A face miscare este sinonim cu sanantatea. Noi am cam uitat sa facem asta desi suntem perfect constienti de efectele benefice ale activitatii fizice.
Animalele insa, au instinctul, care nu este afectat de uitare.
Ca sa trec la subiect, cand imi e somnul mai dulce, in miez de noapte se aude dudududu.
Casc ochii mari in intuneric si ascult mai atent. Dudududu, din nou. Recunosc sunetul si ma dau jos din pat cu directia sufragerie, mai exact cusca lui Strumf (hamsterul).
Cand aprind lumina, il gasesc in rotita de sus care e facuta dintr-un material mai dur si emite niste vibratii teribile cand e folosita la viteze mari.
Ca sa ajunga la ea, foloseste o platforma (bucata de plastic albastra) pe care uitasem sa o scot preventiv inainte de ma arunca in pat dupa inca 12 ore de stat la servici...mai uita omul, ca sa-i faci.
Dar ce sa-i faci, ca nu voia sa se dea jos din rotita. Ca sa nu-l iau pe sus l-am momit cu seminte...si ne-am intins. Eu ii dadeam seminte, el le indesa in falci si uite asa, am cam uitat de somn.
Aici eram "incoltit" :) Se terminase portia de seminte dar el simtea ca inca mai e loc in buzunarele din falci.
Vazand ca nu mai primeste, s-a retras si a inceput sa scoata din rezervele proaspat acumulate.
M-am luat cu vorba si am uitat sa ii scot platforma in timp ce il indesam cu seminte, asa ca intr-o clipa s-a instalat din nou in rotita si a inceput festinul bomboanelor agricole.
L-am lasat sa mai savureze una si l-am luat pe sus pentru a putea scoate platforma cat nu e el acolo ca sa nu aiba o surpriza cand paseste din rotita, sa cada in gol. Exista rumegus care ar amortiza caderea si de care se foloseste din plin cand mai escaladeaza cusca si isi da uneori drumu de pe gratii, zburand o fractiune de secunda. Fiecare trebuie sa aiba o slabiciune. La el sunt semintele, alergatul in rotita, escaladatul zabrelelor si marul. Dar despre mar in episodul viitor.
...un om care s-a numit Adrian Paunescu, poetul cu suflet sensibil in trupul barbatului puternic pe care-l stim cu totii. Asa l-a descris pe scurt Florin Piersic.
Inca un moment trist in care aflam ca am fost contemporani cu cineva care va ramane in carti, un om pe care multi l-au apreciat dar si mai multi l-au hulit, acuzandu-l ca a scris pentru Ceausescu. Si ce daca?
De ce nu ne putem aminti ca prin Cenaclul Flacara au ajuns la urechile noastre voci ca cea a lui Pittis, Hrusca, Valeriu Sterian, Ducu Berti, Madalina Manole si multi altii.
E usor sa arunci cu pietre si sa arati cu degetul acuzator, dar acei oameni se vor cerne ca frunzele ruginii de toamna in bataia vantului pentru ca nu lasa nimic in urma lor.
Nimic nu e intamplator pe lume si fiecare om are o misiune pe pamantul acesta. Multi uita de ce au ajuns aici dar altii isi dedica viata creatiei. Poate unii vor zice "a facut-o si pentru foloase materiale", oare nu asta facem fiecare dintre noi?
Dar cati dintre noi ar avea darul sa compuna si sa faca o sala sa vibreze la auzul vocii noastre?
Venim in lumea asta, goi si neajutorati. Cei mai multi dintre noi incep apoi sa alerge si sa se agite pentru a se imbraca, pentru a manca si pentru a avea un acoperis deasupra capului. Dupa ce indeplinim aceste nevoi de baza, dorim acelasi lucru insa mai mult...aici ne pierdem. Uitam sa ne hranim sufletul, uitam sa inapoiem ceva celor care l-au hranit pe al nostru si ne-au dat putere sa ne formam.
