In timp ce orele treceau si finalul programului de lucru se apropia vertiginos, ieri, am observat cum lumina de afara tot scade in intensitate si plafonul de nori coboara tot mai jos.
Vazand eu ca nu-i de gluma, am incercat obligat fortat sa imi imbunatatesc timpul de la birou catre casa.
Am rupt usa mai devreme dandu-mi seama ca nu am nici umbrela prin masina iar loc de parcare in fata blocului, slabe sperante sa prind. Odata iesit din cladirea in care am biroul, peisajul ce mi s-a infatisat era si mai sumbru decat il vazusem eu de la geam, asa ca grabesc pasul spre masina. Deschid usa, ma asez la volan, fac cateva reglaje pentru a avea un control mai mare asupra sa cu gandul ferm sa nu conduc deloc plictisitor pana acasa. Cursa a inceput, dupa cateva secunde de cand iesisem din parcare, goneam in mare viteza cand de-o data suna telefonul ce imi aduce aminte ca aveam de facut si ceva cumparaturi pe drumul spre casa. Rostesc printre dinti cateva vorbe dulci si continui si mai motivat sa plutesc printre masini gandudu-ma deja de unde sa fac cumparaturile. Semafoarele mi-au fost prietene neffind nici unul care sa imi arate altceva decat culoarea verde. Ajung la unul din supermarket-urile din cartier, arunc intr-un cos in mare viteza tot ce aveam de luat si a prezint la casa unde culmea nu era nimeni. Cerul deja era acoperit, eram la marginea norului, in partea intunecata deja se vedea o perdea de apa. Imi musc buza pentru ca mi-ar fi palcut sa am camera cu mine sa pot surprinde acel tablou si continui sa merg grabit spre masina deja gandindu-ma ca aproape am reusit sa ajung acasa si daca am noroc poate reusesc sa fac si poza dorita. Urmeaza un drum intens si scurt in care deja o vijelie cumplita se instalase iar praful parea sa fi inlocuit cu desavarsire aerul (inca odata se dovedeste ce oras curat avem). Loc de parcare, evident gasesc la 3 blocuri mai departe dar nu-i nimic inca nu ploua, am si intrecut putin marginea norului si mai am timp sa pun mana pe camera daca merge liftul. Inchid titiul care m-a slujit conform asteptarilor dovedindu-si din nou agilitatea si forta de fiecare data cand i-am cerut-o.
Dupa cateva minute de mers pe jos prin vijelia ce ma ajunsese din nou in care gandeam ca ce bine ar fi sa nu imi cada vreo bucata de copac in cap, am ajuns la scara blocului si liftul batran m-a purtat pana in fata usii.
Descui, las cumparaturile jos, imi arunc pantofii, pun mana pe camera avand speranta ca acumulatorul sa fie incarcat si din cativa pasi sunt pe balcon.
Nu m-am cronometrat, dar am ajuns acasa inaintea ei, ploaia abia acum urma sa vina iar vijleia pare ca se oprise de partea celalata a blocului.
No comments:
Post a Comment