Monday, November 8, 2010

A fost un om...

...un om care s-a numit Adrian Paunescu, poetul cu suflet sensibil in trupul barbatului puternic pe care-l stim cu totii. Asa l-a descris pe scurt Florin Piersic.

Inca un moment trist in care aflam ca am fost contemporani cu cineva care va ramane in carti, un om pe care multi l-au apreciat dar si mai multi l-au hulit, acuzandu-l ca a scris pentru Ceausescu. Si ce daca?
De ce nu ne putem aminti ca prin Cenaclul Flacara au ajuns la urechile noastre voci ca cea a lui Pittis, Hrusca, Valeriu Sterian, Ducu Berti, Madalina Manole si multi altii.
E usor sa arunci cu pietre si sa arati cu degetul acuzator, dar acei oameni se vor cerne ca frunzele ruginii de toamna in bataia vantului pentru ca nu lasa nimic in urma lor.
Nimic nu e intamplator pe lume si fiecare om are o misiune pe pamantul acesta. Multi uita de ce au ajuns aici dar altii isi dedica viata creatiei. Poate unii vor zice "a facut-o si pentru foloase materiale", oare nu asta facem fiecare dintre noi?
Dar cati dintre noi ar avea darul sa compuna si sa faca o sala sa vibreze la auzul vocii noastre?
Venim in lumea asta, goi si neajutorati. Cei mai multi dintre noi incep apoi sa alerge si sa se agite pentru a se imbraca, pentru a manca si pentru a avea un acoperis deasupra capului. Dupa ce indeplinim aceste nevoi de baza, dorim acelasi lucru insa mai mult...aici ne pierdem. Uitam sa ne hranim sufletul, uitam sa inapoiem ceva celor care l-au hranit pe al nostru si ne-au dat putere sa ne formam.
Adrian Paunescu, nu a uitat asta nici o clipa. El pentru asta a trait. Sa ofere, nu sa ia.
Nu l-am cunoscut decat prin creatiile lui si vorbele celorlalti, in mare parte de ocara. Eram prea mic pe vremea lui Ceausescu pentru a percepe lucrurile, insa sunt sigur ca nu a facut rau nimanui chiar daca a scris si de nevoie, nu doar din placerea vulcanica de a compune.
Societatea in care traim nu ne mai ofera timpul de visare cu care eram obisnuiti odata.
Mass media mimeaza durerea ce o simte cand pierdem cate o valoare a neamului nostru doar de dragul audientei. Simt doar repulsie cand vad cum vuiesc cateva zile toate posturile tv si ziarele, in preajma un nopti intunecate...doar in goana dupa bani.
Cu totii avem oameni ce ne sunt dragi si pe care ii pretuim mai mult decat le spunem in viata de zi cu zi, insa pre putini sunt cei care ne dau tutror un sentiment aparte de mandrie, ca se numit romani, mai ales ca odata ce iesim din tara suntem cu totii priviti ca niste infractori notorii din pricina migratorilor din Indii care acum se dau drept romani.
Gandind-ma la Adrian Paunescu, ma intristez ca plecat dintre noi, dar sunt fericit ca a existat pentru Romania si mai ales ca am avut norocul sa fiu contemporan cu el si cu cei carora le-a dat aripi in muzica romaneasca prin intermediul Cenaclului Flacara.
Pentru multi, a fost pe vremea lui Ceausescu, rezerva de oxigen, in gazul toxic al comunismului, mai mult decat a fost Europa Libera, pentru ca el a fost aici, aproape de oameni si mai mult decat atat, in mijlocul lor.
Dar vorbele sunt de prisos...
Ramai cu bine!


3 comments:

  1. Imi pare rau pentru cei ce nu au vazut in el mai mult decat un "poet de curte"... Eu nu pot decat sa apreciez ca in vremuri triste, el ne scotea pe stadioane la un vers si o cantare... D-zeu sa-l odihneasca!

    ReplyDelete
  2. #

    Sesizez ca unii isi permit sa arunce cu noroi in numele lui Paunescu. Cred ca, in cazul lui, important este ce spunem noi – generatia in blugi! Si asta pentru ca ne-a fost mentor intru poezie, cant si iubire de frumos. Noi nu avem dreptul sa uitam ca ne-a dat acea gura de oxigen, care deopotriva era oaza de libertate si lectie de cultura.

    http://damafaracamelii.blogspot.com/2010/11/generatia-in-blugi-iti-spune-adio.html

    ReplyDelete
  3. foarte frumos spus "rezerva de oxigen in gazul toxic al comunismului". ceea ce el a reusit prin cenaclul Flacara nu stiu daca a mai reusit cineva la noi in tara. sa strangi 55de mii de oameni. am auzit intr-o seara la tv ca acest regort a fost iar egalat abia la concertul ACDC...cred ca nu are rost sa facem o socoteala ca sa stim exact cati au trecut de atunci, ca sa nu mai vorbim de diferenta enorma dintre cele doua evenimente din punct de vedere cultural

    ReplyDelete