Femeia de servici...SUPERioara

Cu totii ne-am lovit la un moment dat de cineva ce ocupa functia de femeie de servici insa se credea mai presus de director.
Am teroarea pe care o poate produce o femeie de servici in vrema claselor primare cand dintre femeile de servici s-a remarcat prin agresivitate verbala si fizica una.
Slaba, mica de inaltime, negricioasa si trecuta zdravan si de a doua tinerete, cu un halat albastru si un batic inflorat pe cap, purta cu ea mereu o matura si privea pe orcine, cu o figura demna de un western cu Clint Eastwood.
Pe vremea aia, copil fiind imi amintesc ca ne alergam pe holuri, mai aruncam unii dupa altii cu buretele de la tabla plin cu apa, mai puneam cosul de gunoi in calea usii si diverse alte nazdravanii. Nici una nu era trecuta cu vederea de femeia de servici ce se ridicase dintre celelalte precum masculul dominant intr-o haita.
Alerga, manuia matura ca pe un adevarat instrument de lupta iar vocabularul era un fel de enciclopedie Larouse a injuraturilor. Uneori, o surpindeam in pauze, pe scara scolii cum statea sprijinita in matura si fuma un chistoc de tigara fara filtru ca si cum tocmai dusese la bun sfarsit o mucna titanica. Probabil mai spalase o buda.
Ne tememam de ea dar ajunsesem sa ii respectam abilitatile cu care incerca sa ne puna la punct in felul ei neortodox, drept urmare am decis sa ii dam o porecla. o merita. Asa a ajuns sa fie cunoscuta printre noi drept Baba Ninja. Cand a aflat ce porecla a primit a inceput sa se umfle si mai si in pene si sa devina mai apriga in miscari si vorbe.
Am schimbat scoala si uite asa am scapat de ea.
De ce mi-am adus aminte? Pentru ca am intalnit si acum dupa 20 de ani, o noua femeie de servici cu pretentii de director. Acra, tacuta, cu privire superioara, invaziva, intra in toaleta fara sa bata la usa, ca doar ala e "biroul" ei iar noi suntem doar niste musafiri nepoftiti care avem tupeul sa intram acolo si sa ne spalam pe maini sau sa folosim vreo buda. Cand vine vorba sa spele pe jos si sa te apropii, zbiara din departare la tine sa mergi pe margini sau sa mergi la alt etaj.
De ce oameni care nu si-au terminat nici liceul se poarta in halul asta cu cei care au ales sa mai invete ceva carte? De ce nu au nici un fel de respect pentru cei care fac locul respectiv sa fie viu si astfel ii dau ocazia sa profeze pe langa ei?
Nu vreau sa fiu inteles gresit, nu generalizez, am intalnit si femei de servici care pot fi numite oameni, pe care merita sa le saluti dimineata cand pasesti spre birou.
CU toate acestea, se pare ca spiritul Baba Ninja e inca viu si cred cu tarie ca si cea de acum m-ar alerga cu matura daca nu ar fi camere prin cladire :)

Ziua Z, Ziua Aerosmith

In sfarsit ziua Z a venit, sau mai bine zis, ziua Aerosmith!
In mod premeditat, am recuperat ore in avans la servici pentru a decola de aici pe la ora 3-4 ca sa am timp sa navighez prin traficul orasului spre Zone Arena unde inca o serie de batranei cu energie debordanta au sa ne distreze pentru vreo 2 ore.
Nu aruncati cu pietre ca le-am zis batranei, am pentru Aerosmith tot respectul. Am crescut cu melodiile lor si le ascultam al petrecerile din liceu si ce mai dansuri suave erau cand din boxe rasuna Crazy iar lumina lasa sa se distinga doar umbre astfel incat puteai fura o sarutare sau mana cobora un pic mai jos de pe mijlocul parteneri care la randul ei te strangea mai aproape. Ce vremuri! Ce amintiri!
Face parte din trecutul meu deci e o mica particica din mine. Nu puteam sa le ratez vizita in tara.
Dar oare va ploua? Nu mai conteaza, poate sa si ninga si sa fie vijelie, tot ce vreau e sa ajung odata in fata scenei unde ma plaseaza biletul si sa cante Steven Tyler :)
Aaa, era sa uit, in deschidere am auzit ca va canta Reamon. Sunt potriviti pentru deschidere, daca stau acum sa ma gandesc, cred ca stiu 3 melodii de la ei: Supergirl, Tonight si Let Go. Sper sa le includa in show-ul lor de deschidere.
Azi nu am chef de nimic altceva si nu stiu cum o sa ma concentrez la birou. TInta mea e sa vad ora de plecare pe ceas si sa ma vad apoi in fata scenei.
Simt doar bucurie ca pot sa ii vad 'face to face' si sa le ascult melodiile cat mai aproape de sursa.
Ne vedem maine cu impresii si poze de la fata locului...sper :)
PS: Mi-ar fi placut si un concert Guns N Roses, dar cum nu au rezistat impreuna, slabe sperante sa se mai intample in viata asta.

