Drumul pescarusului

In sfarsit o dimineata frumoasa, in sfarsit soare si cer senin, albastru curat cu urme vagi de nori.
De dimineata cand am deschis ochii, am vazut din pat albastrul cerului, apoi un pescarus a trecut in viteza, inca unul si inca unul...sunt multi. De ce cand am fost la mare saptamana trecuta nu am vazut pescarusi? Au parasit marea in cautarea hranei la oras? Le convine sa se certe cu croncanii pentru un colt de paine?
Asta e dovada clara ca si animalele/pasarile sunt materialiste. Deci materialismul nu e uman, e animalic pana la urma.
Ciudat, nu as fi fost de acord cu asa ceva in urma cu ceva vreme, dar cum eu pana nu vad nu cred, am avut nevoie de aceasta dovada.
Din zborul pescarusilor extrag eleganta, din glasul lor, disperarea iar din reactiile lor, eterna calatorie facuta pentru a-si umple stomacul.
Fiecare dintre noi are o tinta, cand o atinge porneste catre urmatoare si tot asa. Dar uneori drumul catre tinta pe care ne-o propunem e mai savuros decat finalul unei asemena caltorii. Asta poate fi motiul pentru care uneori alegem ca unele drumuri sa nu le ducem niciodata la bun sfarsit. Sunt drumurile la a caror finalitate doar visam, diverse scenarii, diverse variante de final ale acestor povesti. De ce facem asta?
Unul dintre motive, ar fi acela legat de sentimentul de dezamagire, un sentiment cu care nu dorim sa ne confruntam. Odata ce am fost dezamagiti nu vrem sa mai simtim a doua oara acest lucru, asa ca visam.
Visand avem un tel continuu, avem la dispozitie un drum pe care il lasam neparcurs, dar pe care ne promitem ca vom pasi intr-o zi.