La sfarsitul saptamanii trecute am decis sa contracarez o seara mohorata cu o plimbare in oras. In timp ce mergeam, am decis ca asta e seara in care vreau sa ascult o poveste asa ca mi-am indreptat rotile catre un cinmeatograf unde am intrat la o reprezentatie a filmului Alice in Tara minunilor. Un factor care a contribuit la alegerea mea, a fost si prezenta lui Johnny Depp in rolul Palarierului. Faptul ca filmul a fost 3D a contat mai putin si s-a observat cu greu, insa realizarea a fost mai mutl decat sugestiva pentru toate aspectele filmului. Uratenia si intunericul raului, delicatetea si gingasia binelui, clasic dar totusi placut. Tara Minunilor e locul de evadare al oricarui copil, unde el devine eroul principal desi nu o stie in clipa in care paseste in acel loc. Fiecare dintre noi are o Tara a Minunilor, cu personaje fantastice, traznite, haisoase si infricosatoare. Nicaieri nu exista un loc unde totul sa fie universal roz sau universal intunecat, mereu exista ceva care sa echilibreze fiecare floare frumoasa, fiecare curcubeu, pentru ca altfel frumusetea ari fi banalitate, iar banalitatea ar duce la o lume gri si monotona.
Culorile lumii fantsatice sunt incantatoare, felul in care personajele comunica si comploteaza este aproape perfect si este evident ca toti traiesc intr-un fel de simbioza inteleasa doar de ei care duce la un final deja previzibil. Ce-i drept nu ma asteptam la alt final, doar nu eram in lumea nebuna a lui Quentin Tarantino din Inglorious Basters in care la final elita nazista se evapora intr-un banal cinematograf.
Aici relaxarea si armonia domina, pisica zambareata pluteste si se evapora, in ciuda dimensiunilor care ar categorisi-o drept dolofana, are un aer malefic totusi si parca nu te lasa pana la final sa descoperi de partea cui joaca.
Per total filmul e reusit, o reeditare de succes a povestii clasice, Johnny Depp usor de nerecunoscut datorita machiajului si prim planurilor ce domina cadrele.
Cand am iesit din sala inca zambeam si imi doream sa fiu din nou copil ca sa pot visa asa cum visa Alice. Am incercat sa mai ramana ancorat in lumea aceea pentru o perioada, asa ca am ales sa plutesc pe strazile mai intunecate ale orasului si mai departe de forfota lumii. Am hoinarit putin si am tocit cauciucurile precum Aladin tocea ciucurii covorului fermecat in timp ce se lasa purtat de el prin cerul fierbinte al Arabiei.
Noaptea e frumoasa si e cadoul perfect in multe ocazii. Savureaza mereu aceasta poarta catre lumea viselor, de ce nu, catre Tara Minunilor.
Culorile lumii fantsatice sunt incantatoare, felul in care personajele comunica si comploteaza este aproape perfect si este evident ca toti traiesc intr-un fel de simbioza inteleasa doar de ei care duce la un final deja previzibil. Ce-i drept nu ma asteptam la alt final, doar nu eram in lumea nebuna a lui Quentin Tarantino din Inglorious Basters in care la final elita nazista se evapora intr-un banal cinematograf.
Aici relaxarea si armonia domina, pisica zambareata pluteste si se evapora, in ciuda dimensiunilor care ar categorisi-o drept dolofana, are un aer malefic totusi si parca nu te lasa pana la final sa descoperi de partea cui joaca.
Per total filmul e reusit, o reeditare de succes a povestii clasice, Johnny Depp usor de nerecunoscut datorita machiajului si prim planurilor ce domina cadrele.
Cand am iesit din sala inca zambeam si imi doream sa fiu din nou copil ca sa pot visa asa cum visa Alice. Am incercat sa mai ramana ancorat in lumea aceea pentru o perioada, asa ca am ales sa plutesc pe strazile mai intunecate ale orasului si mai departe de forfota lumii. Am hoinarit putin si am tocit cauciucurile precum Aladin tocea ciucurii covorului fermecat in timp ce se lasa purtat de el prin cerul fierbinte al Arabiei.
Noaptea e frumoasa si e cadoul perfect in multe ocazii. Savureaza mereu aceasta poarta catre lumea viselor, de ce nu, catre Tara Minunilor.
No comments:
Post a Comment