O viziune

Rasfoind o carte, o sa scriu mai tarziu care, am intalnit un pasaj care pare sa fie o descriere foarte realista si onesta a ceea ce se intampla in unele cupluri. Desi aceasta stare de fapt exista, toti o neaga si nimeni nu vorbeste despre ea.
„Bărbatul şi femeia sunt împreună de zece ani. Făceau dragoste în fiecare zi, acum abia dacă se mai întâmplă o dată pe săptămână, dar asta, la urma urmelor, nu e prea important: există comuniune de idei, sprijin reciproc, camaraderie. El se întristează dacă trebuie să cineze singur fiindcă ea mai are de lucru la serviciu. Ei îi pare rău când el trebuie să călăto¬rească, dar înţelege că asta face parte din profesia lui. Simt că ceva începe să lipsească, dar sunt adulţi, au atins maturitatea, ştiu cât de important este să menţii o legătură stabilă fie şi în numele copiilor. Se dedică din ce în ce mai mult profesiei şi copiilor, se gândesc din ce în ce mai puţin la căsnicie care aparent merge foarte bine, nu există un alt bărbat sau o altă femeie. îşi dau seama că ceva nu e în regulă. Nu reuşesc să localizeze problema. Pe măsură ce trece timpul, devin tot mai dependenţi unul de altul, până la ur¬mă vine bătrâneţea, ocazia unei noi vieţi se îndepărtează, încearcă să-şi ocupe timpul cât mai mult, lectură, broderie, televizor — dar totdeauna apare discuţia de la cină, sau de după cină. El se enervează uşor, ea tace mai mult ca de obicei. Fiecare înţelege că celălalt e din ce în ce mai departe şi nu pricepe de ce. Ajung la concluzia că aşa este căsnicia, dar refuză să vorbească cu prietenii, trec drept întruchiparea unei familii fericite, care se sprijină reciproc, are aceleaşi preocupări. Apare o amantă ici, un amant colo, nimic serios, desigur. Important, necesar, definitiv este să te porţi ca şi cum nimic nu s-a întâmplat, este prea târziu ca să mai schimbi ceva."
Fragment din Zahirul de Paulo Coelho

Cam asta e imaginea casniciilor pe care le cunoastem de la cei mai in varsta. In ziua de azi insa, randurile de mai sus nu mai sunt chiar atat de actuale. Invocand putin curaj, unii oameni decid sa renunte la ceea ce simt ei ca nu le mai este prielnic, in loc sa incerce sa repare ce s-a defectat. Fiecare alege drumul sau, fiecare isi face propriul drum. Nu se mai poarta sa stai si sa inghiti visand la mari albastre.
Concluzia ar fi ca in ultimele decenii asteptarile legate de casnicie au crescut prea mult si asta aduce cu sine dezamagiri proportionale.
Totul porneste inca din copilarie cand printul si printesa, la finalul povestii, faceau o nunta ca in povesti si traiau fericit pana la adanci batraneti. De acolo se trage ideea ca doar prin iubire poti gasi fericirea. Dar daca nu e asa? Daca e un mot fabricat pe care ne-am blocat la un moment dat? Poate intr-o zi vom afla alt adevar in afara de cel al iubirii.