O viziune

Rasfoind o carte, o sa scriu mai tarziu care, am intalnit un pasaj care pare sa fie o descriere foarte realista si onesta a ceea ce se intampla in unele cupluri. Desi aceasta stare de fapt exista, toti o neaga si nimeni nu vorbeste despre ea.
„Bărbatul şi femeia sunt împreună de zece ani. Făceau dragoste în fiecare zi, acum abia dacă se mai întâmplă o dată pe săptămână, dar asta, la urma urmelor, nu e prea important: există comuniune de idei, sprijin reciproc, camaraderie. El se întristează dacă trebuie să cineze singur fiindcă ea mai are de lucru la serviciu. Ei îi pare rău când el trebuie să călăto¬rească, dar înţelege că asta face parte din profesia lui. Simt că ceva începe să lipsească, dar sunt adulţi, au atins maturitatea, ştiu cât de important este să menţii o legătură stabilă fie şi în numele copiilor. Se dedică din ce în ce mai mult profesiei şi copiilor, se gândesc din ce în ce mai puţin la căsnicie care aparent merge foarte bine, nu există un alt bărbat sau o altă femeie. îşi dau seama că ceva nu e în regulă. Nu reuşesc să localizeze problema. Pe măsură ce trece timpul, devin tot mai dependenţi unul de altul, până la ur¬mă vine bătrâneţea, ocazia unei noi vieţi se îndepărtează, încearcă să-şi ocupe timpul cât mai mult, lectură, broderie, televizor — dar totdeauna apare discuţia de la cină, sau de după cină. El se enervează uşor, ea tace mai mult ca de obicei. Fiecare înţelege că celălalt e din ce în ce mai departe şi nu pricepe de ce. Ajung la concluzia că aşa este căsnicia, dar refuză să vorbească cu prietenii, trec drept întruchiparea unei familii fericite, care se sprijină reciproc, are aceleaşi preocupări. Apare o amantă ici, un amant colo, nimic serios, desigur. Important, necesar, definitiv este să te porţi ca şi cum nimic nu s-a întâmplat, este prea târziu ca să mai schimbi ceva."
Fragment din Zahirul de Paulo Coelho

Cam asta e imaginea casniciilor pe care le cunoastem de la cei mai in varsta. In ziua de azi insa, randurile de mai sus nu mai sunt chiar atat de actuale. Invocand putin curaj, unii oameni decid sa renunte la ceea ce simt ei ca nu le mai este prielnic, in loc sa incerce sa repare ce s-a defectat. Fiecare alege drumul sau, fiecare isi face propriul drum. Nu se mai poarta sa stai si sa inghiti visand la mari albastre.
Concluzia ar fi ca in ultimele decenii asteptarile legate de casnicie au crescut prea mult si asta aduce cu sine dezamagiri proportionale.
Totul porneste inca din copilarie cand printul si printesa, la finalul povestii, faceau o nunta ca in povesti si traiau fericit pana la adanci batraneti. De acolo se trage ideea ca doar prin iubire poti gasi fericirea. Dar daca nu e asa? Daca e un mot fabricat pe care ne-am blocat la un moment dat? Poate intr-o zi vom afla alt adevar in afara de cel al iubirii.

