In mod inevitabil mereu apare notiunea de "ultima seara" care anunta o despartire, definitiva sau doar pentru o anumita perioada de timp. Frumusetea vietii e ca nu putem sti dinainte nimic, asa ca ramane sa visam ca vom reveni intr-o zi.
Tot ce puteam face pe moment era sa mai hoinaresc un pic pe stradutele oraselului ce ar fi putut trece cu usurinta drept orasul lui Mos Craciun.
Mergand printre mormanele de zapada am uitat de frigul de afara si am lasat sclipirea fulgilor de nea sa ma captiveze in timp ce imi plimbam privirea pe zapada dolofana ce trona pe acoperisurile caselor.
Turla bisericii domina Rue de l'Eglise si se inalta semeata spre cerul invelit bine cu o patura groasa de nori.
Decoratiunile de pe strazi erau simple. De fapt nici nu e nevoie de mai mult pentru a completa un peisaj de iarna. Se pare ca se descurca foarte bine de unul singur sa isi arate frumusetea.
Oricum, nu mi-au lipsit luminile intens albastre care parca iti musca din retina, daca accidental uitai de ele si drumul tau se interesecta cu bd. Magheru in luna Decembrie.
Oriunde priveai gaseai negresit un loc cu zapada neatinsa in care te puteai arunca fara frica sa dai peste zapada de alta culoare decat alba.
Asa arata sensul giratoriu de la intrarea in Courchevel 1850. Simplu, curat, frumos si ideal pentru peisajul in care se afla. Atins cat mai putin de mana omului.
Spre bucuria noastra, la finalul plimbarii a inceput sa ninga usor. Am stat un pic in cumpana daca sa zambim sau sa fim ingrijorati pentru ca a doua zi la 4 dimineata urma sa plecam la drum spre Venetia, dar ne-am adus aminte ca dupa ninsoarea de acum 2 zile drumul era abordabil cu o masina fara tractiune integrala.
Oricum eram pregatiti cu lanturi si o lopata pentru orice eventualitate :)...nu strica sa fii precaut, mai ales ca in Serbia, nu prea se practica dezapezirea nici macar a autostrazii, ca o paranteza.
Ca sa il citez pe inspiratul Ion Creanga, nu stiu altii cum sunt, dar eu cand privesc pozele astea si deschid cutiuta cu amintiri, parca ma mai racoresc si ma simt mai aproape de iarna desi totul arde in jurul nostru.
(continuam la Venetia)
Ningea, dar sigur era naturală?
ReplyDeleteNu s-au obosit macar sa monteze un tun de zapada pe oricare din partiile de acolo...nu era nevoie.
ReplyDeleteInclin sa cred ca nu era nici un pitic cu un cub de gheata si o razatoare, cocotat in copacul de la margina drumului. :)
Cat de mult calatoresti! Cu siguranta esti incantat de tot ceea ce vezi.
ReplyDeleteSunt de acord cu ceea ce ai spus, frumusetea o vedem, de cele mai multe ori, in bunuri materiale si atunci suntem al naibii de satisfacuti.
Recunosc, anul acesta am avut parte de cateva iesiri ample pe care am tinut sa le fructific dni plin si sa le savurez pe masura amplitudinii lor.
ReplyDeleteFiecare loc merita o atentie aparte si imi face placere sa le expun asa cum le-am vazut eu cand am pasit acolo. Mai sunt multe de vazut.
Bucuria materiala e intensa insa se evapora repede.
Cheia unei vieti frumoase, consider ca ramane in continuare sanatatea si drumul pe care il urmam.