Oglinda apelor din Venetia

Lumina soarelui dezvaluie luciul apei ce tremura si se infioara la mangaierea suava a vantului. Si totusi oamenii pasesc nepasatori. Dar nu toata lumea era la plimbare, asa ca e de inteles...plus ca orice lucru oricat de frumos sau deosebit pare pentru unii dintre noi, pentru cei ce il vad zi de este doar o banalitate cotidiana...cam cum e pentru noi aglomeratia si nesimtirea multora pe strazile din Bucuresti.
Hai totusi sa nu parasim prea repede starea asta de visare si zambet tamp starnit de placerea de pasi prin aceste locuri.

E totul liniste, nimic nu perturba relatia brizei cu luciul apei, nici macar un pescarus nu indrazneste sa innoate ci se lasa purtat de valuri.

O alta alee ingusta ce pare ca duce spre nicaieri, imi aduce in fata ochilor un alt drum de apa pe care se odihenste o gondola in asteptarea doritorilor.

Gondolierul se apropie si spune "20 Euro per person" Am ramas mut de uimire stiind ca in apropierea pietei San Marco pretul este undeva pe la 100 Euro de persoana. Asta e dovada ca cine cauta gaseste si ca daca te pierzi pe stradute e un lucru bun si din motive financiare.
Am lasat gondola pentru o zi mai insorita si ca sa ramana totusi un motiv de a reveni in orasul strazilor cu vehicule plutitore.

Din nou pe strazi, un lampadar ce s-ar fi potrivit pe castelul din "Frumoasa si Bestia", mi-a atras atentia. Oare a stat vreodata cu gatul drept, dar trecerea timpului l-a obosit un pic?

In cautare de suveniruri la preturi acceptabile am ajuns intr-un final la Rialto, cel mai mare pod ce leaga cele doua maluri ale lui Canal Grande. Studiul de piata efectuat a dat roade, aici intalnind magazinele cele mai prietenoase cu buzunarul turistului :)

Canalele inguste sunt precum raurile ce se varsa intr-un fluviu impunator care este Canal Grande, dupa ce culeg povestile soptite la ferestrele pe sub care trec.
In drum spre San Marco, am zarit cateva case de schimb si fara sa vreau am observat cursul leu-euro. Am facut ochii mari, am zis ca nu se poate asa ceva si apoi mi-am facut un obicei sa verific din privire paritatea leu-euro la fiecare casa de schimb. Peste tot aceeasi situatie: 1 Euro= peste 8 lei la vanzare si 4.16 lei la cumparare.
Tot e ceva ca iti ofera sansa sa schimbi lei :)

Am vazut si luminita de la capatul tunelului. Asta e dovada ca ea exista, dar la altii nu la noi. Trebuie sa aiba si la noi o forma telurica dar poate nu am cautat-o destul de bine.

Leganate de valurile lenese, cateva gondole sclipeau priponite asteptand sa alunece printre cladirile macinate la exterior de trecerea anilor si salinitatea aerului.
Atat de lucioase sunt burtile lor, incat ai impresia ca daca le-ai atinge, degetele ti-ar aluneca imediat de pe ele si nu ai putea sa le simti cu adevart.
Nici nu ar putea fi altfel, doar intalnesc oglinda apelor din Venetia iar atingerea trebuie sa le fie fin, ca sa nu zgarie oglinda.

Venetia in puterea noptii

Strazile micului oras din laguna sunt un mister ce nu poate fi nicodata patruns complet. La fiecare revedere, vei descoperi un nou ungher sau o noua alee, mai ingusta decat cele pe care ai mai pasit.
Cu toate astea, farmecul orasului, ramane in canalele ce serpuiesc printre caldirile vechi ce pastreaza intre zidurile lor, nenumarate povesti.

Hoinarind prin acele locuri la ceas de seara, forfota turistilor paote deveni coplesitoare, insa frumusetea locului este si in faptul ca te poti pierde cu usurinta daca nu urmaresti indicatoarele si atunci gasesti linistea. O liniste in care daca esti destul de atent poti auzi soaptele celor ce au pasit slefuit cu pasii lor, strazile si podurile, in vremurile lui Casanova.

Dansul anotimpurilor la Venetia - ep.3

In periplul nebunesc pe strazile multicolore am inceput sa identific costume ce s-ar potrivi anotimpurilor ce se succed uneori prea repde alteori prea incet. Asa am inceput intalnirea cu omatul alb al iernii.

Am dat nas in nas cu craiasa zapezilor si sora ei mai mare. Cu tenul alb si buzele atat de rosii ca un mar rumenit pe deplin.

Purtau cu sine blanuri alese si cu siguranta nu le puteai uita odata ce ti-au trecut prin fata ochilor.

Ceea ce mi s-a si intamplat, nu le-am uitat si le-am regasit mai tarziu, savurand o cafea in unul din faimoasele localuri exclusiviste ce inconjoara piata San Marco.

Cum timpul nu sta in loc, am urmat ciclul firesc al anului si am intalnit proaspata primavara, proaspata si inmiresmata.

Mi s-a infatisat mai intai intr-un verde pur precum firul ierbii...

... iar mai apoi si cu putina culoare, fiind in tema cu bobocii explozivi ce impodobesc copacii cand natura renaste.

Am intalnit apoi vara, fierbinte si arzatoare. Emana putere si hipnotiza indelung.