Adrian Paunescu, nu a uitat asta nici o clipa. El pentru asta a trait. Sa ofere, nu sa ia.
Nu l-am cunoscut decat prin creatiile lui si vorbele celorlalti, in mare parte de ocara. Eram prea mic pe vremea lui Ceausescu pentru a percepe lucrurile, insa sunt sigur ca nu a facut rau nimanui chiar daca a scris si de nevoie, nu doar din placerea vulcanica de a compune.
Societatea in care traim nu ne mai ofera timpul de visare cu care eram obisnuiti odata.
Mass media mimeaza durerea ce o simte cand pierdem cate o valoare a neamului nostru doar de dragul audientei. Simt doar repulsie cand vad cum vuiesc cateva zile toate posturile tv si ziarele, in preajma un nopti intunecate...doar in goana dupa bani.
Cu totii avem oameni ce ne sunt dragi si pe care ii pretuim mai mult decat le spunem in viata de zi cu zi, insa pre putini sunt cei care ne dau tutror un sentiment aparte de mandrie, ca se numit romani, mai ales ca odata ce iesim din tara suntem cu totii priviti ca niste infractori notorii din pricina migratorilor din Indii care acum se dau drept romani.
Gandind-ma la Adrian Paunescu, ma intristez ca plecat dintre noi, dar sunt fericit ca a existat pentru Romania si mai ales ca am avut norocul sa fiu contemporan cu el si cu cei carora le-a dat aripi in muzica romaneasca prin intermediul Cenaclului Flacara.
Pentru multi, a fost pe vremea lui Ceausescu, rezerva de oxigen, in gazul toxic al comunismului, mai mult decat a fost Europa Libera, pentru ca el a fost aici, aproape de oameni si mai mult decat atat, in mijlocul lor.
Dar vorbele sunt de prisos...
Ramai cu bine!
Minunate momente de pauza, relaxare, zbantuiala si usor dezmat...este vorba despre weekend da :)
Dupa ce Sambata am fost din nou pe la birou, am ales sa ies seara in oras si sa bantui un pic prin centrul vechi al Bucurestiului, alaturi de cativa prieteni.
Am rontait ceva, am vorbit si ras iar apoi am zis sa ne zbantuim un pic asa ca am mersintr-un club din zona.L-am ales pentru ca mi-a placut muzica live si atmosfera de acolo. Curand grupul nostru a depasit 10 persoane intalnind fiecare pe cate cineva cunoscut.
Lumea costumata a facut deliciul tuturor. Care in albinuta, avion, printesa, marinar, fluturi, scufita rosie cu mustata si par pe picioare :) acompaniata evident de lupul cel fioros si cineva atat de curajos incat s-a costumat in Facebook.
Cum poti face asta? Pai e mai simplu decat iti poti imagina. Se ia un carton mare, pe care se deseneaza partea superioara a ecranului de la facebook si in locul cu poza, se lasa spatiu pentru figura purtatorului :)
Fiind destul de "ruginiti" nu am rezistat prea mult, mai ales ca lumea continua sa vina acolo si dupa 1 noaptea.
Ne-am retras spre casa, mai deconectati, mai linistiti si cu bateriile incarcate desi eram toropiti de oboseala...confuza stare, nu?
Ca o concluzie se poate face un portret al oamenilor ce bantuie prin asemenea locuri, ei se pot grupa in 4 categorii:
1. cei veniti acolo doar pentru a se zbantui si a se deconecta dupa ce au vegetat la birou;
2. cei in cautare de senzatii euforice date de licorile bahice si carora nu le pasa de muzica sau atmosfera ci de diversitatea listei de cocktailuri cu alcool;
3. cei care isi cauta jumatatea pe termen lung sau chiar scurt, pentru ca viata e prea scurta pentru a pierde timp cu facutul de planuri;
4. cei care sunt acolo cu cineva din obligatie, nici nu le place muzica si nici de licori bahice nu le arde.
