Colierul din gradina de cartofi

In vremea aceea, cand soarele rasarea doar dupa ce canta cocosul de cateva ori, iar eu abia asteptam sa se lumineze ca sa ies in curte la joaca, ca orice baiat cautam sa fac cat mai multe zile fripte fetelor ce erau in grupul nostru de zapaciti.
Cand ne adunam cu totii, nu eram mai mult de 6-7 copilandrii care isi faceau de lucru de la rasaritul pana la apusul soarelui.
Una din fetele din vecini se remarca insa prin felul teribil in care ne enerva pe toti incercand sa en controleze si sa ne dicteze fiecare miscare. Numele ei nu mi-l mai amintesc din pacate insa stiu ca era blonda, avea ochi albastrii si o voce care iti zgaria timpanul. Era mai mare decat noi toti, nu cu mult, poate cu vreo 2 ani, dar se stie ca fetele se maturizeaza mai repede asa ca se comporta ca si cum le stia pe toate. Aveam pe atunci cam 6-7 ani, daca stau bine sa imi aduc aminte.
Ce sa-i facem, ce sa-i facem ca sa ne lase in pace si sa o excludem macar petnru o zi din grupul nostru?
Asa sunt copiii, uneori reuataciosi fara un motiv prea intemeiat. Tot cautand metode, nu stiu cum se face si imi amintesc de discutia bunicilor mei de ieri, la masa de seara "Iar ne-au napadit gandacii de colorado cartofii." Zambesc si le spun celor doi cei mai buni prieteni despre planul meu crud, scarbos si aparent cat se poate de eficient. Dupa ce ne sfatuim, precum niste adevarati soldati ce planuiesc un atac, dau fuga in casa si iau din cutia de cusut, un ac cu o ata luuuunga si intru in gradina impreuna cu cei doi complici.
Incepem sa adunam de zor gandaci de colorado sub soarele arzator al verii care ne innegrise precum niste seminte de bostan uitate in cuptor. Cum ne vede bunica, fara sa banuiasca scopul nostru ascuns, ne multumeste ca scapam cultura de cartofi de acesti dauntori innebuniti de gustul frunzelor legumelor cu amidon.
Dupa cateva minute istovitoare, ne regrupam la umbra nucului din curte si feicare prezinta prada stocata in buzunarele pantalonilor scurti. Desavarsirea planului era aproape, trebuia doar sa inceapa etapa de tortura a bietelor insecte.
Fara sa stam prea mult pe ganduri am inceput sa insiram gandaci pe sfoara iar produsul final ne-a uimit pana si pe noi. Era ca un colier viu, care dadea din picioare, demn de triburile indiene din Amazon pe care le vedeam la Teleenciclopedia.
Venind ora pranzului, mergem la rau unde urma sa ne intalnim cu restul copiilor, printre care si fata cu pricina.
Inarmati cu acest "cadoul" mai aparte, doream sa ii multumim ca se joaca cu noi si ca ne invata atatea lucruri frumoase.
O alta problema apare acum, cine urma sa riste sa i-l dea? Decizia a fsot luata de "Din oceanul Pacific / A iesit un peste mic..." si soarta a facut sa fiu eu purtatorul mirificului dar.
Dupa cateva minute de mers, ne gasim in apropierea locului unde fetele deja ne asteptau aruncand cu pietre in apa (ce face orice om cand vede o apa si are si pietre la dispozitie).
Tinand colierul la spate ma apropii de ea cu un zambet inocent si ii spun "Stii, noi ne-am gandit sa iti facem un cadou, pentru ca esti cea mai draguta si desteapta ditnre toate fetele" si intind mana ce tine colierul care se opreste la cativa centimetri de ochii ei ce se marisera precum doua cepe oparite. A urmat in mod evident, un strigt lung si mai ascutit ca o lama noua de ras, cativa pasi in spate, unde era raul, o incercare de a echilibrare si de a prinde ceva cu mainile in timp ce se dezechilibra si evidenta cazatura in fund la marginea raului care era foarte rece in acea zi.
Dupa ce am ras cu totii cu lacrimi, mai putin ea si inca o alta fata ce ne-a dezaprobat gestul dand din capul ei brunet dotat cu doua cozi impletite cu grija, am luat-o la fuga temandu-ne de furia ei ce se putea revarsa in orice clipa asupra noastra.
Restul zilei, si-a petrecut-o feicare la casa lui jucandu-se prin curte ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Dovezi incriminatorii nu existau deoarece colierul a cazut in rau si cine stie unde a ajuns, purtat agale de apele acestuia, asa ca nimeni nu ne putea sa ne certe in vreun fel, ar fi fost cuvantul ei impotriva cuvantului nostru, iar noi am promis sa negam orice ne-ar fi fost pus in spate.
Bunica era fericita ca salvasem cultura de cartofi, noi ne consideram razbunati pentru cate ne facuse tovarasa noastra de joaca (stiu arma cui e razbunarea dar la varsta aia nu prea imi pasa), fusese o dupaamiaza plina.
In asteptarea unei noi zile, am ajutat la culesul prunelor, am maturat aleea si am hranit puii de gaina iar pe seara m-am instalat in fat mesei ostenit de cata treaba avusesem.
Fiecare zi trebuie sa fie altfel si cu siguranta acea zi a fost al;tfel decat celelalte.