Revenire si drumul spre Les Menuires

Stiu ca am lipsit o gramada, stiu ca nu e frumos sa fac asa ceva, imi cer scuze dar timpul liber s-a comprimat ca aerul dintr-o butelie de oxigen in perioada ce s-a scurs.
Am revenit, bine sanatos, pentru cine se intreba si Ionel, nu m-a dat nimeni afara de la servici ;) poti sta linistit. La multi ani tutor in 2011 si un an mai bun decat cel pe care l-am lasat in urma.
La multi ani tuturor feteleor, femeilor, iubitelor, mamelor, sotiilor, prietenelor, colegelor noastre pentru ca ele ne dau puterea sa visam si ne sprijina in tot ceea ce facem! Martie este luna lor si au dreptul sa nu fie refuzate, mare atentie tuturor! :)

Primavara s-a instalat deja calendaristc insa iarna pare sa adore meleagurile noastre si nu lasa copacii sa inmugureasca si sa ne incante cu parfumul florilor viu colorate.


Am sperat sa regasesc un asemenea peisaj cand am revenit din concediu, dar iata ca tot iarna domina peisajul.

Da, am fost in concediu, timp de doua saptamani. Sefa mea, cand m-a auzit imi spunea “Ce o sa faci tu pe vremea asta urata doua saptamani, de ce nu astepti caldura?”. Ei bine iata ce am facut timp de doua saptamani.

Ca si anul trecut, am ales luna Februarie pentru a ma dedica sporturilor de iarna in maretia muntilor pe culmile carora descoperi de fiecare data ceva nou. Am pus degetul pe harta si am pornit spre destinatia numita Les Menuires, situata in sudul Frantei, la granita cu Italia, in cel mai mare domeniu schiabil din lume Les Trois Vallees ce se mandreste cu un total de aproxiamtiv 600km de partii interconectate.

Les Trois Vallees, cuprinde vaile: Courchevel, prezentata in detaliu cu ocazia excursiei de anul trecut, Meribel, la mijloc si Val Thorens alaturi de Les Menuires ce constituie cea de-a treia vale.

Escapada era planuita inca din septembrie anul trecut cand am facut rezervarea acolo cat si pentru opririle de pe traseu, pentru ca drumul l-am facut pe sosele, nicidecum pe calea aerului.

Ce sa mai lungim povestea, sa incepem cu inceputul ce coincide cu ziua plecarii. Masina avea portbagajul foarte bine aranjat incat nu mai incapea nici un ac acolo iar bancheta din spate gazduia schiurile invelite intr-o husa neagra ce le-a facut invizibile pentru toti vamesii din drumul nostru. Am ales varianta de a le indesa in masina si nu pe ea, deoarece urma o oprire la Venetia si nu aveam de gand sa car bagaje in camera pentru noaptea respectiva.

Dupa ce ne-am sfatuit indelung pe unde sa mergem, am zis sa incercam drumul prin Ungaria pentru ca de anul trecut pana acum, am aflat ca in Serbia s-a instituit pedeapsa cu inchisoarea de 24 de ore pentru depasirea vitezei in localitate iar anul trecut numai in limite nu am mers in localitatile lor.

Cum nu am mai strabatut niciodata Ungaria, abia asteptam sa trecem granita in acea directie sa vedem minunea pe care o lauda toti romanii din zona pe tema “ce evoluati sunt ei fata de noi si ce preturi mici gasesti peste granita”. Am plecat din Bucuresti la 1 noaptea urmand traseul Pitesti, Craiova, Drobeta Turnu Severin, Timisoara, Arad si tusti in Ungaria dupa ce evident am facut popas sa cumparam vigneta.

Trecem granita si intram pe un drum la fel de prost pavat ca un drum comunal de la noi, intram intr-un satuc unde limita de viteza era de 30km/h fapt ce ne-a facut sa cascam ochii mai mult decat de obicei de mirare si sa respectam limita pentru ca am fost avertizati de cand am cumparat vigneta ca au obiceiul de a opri masinile cu numere de RO care depasesc viteza.

Dupa acest drum mai mult decat monoton am mai trecut printr-un orasel si in sfarsit am ajuns pe autostrada…dezamagire maxima. Nu inteleg de ce toti zic ca atunci cand treci granite de la unguri in Romania iti rupi masina, deoarece drumurile sunt la fel, ba chiar mai bune la noi in tara.

In fine, autostrada monotona nu ne-a permis sa vedem nimic, am ajuns al Budapesta pe care am ocolit-o si ne-am indreptat in sud spre lacul Balaton pe care iar credeam ca il vedem si o sa fim impresionati. Ei bine teapa, de pe autostrada din nou nu se vede nimic.

Am intrat in Slovenia si ne-am continuat drumul, pe autostrada observand cu stupoare ca nu mai avem de-a face cu zapezile de anul trecut. In Italia insa a inceput nebunia si totul a devenit mai interesant desi eram tot pe autostrada.