Cam astea ar fi categoriile de oameni printre care m-am simtit excelent sambata seara, topaind, cantand cat ma tineau plamanii cand era cate o melodie frumoasa si privind marea de oameni zambitori. Cred cu tarie ca fericirea in masa are efecte beneficie asupra celor ce iau parte la asa ceva.
Ca sa fie foarte clar, nu sunt adeptul sarbatorilor copiate de la americani, am profitat doar de o seara libera.
Stiu...am lipsit o perioada destul de lunga, dupa parerea mea. Programul de la birou a fost unul draconic si nedrept fara nici un fel de recompensa...insa in vremurile astea putini fac nazuri. Asta e unul din marile avantaje ale angajatori.
Serile tarzii petrecute alaturi de colegi, au devenit ceva uzual si la fel au devenit si zilele de weekend. Familia si prietenii au ramas undeva in umbra si asta a devenit normal pentru majoritatea. Ciudat. Eu nu am putut niciodata sa ma impac cu ideea asta pe cand altii o accepta fara ezitare.
Pentru unii motivarea se face cu biciul, cu vorbe de ocara si chiar daca tu individual iti faci treba, ajungi in aceeasi oala cu cei care nu au la ce se intoarce acasa si prefera sa stea la birou cu orice pret.
Daca ei nu gasesc un motiv bun sa plece de acolo si nu ii asteapta nimic dupa ce parasesc cladirea de birouri, eu as gasi 1001 motive sa ies pe usa aceea.
Am observat ca nu sunt singurul care simte si gandeste asa dupa ce, intr-o dimineata, am citit e-mailul trimis de o colega catre superiorii nostrii care savureaza sedintele nocturne ce incep uneori si la ora 21:00:
"
Este din ce in ce mai clar ca sustineti diftongul "traim ca sa muncim si nu muncim ca sa traim".
Cum credeti ca putem fi productivi, daca la ora 22 as ajunge acasa si singurul lucru pe care sunt in stare sa-l fac ar fi sa dorm ?
Cum credeti ca s-ar traduce in productivitatea muncii toate aceste frustrari acumulate: n-am cand sa ma spal, sa ma intretin (psihic sau fizic), sa-mi cumpar de mancare, sa comunic, sa iubesc, sa ma deconectez, sa citesc, sa progresez, sa simt ca traiesc .......???
O sa-mi spuneti ca vin la ora 11 la munca, dar asta se intampla doar pentru ca oricat as munci tot nu-mi permit sa-mi angajez un "argat la curte", sau pentru ca inca nu accept ca serviciul sa-mi fie casa, sau pentru ca consider ca un echilibru intre viata personala si cea profesionala ma ajuta sa sustin pe o linie armonioasa ambele planuri.
De ce nu suntem tratati ca oameni, si suntem tratati ca niste masini ?
Ce tip de combustibil credeti voi ca este necesar acestor masini ca sa functioneze la parametrii de eficienta maxima ? bataia? constarngerea? inumanizarea? depersonalizarea? distrugerea vietii personale? divortul? bolile?
Va multumesc"
Reactia a fost prompta din partea conducerii si departamentului de HR: a primit un avertismet, sec, rece si impersonalor cum se intampla la marile companii unde se incearca depersonalizarea indivizilor si scaderea respectului de sine prin adresarea de cuvinte grele chiar si celor care isi fac treaba...pentru ca nimeni nu conteaza in particular. Sunte doar cifre si poate si nume pe niste hartii si ei au uitat ca sufletele noastre totusi, nu sunt de vanzare.
Urmatoarea povestioara e desprinsa din mirifica realitate si e menita sa ne demonstreze ca viata e imprevizibila si nu numai ca nu stim ce vom face maine dar nici macar in urmatoarele 5 minute.
O duminica seara linistita pentrecuta cu ochii intr-un film haios, Toy Story 3, lumina difuza, un castron de struguri in fata, nu prevestea nimic din ce avea sa urmeze.
