii multumim ca se joaca cu noi si ca ne invata atatea lucruri frumoase.
O alta problema apare acum, cine urma sa riste sa i-l dea? Decizia a fsot luata de "Din oceanul Pacific / A iesit un peste mic..." si soarta a facut sa fiu eu purtatorul mirificului dar.
Dupa cateva minute de mers, ne gasim in apropierea locului unde fetele deja ne asteptau aruncand cu pietre in apa (ce face orice om cand vede o apa si are si pietre la dispozitie).
Tinand colierul la spate ma apropii de ea cu un zambet inocent si ii spun "Stii, noi ne-am gandit sa iti facem un cadou, pentru ca esti cea mai draguta si desteapta ditnre toate fetele" si intind mana ce tine colierul care se opreste la cativa centimetri de ochii ei ce se marisera precum doua cepe oparite. A urmat in mod evident, un strigt lung si mai ascutit ca o lama noua de ras, cativa pasi in spate, unde era raul, o incercare de a echilibrare si de a prinde ceva cu mainile in timp ce se dezechilibra si evidenta cazatura in fund la marginea raului care era foarte rece in acea zi.
Dupa ce am ras cu totii cu lacrimi, mai putin ea si inca o alta fata ce ne-a dezaprobat gestul dand din capul ei brunet dotat cu doua cozi impletite cu grija, am luat-o la fuga temandu-ne de furia ei ce se putea revarsa in orice clipa asupra noastra.
Restul zilei, si-a petrecut-o feicare la casa lui jucandu-se prin curte ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Dovezi incriminatorii nu existau deoarece colierul a cazut in rau si cine stie unde a ajuns, purtat agale de apele acestuia, asa ca nimeni nu ne putea sa ne certe in vreun fel, ar fi fost cuvantul ei impotriva cuvantului nostru, iar noi am promis sa negam orice ne-ar fi fost pus in spate.
Bunica era fericita ca salvasem cultura de cartofi, noi ne consideram razbunati pentru cate ne facuse tovarasa noastra de joaca (stiu arma cui e razbunarea dar la varsta aia nu prea imi pasa), fusese o dupaamiaza plina.
In asteptarea unei noi zile, am ajutat la culesul prunelor, am maturat aleea si am hranit puii de gaina iar pe seara m-am instalat in fat mesei ostenit de cata treaba avusesem.
Fiecare zi trebuie sa fie altfel si cu siguranta acea zi a fost al;tfel decat celelalte.

Intamplari din alte timpuri si locuri

Am copilarit la bunici, pe intinderile Campiei Romane, alergand pe dealuri inverzite in toiul verii, coborandu-le in viteza cu sania pe timp de iarna si scaldandu-ma in apele reci ale unui rau numit Vedea care azi nu mai reprezinta mai mult de o un fir de apa ce se contureaza timid la cate o ploaie mai apriga.
Poate ca am un moment de nostalgie crunta, insa imi lipsesc acele vremuri cand grija mea era sa ies cat mai repede din casa pentru a alerga incolo si incoace cu alti copii de varsta mea.
Pe timp de vara, fugeam deseori la rau si saream in locurile cu apa mai adanca folosindu-ne de ramurile salciilor din zona in timp ce il imitam pe Tarzan.
In alta zi luam fiecare cate un bat mai lung cu putina guta si mergeam cam 5 km pana la un lac unde pestii erau cat gainile, mari si vesnic infometati. Ajunsi acolo, inarmati cu sculele astea profesionale si vreo 4 rame gasite la locul faptei pe sub pietrele mari si grele, reuseam in cateva ore sa capturam cativa pesti durdulii ce erau predestinati sa ajunga in tigaia bunicii sau sa se materializeze in supa.
Mereu la intoarcerea de la lac, drumul parea mai scurt. Explicatie logica nu am gasit vreodata, mai ales pentru ca eram obositi si nemancati iar talpile goale parca nu gaseau ratiune pentru care sa se odihneasca si ne purtau in graba spre casa.
Dupa o baie facuta cu apa incalzita pe foc si cateva exercitii de contorsionism in care cu o mana tineam ibricul cu apa iar cu cealata ma sapuneam in graba, urma masa ce era punctul culminant al zilei. Aici se mai gaseau si unii vecini veniti la vorba pe care ii uita Dumnezeu pe acolo ore de-a randul si in mod firesc, erau bine veniti si la masa.
Imi mai amintesc cum dupa masa ieseam la poarta in linistea noptii si priveam cerul. De atunci nu am mai vazut atatea stele. Mi-ar fi placut sa le cuprind si sa le pot pastra pe toate pentru a ma putea uita la ele iar si iar ori de cate ori doream eu. Dat nu s-a putut se pare, pentru ca de fiecare data cand privesc cerul, parca sunt tot mai putine de la an la an.
Ploile erau si pe vremea aia o bataie de cap si tin minte cum ulita ingusta ce ducea spre deal se umplea cu apa si namol iar oamenii veneau cu animalele de la camp in mare graba.
Odata am prins o asemenea ploaie in timp ce veneam de la pescuit. Nu plecasem inca de la balta cand cerul parca s-a despicat si o cantitate impresionanta de apa a inceput sa se reverse. Am lasat cu totii undite si tot ce mai aveam si ne-am refugiat in cea mai apropiata padure. Priveam cum langa noi cerul era plumburiu iar un pic mai incolo albastru si senin. Imi aduc aminte ca padurea in care eram se afla la marginea unui lan de grau. In lan erau si maci iar prezenta lor parca dadea viata acelui desert monocrom. Dupa primele minute nici un mac nu mai era in picioare. Mai incolo, in mijlocul lanului era un copac inalt. Cum a crescut el asa singuratic nu stiu, sau poate nu a fost singur si omul a intervenit lasand orfan bietul copac. Dupa fiecare tunet care zguduia pamantul se cobora si cate un traznet amenintator. Unul a lovit copacul chiar sub ochii nostrii ingroziti. Atunci am invat ca nu e bine sa stai langa copaci inalti plasati in camp deschis. Acesta a supravietuit, pierzand insa o importanta parte ce s-a prabusit la pamant din cauza traznetului.
Orice ploaie de vara trece repede si aceasta nu a facut exceptie. Speriati am pornit spre sat. Dupa o bucata buna de drum am inceput sa pasim prin tarana uscata semn ca ploaia nu ajunsese in acele locuri. Soarele era din nou stapanul absolut al cerului si revederea sa ne-a bucurat pentru ca pana acasa ne-a uscat hainele. Am primis fiecare sa nu povestim nimanui ce am patit in ziua aceea deoarece riscam sa ne fie interzise plimbarile la lac. Nimeni nu s-a opus si am mai petrecut acolo multe zile calduroase de vara.
Cred cu tarie ca inocenta si inconsitenta de care dam dovada in primii ani de viata, ne ofera cele mai placute amintiri ce continua sa salasluiasca in sufletele noastre pentru totdeauna.