Lunetistul pufos

E dimineata din nou, iar lumea inca doarme.
De ce oare nu se joaca cu mine mai mult cand vin si ei acasa? Gata, nu mai pot sa dorm pe coltul asta de canapea.
Eeeei! Ce noroc! Am gasit mingiuta mea de hartie. De cand n-am mai vazut-o. S-o fugaresc, sa o arunc si-acum sa ma reped la ea.
Ai fost o colega de joaca buna, mingiuta de hartie, dar acum ce sa mai fac? Putin alpinism nu strica iar miscarea imi face bine ca sa nu mai rada de mine mereu si sa nu se mai ia de burta mea.
Si astfel, dupa cateva labute, ca nu le putem zice pasi, negresa cu blana scurta, a ajuns in bucatarie. S-a ghemuit, s-a concentrat si a sa sarit, chiar pe masina de spalat, apoi usor pe frigider si-apoi tot simplu pe dulapul suspendat. Si ce-a facut ea mai apoi? Ei bine nu va intrebati, va spun c-a adormit instant dupa urcusu-ndelungat.
Intr-un final noi ne trezim si ne-ntrebam, unde-i pisica? O cautam si o strigam, iar marsava nu zice nimica.
Ridic privirea-n sus domol, catre-un posibil ascunzis si vad urmaritorul cel pufos privindu-ma din ascunzis.
Ea stie ca e camuflata si nimeni nu poate s-o vada de s-ar chinui si un an, doar si-a facut urechile aeroplan.


Nota: Cautatul pisicii dimineata e un obicei ce se repeta la noi in casa in diminetile cand face pe inabordabila. Acest obicei dateaza de acum 3 ani, cand intr-o dimineata nu am gasit-o in casa, ci in tufele de langa balcon. Sarise de la etajul 7. A pierdut o viata, iar dupa 3 zile era la fel de zglobie ca inaintea saltului mortal.