In timp ce un strugure zbura dintre degetele mele spre gura deschisa, se aud 2 bufnituri zdravene de am simtit nevoia sa sar pe lampa. Pisica a sarit de pe locul ei infoindu-si coada precum a unei veverite iar hamsterul a iesit din casuta de la etaj si s-a refugiat in trocul de mancare ramanand nemiscat (in caz ca era ceva, probabil ca gandul lui era sa nu ramana fara mancare...mentalitate de harciog).
Ies pe hol si constat ca vecina noastra in varsta, ramasese pe afara si un vecin binevoitor mai "tinerel", pe la vreo 65 dadea de zor cu un ciocan in incuietoare pentru a deschide usa cu orice pret.
Toti vecinii de palier erau in usa. Unde mai pui ca in doua din cele patru apartamente sunt si copii mici care scoteau si ei capul de dupa parinti cautand sa gaseasca o explicatie din priviri.
Imi ofer serviciile si ma prezint si eu initial cu masina de gaurit cu gandul sa decupez incuietoarea, cu confirmarea vecinei evident. Usa clasica de apartament insa, nu e asa firava precum pare.
Asa ca am trecut mai departe si am zis sa incerc si cu o dalta si un ciocan, rezistenta usii care nu avea de altfel nici o vina.
Dupa cateva lovituri zdravene am reusit sa o indepartez putin de toc dar progresul se oprea aici orice i-as fi facut.
Vazand ca nu iesim la liman de nici o culoare cu forta mainilor, am dat un picior zdravan in usa in dreptul incuietorii.
Ca prin minune, usa a sarit cat colo deschizand accesul catre apartament. M-am retras in uralele vecinilor satui de bubuielile de mai devreme si dornic sa revin la filmul meu intrerupt brusc.
Recunosc, totul a fost cam barbar, insa nu ma pricep sa deschid usi fara sa am chei si ora inaintata m-a facut sa imi pierd rabdarea destul de repede ceea ce pana la urma a fost un lucru bun pentru ca am rezolvat problema :)
Emotia cu care m-am confruntat cand a sarit usa, a fost nu cumva sa sara vreo bucata si sa loveasca oglinda din holul apartamentului respectiv, pusa exact pe peretele din fata, de sus pana jos...7 ani de ghinion garantati :) ar fi zis unii.
Maine se va monta usa noua, una de de fier.
Daca se reediteaza episodul de aseara, cred ca un picior nu va mai fi suficient...cel putin nu piciorul meu.
Mare impatimit al concertelor si mai ales al muzicii anilor '90, am ales sa fac o plimbare pana la Romexpo la concertul Guns n Roses...ma felicit ca nu am cumaparat bilete pentru el. Am ajuns acolo pe la ora 21. La 21:25, ratatii din deschidere au terminat vaicareala incoerenta cu care incearca sa se afirme si au parasit scena, promitand ca o nu o sa uite Romania cand se vor intaorce la ei acasa in Canada (au specificat ca sunt de acolo de vreo 4 ori). I-am numit asa pentru ca nu stiu cum ii cheama si sub nici o forma nu merita sa ma agit sa aflu. Au introdus inante de fiecare melodie cuvintele "Guns n Rosese will be here, but, after this song...and of course we have a new album, hope you will buy it". WTF?! How poor are you people?
Printre ultimele lor melodii a fost ceva destul de scarbos si nelalocul lui...dar paote considerat de cineva rebel...wow...retards!
E vorba despre "cel mai bun mod de baut" si anume sa bei dintr-o sticla in care scuipi apoi si tot asa...deci cat de sarac poti sa fii sa iti treaca prin cap asa ceva? Nici macar un homeless nu are ganduri de genul asta.
Buuun, pleaca oamenii si dupa spusele lor GnR erau chiar in spatele scenei...vezi sa nu.
