Monday, June 14, 2010

Calutul de mare


Natura nu inceteaza sa ma surprinda, placut sau neplacut. E puternica si de neclintit in deciziile pe care le ia dar si gingasa si firava uneori.
Sfarsitul de saptamana se anunta torid, asa ca de ce nu, o evadare de o zi pana la malul marii. La 7 dimineata ne-am imbaracat si la 9 jumatate parcam pe o plaja aflata intre Mamaia si Navodari, in speranta ca acolo densitatea de oameni pe metru patrat e mai redusa. Nici o sansa aparent, insa cand am privit mai atent in zare, spre statiunea lui Mazare, mi-am dat seama ca se putea si mai rau.
Bucuria revederii marii a disparut repede, nu era primitoare, neteda precum un lac si tulbure cat de mult se putea. Asta e, ne-am zis, am ajuns si trebuie sa ne bucuram de ziau de azi asa cum este, ce rost ar avea sa strambm din nas si sa facem pe nemultumitii. Am lenevit sub umbrela deoarece soarele ardea cu putere si ne-am calcat de cateva ori pe inima intrand in apa "curata". Aproape de tarm, mai veneau din cand in cand mici grupuri de alge, salata de mare inca nu e la prim rang.
Printre ele, am zarit o silueta ce semana cu o creatura pe care o vazusem doar la televizor. Da, recunosc, nu am mai vazut un calut de mare in Marea Neagra. Asta sa fie semn ca e mai putin poluata? Ma indoiesc. Mi-ar fi placut sa il vad innotand insa pentru el, curentii ce-i purtau trupul firav era singurul mod in care se mai putea misca.
Ce faptura delicata si complexa e acest calut de mare, ce infatisare nobila are chipul lui, numele l-a primit pe buna dreptate...dar e atat de mic.
Minutiozitatea cu care natura plasmuieste viata pe pamanutul pe care si noi pasim este surprinzatoare. Bineinteles ca si omul este o masinarie complexa, insa datorita numarului mare de oameni, nu mai suntem deloc uimiti cand vedem un simplu om. Raritatea evidentiaza, atrage atentia si te face sa te gandesti.
De ce existenta lui a fsot curmata...nu vom afla niciodata, dar chiar si neinsufletit, uimeste si in tristetea care m-a cuprins ca nu il voi vedea niciodata innotand, era si un ciudat sentiment de liniste.
Ultima oara cand am intrat insa in apa, o fetita ce privea luciul apei a atras privirile mai multor oameni zicand "Un calut de mare!"...am facut cativa pasi pana la locul unde era si am vazut inca un calut de mare, acesta innota si am putut sa zambesc cand toti l-am urmarit in tacere cum se departeaza iar apoi se peirde in adancuri.

6 comments:

  1. eu nu am vazut un calut de mare niciodata ... "face 2 face" .

    [vreau si eu la mare 8-|]

    ReplyDelete
  2. Nici eu n-am văzut un căluț de mare în realitate, dar cine știe...poate vreodată...

    ReplyDelete
  3. da, natura e minunata, omul o distruge. nu stiu daca e semn de mai putin poluare, ci, dimpotriva, de mai multa...e asa trista poza asta...insa atat de reala, din pacate

    ReplyDelete
  4. eu cred ca natura tot timpul reuseste sa ne surprinda cu cate ceva

    ReplyDelete
  5. @Alexa, am fost in aceeasi situatie pana Sambata trecuta.

    @Diana, vei fi surprinsa cand te astepti mai putin, mie asa mi s-a intamplat.

    @catalin fudulu, daca nu mai e emisiunea la care sa apeleze si el pentru a se impaca cu consoarta...asa e viata.

    @Ellenaa, am trait un amalgam de sentimente contradictorii cand l-am vazut prima oara. Ma bucuram ca il vad dar eram trist ca nu mai este aici. Dupa fiecare zi insorita vine ploaia, dar aici totul a fost prea repede.

    @Balaurita, asta e farmecul ei si nimic facut de mana omului nu ii va egala maiestria.

    ReplyDelete