O cetate singuratica mi-a atras atentia pe un deal golas.

Odata cu lasarea serii, acolo lumea incepe sa se isterizeze pe sosele, toti simt ca nu mai ajung la timp acasa, la job, la distractie si accelereaza la maxim. Asa se face ca noi care mergeam cu 140km/h, eram depasiti in mod constant de “buburuze” gen 107, C1, Smart iar de dube nu mai vorbesc. Ele fac legea acolo si daca le vezi venind, ar fi bine sa le faci loc.

Usor cracanati am ajuns la Mestre pe o ploaie mocaneasca acompaniata de o ceata deasa ce limita vizibilitatea drastic. A inceput acum partea distractiva. Sa cautam hotelul la care urma sa innoptam dupa 19 ore si 1600km parcursi ca descreieratii.

Ne-am invartit in jurul cozii dupa harta trimisa de receptionera prin e-mail si nimic. Intr-un final am sunat si am obtinut o alta adresa a aceluiasi hotel. Ciudat nu? Asa am zis si eu.

O inseram pe GPS si in 10 minute eram in parcarea acestuia. Victorie!

Recompensa a fost camera decorata in stil venetian. M-am simtit contemporan cu muschetarii si regii extravagant ai Frantei. Dar uneori imaginile fac mai mult decat o mie de cuvinte, asa ca iata.

Cam atat pentru inceput, sa facem totul treptat deoarece graba strica treaba, nu? :)

PS: Ca fapt divers, pretul pe noapte al acestei camere a fost de 38 Euro, fara mic dejun. Nu mi s-a parut deloc mult avand in vedere stilul.
Hotelul l-am gasit pe venere.com, site de rezervari pe care il recomand cu caldura celor care vor sa calatoreasca.

Venetia in plin carnaval - ep.1

Desi am plecat la 4 dimineata de la Courchevel 1850, am trecut pragul Venetiei la ceas de seara ceea ce ne-a permis o mica incursiune pe strazile orasului fapt ce ne-a incantat privirea si ne-a umplut sufletul de bucurie.

Cand mergi pe podul ce duce spre orasul plutitor, un sentiment de ireal te incearca. Acolo este o alta lume, e o lume pe care o poti recreea doar in vise si rar o regasesti in prea putine ecranizari. Poate ca totusi prezenta ei atat de discreta in media, o face sa fie mai pretioasa si mai dorita.

Strazile inguste, podurile ce unesc maluri nenumarate, culorile vitrinelor si diversitatea produselor ce pot fi achizitionate ca suvenir sau doar ca bijuterii, fac din Venetia o adevarata scena de teatru. Dar acolo nu te simti cu adevarat pe scena daca nu porti o masca sau daca nu intalnesti o masca, iar noi am avut norocul sa ajungem in mijlocul Carnavalului din februarie 2010, care ne-a oferit o ploaie de masti si costume, ploaie in care ne-am aruncat cu capul inainte savurand fiecare picatura.

Unele masti erau la mesele cafenelelor din piata San Marco pozand spre deliciul turistilor in goana dupa inedit.

Dintre toate mastile cele mai frumoase le gasesc pe cele mute, ale caror buze sunt lipite, ele sunt etalonul perfectiunii estetice si simetriei fara de cusur. Frumusetea lor te face sa crezi ca in fata ta este cu adevarat un om de o frumusete rara, nepamanteana si hipnotizanta.
Ora mica la care plecasem din Franta si kilometrii parcursi pana aici incepeau sa isi faca simtita prezenta asa ca ne-am indreptat spre camera de hotel cu gandul ca la primele ore ale diminetii sa ne gasim in Piata SanMarco.
Parca simteam ca avea sa urmeze o zi plina.

Remember Courchevel

Desi e vara si stiu ca poate pare ca nuca in perete, gandul la vacant de iarna incepe sa pluteasca in jurul meu si sa se invarta descriind cercuri tot mai ample, desi frigul e inca departe. Dar tocmai pentru ca e departe, merita sa fugim cu gandul putin la el si sa ne racorim scapand macar pentru putin timp de caldura ce ne moleseste.


In primavera acestui an am avut parte de vacant de vis din punctual de vedere al unui practicant al sporturilor de iarna. Fiecare dintre noi viseaza altfel, drept pentru care ce e din vis pentru unii se poate dovedi ceva total neinteresant pentru altii.

Dar cum in clipa asta eu manuiesc condeiul, voi alege sa povestesc despre vacanta de vis care s-a petrecut in febraurie 2010.

Totul a inceput in ianuarie 2010, cand, dupa ce ne-am mai zgariat zdravan schiurile la Azuga, am luat decizia sa plecam la ski in Alpii din sudul Frantei, mai exact in localitatea Courchevel 1850. Am inceput sa facem planuri si trasee intrucat excursia trebuia sa fie cu masina din pricina volumui de bagaje.

