Monday, May 10, 2010

Cateva minute la Muzeul Militar








In weekend, mai exact Sambata,in timp ce veneam din la o mica intalnire cu nsite amici, am decis sa imi schimb un pic ruta pentru placerea de a conduce in traficul destul de lejer.
Astfel am ajuns pe langa Spitalul Militar ce ale alaturi culmea si Muzeul Militar National. Nimic special pana aici. In timp ce rulam cu gemurile un pic deschise, trei bubuituri succesive fac sa imi sara inima din piept si sa ma uit mai atent in jurul meu. Intorc instinctiv capul in directia sunetului si constat ca numeroasi oameni se plimbau agale in curtea Muzeului. Parea sa fie un eveniment ales. Cum nu aveam nici o treaba, decid sa vad si eu ce se petrece acolo avand in vedere ca nu am intrat in acest muzeu niciodata, spre rusinea mea. Fac dreapta pe prima straduta, parchez destul de departe, dar nu imi pasa, merg la pas vioi spre intrare nerabdator sa aflu ce e in spatele gardului. La intrare o doamna rupea bilete. Imi scot portofelul, o salut si o intreb cat costa biletul de intrare. Ea imi zambeste si imi spune ca intrarea este libera astazi intianzandu-mi un bilet.
"Minunat!" imi spun in gand si pasesc mai departe.
Ocolesc cladirea din fata si merg cu pasi repezi spre curtea din spate de unde intre timp a mai venit o rafala de bubuituri care mi-au facut din nou inima sa tresara.
Ajuns acolo, ma vad inconjurat de un arsenal impresionant de tunuri, mitraliere, tancuri, rachete, radare si chiar mine marine precum cele din filmele vechi.
Simteam ca sunt intr-un muzeu, un loc care are ce sa ofere, plin de isotire si plin de povesti. Am ramas si mai placut impresionat cand am vazut vesmintele celor de acolo care erau din vremea primului razboi mondial. Ei costumati precum soldatii pe campul de lupta, ele costumate fie in infirmiere, fie in doamne elegante ale inceputului de secol.
Am localizat cu repeziciune si sursa focurilor de arma. Intr-un colt de cladire, parinti inconjurati de cativa copii cu figurile un pic incruntate si cu ambele maini pe urechi stateau langa doi soldati ce descarcau period doua pusti cu o varsta egala cu cea a bunicului meu pesemne. In ciuda varstei inaintate, faceau un zgomot asurzitor.
Pe margine, anticarii isi expuneau produsele, medalii vechi, monede, binocluri, baionete, cutite, toate purtand cu eleganta patina timpului.
In vreme ce mergeam pe acolo cu zambetul pe buze, primesc un telefon care imi schimba un pic planurile, programandu-mi o vizita pe care trebuia sa o onorez. Grabesc pasul in dorinta de a mai cuprinde putina insotire si vizitez cateva paviloane: cel dedicat trasurilor si saniilor trase de cai si cel in care erau expuse uniforme si arme din primul si al doilea razboi mondial. Fac in fuga cateva poze si parasesc Muzeul cu o strangere de inima ca nu l-am savurat pe deplin dar cu dorinta de a reveni.

E un loc prin care poti face cativa pasi intr-un sfarsit de saptamana, e un loc unde poti vedea uniforme si arme diverse, similar cu Domul Invalizilor de la Paris, insa mult mai putin promovat si mult mai compact.

PS: Scuze pentru calitatea pozelor, insa le-am facut cu telefonul pentru ca vizita a fost cum am si spus, neprogramata.

2 comments:

  1. da...e un loc...un alt din bucuresti pe are atat de putini il viziteaza...
    imi place colectia de medalii...chiar daca nu apare in fotografiile tale :)

    ReplyDelete
  2. Le-am vazut, insa nu m-am gandit sa le pozez, oricum, imi doresc sa revin acolo si sa nu mai fiu pe fuga.

    ReplyDelete