...si totusi privirea ei, avea ceva care ma atragea inexplicabil, avea culoarea marii perfecte.

Am privit-o indelung, fara sa ma mai satur si fara sa mai aud sau sa vad altceva in jur. Era minunata si in acelasi timp inspaimantatoare. Parea ca te poate impietri daca te priveste direct in ochi.

Dar vara e nebunatica si plina de culori amestecate in fel si chip, vara e ca un tablou de Picasso.

Cum timpul gaseste solutie de iesire de feicare data, am fost nevoit sa merg mai departe in cursa anotimpurilor si sa dau nas in nas cu toamna cea discreta si eleganta.

 E molcoma si misterioasa, rabdatoare si usor mai rece decat vara, dar emana inca o caldura inexplicabila ce are un efect grozav asupra celor ce o percep...linisteste si magnetizeaza.

Si cilul se repeta, dau nas in nas cu iarna, de data asta in alta forma, o iarna rece cum este si continuare fireasca.
Cum ea nu e sinonima cu caldura defel, se folosete de-o oglinda ca sa isi lumineze chipul si prinde-n ea chiar mii de raze, ce-i dau o stralucire aparte.

Am petrecut sublim un an, dar pret de doar cateva clipe, in preajma mastilor ce si-au gasit in mintea mea conotatia celor 4 anotimpuri.

Carnaval la lumina zilei - ep.2

Strazile au alta culoare la lumina soarelui, au culoarea curcubeului si limita nu exista in creatiile ce le intalneam la fiecare pas.

O trasatura comuna a mastilor este dominatia pe care o emana. Poate si pentru ca este vorba de purtatori cu o inaltime corporala peste medie.

Am avut curiozitatea sa asist la o discutie intre o masca si un turist. Ambii vorbeau germana. Astfel, se confirma cele spuse de o buna prietena care zicea ca nici jumatate dintre participantii la carnaval nu sunt de origine italiana.

Paunul alb saluta pe toata lumea, te privea intens si apoi scutura evantaiul ce intruchipa coada impunatoare.

Doi pasi mai la dreapta, in dreptul scenei, am dat peste omul umbrela. Probabil avea el o presemtire legata de ploaia ce avea sa vina.

Costumele nu au varsta. Asta e un lucru cert. Nimic nu mi s-a parut mai amuzant ca micul conte ce manca inghetata cu o pofta teribila. Daca ar fi fost o sectiune de tata si fiu, cred ca ei ar fi castigatorii.

Culori reci si masti de nepatruns, rochii pline de detalii si pelerine frumos croite.

Nici nu va puteti inchipui ce mov intens trona pe hainele acestor masti. Surpriza de proportii a fost insa la caderea serii cadn i-am revazut. Costumele erau acoperite de beculete mov si lumina lor ar fi facut orice licurici sa plezneasca de invidie. Din pacate la ora aia deja acumulatorul era epuizat.

O pata de culoare, isi pleaca fruntea usor in marea de oameni din piata San Marco.
Desi fiecare e mandru de cotstumul ce-l poarta, trufia nu este ceva strain acestor locuri.
Fiecare masca se lasa privita, studiata si mai ales imortalizata. Apoi isi continua plimbarea, pierzandu-se in multime si cautand noi admiratori pe care sa ii uimeasca cu vesmantul ce-l poarta.
(va urma)

Venetia in plin carnaval - ep.1

Desi am plecat la 4 dimineata de la Courchevel 1850, am trecut pragul Venetiei la ceas de seara ceea ce ne-a permis o mica incursiune pe strazile orasului fapt ce ne-a incantat privirea si ne-a umplut sufletul de bucurie.

Cand mergi pe podul ce duce spre orasul plutitor, un sentiment de ireal te incearca. Acolo este o alta lume, e o lume pe care o poti recreea doar in vise si rar o regasesti in prea putine ecranizari. Poate ca totusi prezenta ei atat de discreta in media, o face sa fie mai pretioasa si mai dorita.

Strazile inguste, podurile ce unesc maluri nenumarate, culorile vitrinelor si diversitatea produselor ce pot fi achizitionate ca suvenir sau doar ca bijuterii, fac din Venetia o adevarata scena de teatru. Dar acolo nu te simti cu adevarat pe scena daca nu porti o masca sau daca nu intalnesti o masca, iar noi am avut norocul sa ajungem in mijlocul Carnavalului din februarie 2010, care ne-a oferit o ploaie de masti si costume, ploaie in care ne-am aruncat cu capul inainte savurand fiecare picatura.

Unele masti erau la mesele cafenelelor din piata San Marco pozand spre deliciul turistilor in goana dupa inedit.

Dintre toate mastile cele mai frumoase le gasesc pe cele mute, ale caror buze sunt lipite, ele sunt etalonul perfectiunii estetice si simetriei fara de cusur. Frumusetea lor te face sa crezi ca in fata ta este cu adevarat un om de o frumusete rara, nepamanteana si hipnotizanta.
Ora mica la care plecasem din Franta si kilometrii parcursi pana aici incepeau sa isi faca simtita prezenta asa ca ne-am indreptat spre camera de hotel cu gandul ca la primele ore ale diminetii sa ne gasim in Piata SanMarco.
Parca simteam ca avea sa urmeze o zi plina.