Pana acolo fiind 2050km, trebuia sa ii parcurgem in doua zile. Am decis sa facem o oprire la dus langa Venetia iar la intors la fel. Ne-am dat de trei ori peste cap si in scurt timp ne-am gasit in masina, cu bagajele pana aproape de tavan, accelerand pe drumurile ce urmau sa ne duca departe de cotidianul cenusiu. Entuziasmul noului ne-a ajutat sa parcurgem drumul pana acolo cu usurinta. Desi am avut cu noi si un GPS, am ales sa il punem in functiune la iesirea din tara si am observant ca mufa de alimentare nu mai era intreaga, drept pentru care s-a intors rapid intr-o geanta unde a stat inchis tot drumul. Inspiratia a facut ca sa avem la noi si un atlas rutier de prin anii ’90 care ne-a calauzit admirabil. Am trecut prin Serbia, Croatia si Slovenia. Am ajuns in prima seara la Venetia, pe la ora 19:00 desi pelcasem de la 3 dimineata din fata blocului. Din pricina oboselii si a vremii destul de vitrege (ploua abundent), am fost nevoiti sa renuntam la vizitat si sa ne odihnim pentru a doua zi.

Noapte a trecut si cu forte proaspete am strabatut nordul Italiei pana in Alpii francezi. Trecerea din Italia in Franta se face prin tunelul Frejus. La iesirea spre Franta o priveliste minunata ne-a colorat ochii, munti semeti acoperiti de zapada completati de cerul mai albastru decat de obicei. Existau evident si rute ocolitoare cum ar fi prin Col de la Madeleine aflat la 2000 metri, dar era in mod evident inchis din pricina furtunilor de zapada. Mi-ar fi placut s ail vad mai ales ca este parte din circuitul de ciclism, Turul Frantei. Nu am avut de ales si am platit 35 Euro pentru a tranzita tunel de Frejus, singurul drum practicabil la acea data.

Localitatea Courchevel, impartita in trei zone in functie de altitudine, era compusa din moteluri si hoteluri precum casutele de lemn din povesti, cochete si acoperite cu zapada grea si neatinsa. Aici, impatimitii skiului din noi, au avut ocazia sa exploreze cei 600km de partii alergand pe partii de dimineata pana seara. Ca practicant al sporturilor de iarna, nu poti sa iti doresti niciodata mai mult decat atat, pentru ca pur si simplu nu vei putea fizic sa ii faci fata.

Restaurantul de pe marginea abisului. Ma intreb daca nu cumva a fsot pus acolo pentru a-i scoate pe usa din dos, pe rau platnici :)

Variantele erau in numar mare la fiecare punct de sosire al oricarui telescaun.

Un mic refugiu vizibil din telescaun, inconjurat de un desert de omat.

Aici am dat peste un mic vartej, care face ca fulgii de zapada sa se ridice spre cer intr-un con de lumina desprins parca din poveste.

E placut sa vezi si figuri cunoscute, chiar daca sunt personaje din desene animate.

Dupa ce a nins toata ziua, municipalitatea nu a fost luata prin surprindere si a curatat strazile desi volumul de zapada a fost impresionant. Se poate vedea inaltimea mormanelor din ronduri.

Intr-una din zile am ales sa atingem cel mai inalt varf din zona, 3200m, situat la doua vai distanta in localitatea Val Thorens. Zis si facut, am pornti la primele ore ale diminetii si am ajuns acolo in jurul pranzului. Privelistea oferita de acel loc iti taia rasuflarea, am ramas inmarmuriti de splendoarea peisajului, de amplitudinea sa si distanta ce se deschidea in fata noastra. Intr-adevar, la 3200m, daca faci efort, vei simti fiecare pas in plus si fiecare gura de aer va deveni mult mai pretioasa, aerul rarefiat era la el acasa.

Singura indicatie catre varful Mont Blanc, 4800m, era pe o placa de lemn scrijelita cu creta alba.
E si o sageata acolo pentru o indicatie mai precisa.

La 1850m se gasea si un mic aeroport destinat avioanelor de mici dimensiuni care decolau si aterizau pe scurta pista ce era delimitate intr-o parte de munte iar in cealata parte de peretele acoperit cu zapada al muntelui.

Zilele treceau si bucuria noastra se transforma in normalitatea de zi cu zi. Brusc ne-am adus aminte, ca in perioada 6-16 februarie 2010, la Venetia se desfasura Carnavalul. Din nou am zambit unul la altul in timp ce ne priveam si am decis sa plecam cu o zi mai devreme de la Courchevel pentru a prinde o zi in plus in mijlocul Carnavalului.
Zis si facut, ne-am achitat hotelul si cu pofta de ski satisfacuta pana peste poate, cel putin in acel moment, am indreptat rotile masinii spre Venetia.

De maine alergam impreuna printre mastile pline de mister.
(va urma)

PS: Cam asta era planul celor 3 vai pe care am alunecat timp de 4 zile.