Monday, May 31, 2010

Ce-a fost si ce-a ajuns


A fost odata ca niciodata, in vremuri mai prospere ale existentei noastre, cand intr-un weekend cand cerul era mohorat am decis sa facem o plimbare pana pe banala Vale a Prahovei in Busteni, statiunea excursiilor din liceu. Imi place sa vizitez locuri de care ma leaga cate o amintire, de fiecare cand pasesc pe acolo parca e un colt de istorie sau cine stie ce ruine se ascund dedesubt. Totusi nu cred ca sunt inca ruine, nu am imbatranit chiar asa mult. :)
Odata ajunsi acolo, punga de nori deja incepuse sa aiba fisuri si ploaia isi facea simtita prezenta.
La intrarea in statiune, se face la stanga un drum ce duce spre hotel Silva si telecabina ce urca la Babele. Facem stanga si parcam langa zidul unei fabrici parasite, care apropo astazi s-a demolat facand loc probabil vreunui hotel.
Ploaia deja se intetise iar drumul ne facuse pofta de mancare si nu oriunde ci in micul restaurant aflat al doi pasi de acolo.
Cand cobor din masina, vad lipita de zid, o naveta de paine cu cateva carpe in ea ce se miscau. Miscarile imi atrag atentia asa ca privesc si mai insistent. La un moment dat, de sub o haina ponosita a scos capul un pisic mic si gri cu niste ochi mari si albastrii ce ma privea insistent.
M-a induiosat soarta lui, dar stiam ca am o alergie la pisici asa ca nu puteam sa o luam cu noi. Am zis sa ne indepartam cat mai repede ca sa nu ne induiseze prea tare. Am intrat in local, am comandat si am mancat.
Fiecare inghititura insa era oprita de gandul la acel pisic mic ce statea in ploaie si frig in acea zi de toamna autentica.
Comandasem, mamaliga cu branza si smantana deoarece nu mai mancasem de ceva vreme si imi era pofta. Dupa ce am mancat repede jumatate, am pus restul in niste servetele, am platit si am plecat la masina, unde era si lada cu pisicul infrigurat cu gandul sa ii dau ceva de mancare macar.
Urmatorii pasi au fost inevitabili, am luat animalutul din ploaie, era asa mica incat statea in palma foarte confortabil, cu gandul sa il scapam de purici si sa il oferim cuiva spre adoptie.
Ei bine, ultima parte nu s-a mai intamplat. In prezent, individa are 4 ani si cantareste 5.5 kg :) iar eu am descoperit ca eram alergic doar la pisici persane din cauza texturii blanii.
Pe scurt, cam asa a ajuns sa arate:


PS: Se pare ca tolerez tomberonezele fara nici o problema.

9 comments:

  1. La ultima masuratoare, din cate imi amintesc, era inainte de masa :)

    ReplyDelete
  2. ce frumooos;x
    eu p`a mea am gasit o intr`un copac:(
    m am chinuit o juma` de ora sa o dau jos si sa o scap de maniacii care si bateau joc de ea:(

    ReplyDelete
  3. @oandi clipele grele intaresc mereu legarile dintre fiintele vii. Important e ca a fost cu happy end, nu?

    ReplyDelete
  4. sa.ti traiasca pisicuta. e o frumusete. are niste ochi ... fenomenali.

    ReplyDelete
  5. Super povestea... un final fericit.

    ReplyDelete
  6. @Alexa merci frumos, e foarte expresiva.
    @denisia ma bucur ca ti-a placut, asa sunt frumoase povestile, cu final fericit. Noi le putem face asa.

    ReplyDelete
  7. haioasa! ador pisicile pentru inteligenta, intuitia, eleganta lor... ai un suflet fain, ghiocelule...

    ReplyDelete
  8. @La Rose Jaune, Merci frumos. Pisicile sunt de apreciat deoarece pot fi invatate sa faca doar ce vor ele :)

    ReplyDelete