Reclame de nu stiu ce sa mai cred

Reclamele trebuie sa fie sugestive, sa fie concise si clare si sa il faca pe privitorul sau ascultatorul lor sa ia in considerare produsul promovat.
Daca s-ar respecta regulile astea, totul ar fi cat de cat simplu petnru consumatori, insa nu e chiar mereu asa.
In ultima vreme au tot aparut reclame care dupa ce se temrina, ma lasa cu un semn de intrebare.
Totul a inceput cu reclama la Millenium bank in care canta Holograf. Toate bune si frumoase pana cand apare o tanti in varsta, imbracata in negru, cu nasturi, cravata si buzunare desenate pe bluza, o pana rosie la palarie si o figura incruntata si anosta. Ce-i cu ea? Care e problema ei? De ce apare in toiul petrecerii?
Avand in vedere ca dupa ce apare toti incep sa ii urmareasca miscarile, cred cu tarie ca ea reprezinta rata, care te subjuga si te face sa iti ghidezi toate miscarile de acum incolo astfel incat sa iti poti plati rata.
Bine ca a disparut reclama de care vorbesc pentru ca deja putea provoca cosmaruri.

O alta reclama, de aceasta data cu mesaj bizar, este cea care e pe toate posturile si promoveaza un lant de farmacii.
Aici avem de-a face cu 4 persoanje:
- domnul in varsta ce vrea sa traiasca mai mult -> mesaj clar

- copilul care nu mai vrea sa stranute -> mesaj si mai clar

- doamna respectabila care vrea "o doza de ceva, puterea de-a spera" -> deja incep sa fiu in ceata. Adica daca esti asa deznadajduit te duci la farmacia respectiva, ei te bat pe umar si te incurajeaza iar tu pleci de acolo cu fruntea sus, nu? Poate au si cobinet psihologic mai nou, cine stie. Tot confuz sunt si aici.

- si cireasa de pe tort, femeia in floarea varstei care cere, ATENTIE! "o tableta de iubire, va rog!" -> gata, sunt in ceata complet.
Cum adica vrea o tableta de iubire?
Pai ar putea fi asa, pastile de potenta pentru sotul/prietenul/amantul, pastile anticonceptionale pentru ea (dar nu e plauzibil, pentru ca cere explicit "o tableta" iar acestea nu prea isi au rostul una azi si alta peste o saptamana), sau poate e vorba de pilula de a doua zi care sa anihileze efectul iubirii de aseara cand poate s-a intamplat ceva sau poate nu, dar mai bine iei pilula.
Dubioase de la un cap la altul unele reclamele. Si cand te gandesti ca ele au fost alese drept cele mai reusite pentru un anumit produs, te intrebi oare cum arata cele care nu s-au calificat?
Si uite asa la finalul unui calup publicitar, ajung sa ma intreb daca nu cumva e ceva cu mine. Sa fie oare vina mea ca nu mai inteleg reclamele?

Necuvantorul potrivit

E minunat ca atunci cand treci pragul casei, un suflet care te-a asteptat toata ziua te intampina cu bucurie in ochi si dorinta de joaca.
Un catel va alerga spre noi dand voios din coada si va dori sa isi manifeste afectiunea in singurul mod pe care il cunoaste si de care este capabil, umplandu-ne mana de bale. Dar nu il putem certa si nu putem fi suparati pe el chiar daca sare pe noi si ne agata din greseala haina. Ne iubeste si ne-a asteptat toata ziua.
Pisica va sta si ea cu nasul in sus privindu-ne chipul, imediat ce pasim in casa. Venita probabil de curand din culcusul ei sau din pat, unde a stat intinsa precum o printesa, e calda si inca usor adormita. Dupa ce se asigura ca am inchis usa si nu mai plecam nicaieri, paseste agale in centrul sufrageriei, se intinde iar apoi se tolaneste exact in mijloc, pentru ca nu cumva sa treci pe langa ea si sa nu o vezi. Nu vrea mult, vrea o mangaiere. Imediat cum mana ii atinge blanita, incepe sa toarca incontrolabil de fericire.

Pe langa catei si pisici, putem sa ne gandim si la pestisori, porcusori de Guineea, hamsteri si de ce nu papagali.

Ce companion e cel mai potrivit pentru fiecare dintre noi?
Pai e simplu, daca suntem persoane active si dupa o zi de stat la birou avem energia sa iesim la o plimabre sau chiar sa alergam in parc, categoric un catel este alegerea potrivita. Stiu ca poate unii vor spune, ca un catel in apartament e chinuit. Nu este mai chinuit decat cel care sta la curte si are un areal redus in care se misca de dimensiuni mai mici decat cele ale unui apartament.
Un catel necesita educatie si activitati care sa-l implice si sa il faca si pe el sa fie activ. Un catel solicitat este fericit, simte ca ia parte la ceva, ca se joaca si ca e util.
Un catel necesita minim 3 plimbari pe zi a cate minim 30 minute fiecare asa ca includerea acestor iesiri in program este imperativa.
Pentru cei care sufera destul de des de maladia cumplita "birou-pat" si nu mai au nici un fel de energie cand vin de la birou, pisica este cel mai mare companion care necesita mai putina activitate. In locul ei, puteti opta pentru pestisori, hamsteri sau porcusori de Guineea.
Pisicile se descurca usor cu nevoile fiziologice, invata repede sa foloseasca ladita cu nisip, pe cand motanii vor tinde uneori sa isi marcheze teritoriul, ceea ce nu e de ignorat.
Nu recomand nimanui sa se inhame la ingrijirea unui animalut de companie daca simte ca are un program prea incarcat sau nu are timp nici macar pentru el/ea.
A te asigura ca nu ai vreo alergie la blanita/penele/puful unui animalut de companie este un primul pas pe care trebuie sa il faci. Chiar daca iti doresti o anume rasa de pisic de exmeplu dar la blanita caruia dezvolti o alergie, priveste spre alte variante. Toate sunt suflete care nu stiu sa minta si vor oferi iubire neconditionata in schimbul catorva minute de joaca pe zi si pentru un pumn de mancare.

Misterul din Shutter Island

Se spune ca trairile trezite de un film nu sunt nici pe departe la fel de puternice ca cele trezite de o carte. E cat se poate de adevarat, detaliile regasite intr-o carte nu vor putea fi cuprinse intr-un film la fel de amplu, iar daca ar fi cuprinse le-am trece cu vederea canalizandu-ne spre actiune.
Sunt adeptul comediilor si animatiilor, insa uneori imi place sa vad si altceva. Asta este motivul pentru care aseara am ales sa arunc niste timp, vizionand Shutter Island. Primul lucru pe care il pot spune despre acest film, este ca Leonardo DiCaprio interpreteaza excelent rolul care i se potriveste ca o manusa. Filmul este intens, cu aspecte de cosmar si cu mesajul ca viata este surprinzatoare. Imaginea ospiciului este asemenatoare cu inchisoarea Alcatraz, tarmurile neprietenoase, peisajul in care domina stancile si totusi vegetatia este abundenta si ma duce cu gandul la insula ce a servit drept decor pentru ultima versiune a lui King Kong in viziunea lui Peter Jackson.
Filmul incepe ca un banal film politist, doi detectivi ce investigheaza o disparitie misterioasa si inexplicabila. Actiunea merge uneori prea repede, alteori prea incet, cosmarul se instaleaza treptat si devine elementul cheie al filmului.
Se spune ca ploaia are puterea sa spele totul si aici ploaia ocupa un loc important, devine vijelie iar apoi uragan si cu toate astea, nu poate spala si nu poate sterge amintirile unui om chinuit de fantomele trecutului.
Mi-ar place sa continui si sa dau in vileag si finalul, insa nu am s-o fac de dragul celor care nu au reusit inca sa vada filmul. Ar fi pacat sa stric eu tot farmecul.
Desi are 2 ore, consider ca merita acest tribut din partea noastra.
E un film ce necesita de multe ori atentie, rabdare si placere pentru mister, implicare si dorinta de cunoastere.
O sa divulg totusi o bucata ce nu ajuta la deslusirea finalului. Detectivul se intalneste la un moment dat cu seful politie de pe insula iar acesta se ofera sa il duca la o cladire in jeep-ul sau. Pe drum incepe intre cei doi o discutie legata de Dumnezeu si violenta oamenilor, acestia din urma fiind toti capabili de violenta extrema indiferent de natura firii lor in viata de zi cu zi. Seful politiei, afirma ca Divinitatea adora violenta. Care ar fi motivul pentru care e atata violenta pe lume? Un alt argument dupa aceasta intrebare sta in ritualurile de sacrificiu si ofrandele aduse de-a lungul timpurilor diversilor zei si chiar lui Dumnezeu. Dar cum cui pe cui se scoate, violenta poate fi combatut exclusiv cu violenta. Discutia dintre cei doi se termina la finalul calatoriei cand detectivul e intrebat:
"- Ai putea sa ma opresti, daca in clipa asta mi-as infige dintii in ochii tai, in timp util cat sa nu te orbesc?
- Incearca si vom vedea!" satisfacut de raspunsul primit, seful politiei zambeste si se declara mai mult decat multumit de raspunsul ce l-a primit. I s-a confirmat ca pana si acela ce pleda impotriva violentei era in adancul lui o fire violenta.
Sa fie asta esenta intregului film? Uneori suntem capabili de lucruri pe care el credem imposibile insa de fiecare data acestea ne raman in amintire la fel de vii ca in clipa in care le-am infaptuit.
Singurul indiciu pe care il mai dau despre acest film este ca surprinde precum un film mai vechi pe care l-am vazut prin 2001, The Others, cu Nikole Kidman.

Calutul de mare

Natura nu inceteaza sa ma surprinda, placut sau neplacut. E puternica si de neclintit in deciziile pe care le ia dar si gingasa si firava uneori.
Sfarsitul de saptamana se anunta torid, asa ca de ce nu, o evadare de o zi pana la malul marii. La 7 dimineata ne-am imbaracat si la 9 jumatate parcam pe o plaja aflata intre Mamaia si Navodari, in speranta ca acolo densitatea de oameni pe metru patrat e mai redusa. Nici o sansa aparent, insa cand am privit mai atent in zare, spre statiunea lui Mazare, mi-am dat seama ca se putea si mai rau.
Bucuria revederii marii a disparut repede, nu era primitoare, neteda precum un lac si tulbure cat de mult se putea. Asta e, ne-am zis, am ajuns si trebuie sa ne bucuram de ziau de azi asa cum este, ce rost ar avea sa strambm din nas si sa facem pe nemultumitii. Am lenevit sub umbrela deoarece soarele ardea cu putere si ne-am calcat de cateva ori pe inima intrand in apa "curata". Aproape de tarm, mai veneau din cand in cand mici grupuri de alge, salata de mare inca nu e la prim rang.
Printre ele, am zarit o silueta ce semana cu o creatura pe care o vazusem doar la televizor. Da, recunosc, nu am mai vazut un calut de mare in Marea Neagra. Asta sa fie semn ca e mai putin poluata? Ma indoiesc. Mi-ar fi placut sa il vad innotand insa pentru el, curentii ce-i purtau trupul firav era singurul mod in care se mai putea misca.
Ce faptura delicata si complexa e acest calut de mare, ce infatisare nobila are chipul lui, numele l-a primit pe buna dreptate...dar e atat de mic.
Minutiozitatea cu care natura plasmuieste viata pe pamanutul pe care si noi pasim este surprinzatoare. Bineinteles ca si omul este o masinarie complexa, insa datorita numarului mare de oameni, nu mai suntem deloc uimiti cand vedem un simplu om. Raritatea evidentiaza, atrage atentia si te face sa te gandesti.
De ce existenta lui a fsot curmata...nu vom afla niciodata, dar chiar si neinsufletit, uimeste si in tristetea care m-a cuprins ca nu il voi vedea niciodata innotand, era si un ciudat sentiment de liniste.
Ultima oara cand am intrat insa in apa, o fetita ce privea luciul apei a atras privirile mai multor oameni zicand "Un calut de mare!"...am facut cativa pasi pana la locul unde era si am vazut inca un calut de mare, acesta innota si am putut sa zambesc cand toti l-am urmarit in tacere cum se departeaza iar apoi se peirde in adancuri.

Inima de vanator

Il vad...hai indrazneste, inca putin!
Nu ma deranjati!
Oare el ma vede? E cu un ochi spre mine si totusi priveste inainte.
E al meu, il pot dobora intr-o clipa...ah, daca nu ar fi geamul asta, daca as putea sari pe el cum am facut acum 3 ani cand nu era un geam intre noi. Stiu ca sunt o pantera, mai mica si mai grasuta...dar tot pantera ma numesc.
Il urmaresc, stie ca il voi lasa sa scape...insa doar de data asta.
Mrrrau...