Bezna si liniste pana cand la un moment dat cineva s-a decis sa puna un CD cu muzica in surdina...multimea a inceput sa fluiere si sa huiduie pana pe la 10 si un pic cand au binevoit sa apara si "vedetele". Cu o voce ragusita si imbatranita, Axel Rose a incercat sa cante...In mod ciudat am putut avansa fara nici un fel de bilet, intr-un loc pozitionat chiar in fata scenei, la vreo 300m. Mi se pare incorect fata de cei care au platit bilet. Se vedea totul de acolo si la alte spectacole ai fi platit sa fii in locul ala. Lume putina si o sonorizare slaba pe care ar fi intrecut-o cu usurinta un spectacol manelistic (banuiesc). Pana si cainii latrau mai tare decat se auzea muzica.
Se vede cam ce loc a ramas neocupat din pricina popularitatii de care au dat dovada in ultimia vreme.
Dupa o melodie necunoscuta urechilor mele si nu numai (de pe noul album Chinese Democracy), a urmat Wellcome to the jungle, apoi numai melodii sterse, vreo 4 la numar. Am zis ca mai stau o melodie si fac stanga imprejur deoarece simteam ca imi irosesc timpul in cel mai prost mod posibil. Evident, iar a urmat o melodie care nu imi suna bine deloc.
Am plecat cu un gust amar si cu dorinta sa nu fi vazut vreodata felul in care a decazut GnR. Trebuiau sa se retraga cand inca erau in glorie. Nu mai au nici un fel de farmec.
Pe drumul spre casa, trecand printre jandarmi si gardinei ai locului, ii auzieam cum ziceau cu totii "Nu se poate asa ceva, chiar nici o melodie cunoscuta?"
Toate astea vin de la un individ care si-a dorit sa mearga la acest concert dar a ales sa nu o faca, din cauza feedback-ului negativ pe care l-au inregistrat concertele trecute si filmelor de pe youtube. Sonorizarea era exact ca acolo, jalnica!
As fi vrut sa aud, Since I don't have you, Don't cry, November Rain, Sweet child of mine, You could be mine, One in a million, Used to love her...dar ei au ales sa inceapa cu altceva si din cate am vazut la tv de dimineata a fost si o varianta patetica de Don't cry la un moment dat. Nu stiu de restul.
Am ajuns acasa pe la 11:40 dupa ce m-am ales doar cu o plimbare buna.
Radical mai slab decat concertul Aerosmith, unde am stat langa scena :D si de mii de ori mai incompetent decat ce a fost la ACDC in fata Casei Poporului!
Vreau sa uit seara trecuta si sa raman in amintire cu trupa completa cu Slash si vocea lui Axel din tinerete...atat.
Nu de putine ori, in copilarie, ne doream sa fim si noi precum persoanjele de film. Uneori indrazneam sa visam mai departe si sa fim chiar supereroi.
Ce faceam in privinta asta?
Pai, in primul rand, insfacam o esarfa a mamei si o transformam in pelerina, luam ochelarii de ski pe care ii tineam in dulap fie vara fie iarna, deoarece de sportul asta m-am molipsit undeva pe la 23 de ani iar apoi peste pantaloni imi puneam slipul care ma insotea pe plaja cand faceam castele de nisip. :)
Echipamentul era aproape complet. Aveam nevoie de ceva cu care sa lupt impotriva raufacatorilor, asa ca plonjam in cutia cu jucarii iar daca nici acolo nu gaseam ceva satisfacator ma multumeam cu o lanterna. Dar nu era orice lanterna, era o lanterna puternica iar pentru a amplifica efectul, scuturam o carpa de praf pentru a putea vedea fascicolul prin praful ce ramanea plutind. Cred ca asa m-am pricopsit cu nasul meu neascultator, dar la vremea aia nu conta.
Eram gata de lupta, dar pregatirile au durat prea mult si trebuia sa ma duc la culcare asa ca timp pentru salvat lumea trebuia sa imi gasesc in alta zi cand aveam sa termin pregatirile mai repede.
Fiecare supererou, are elementul sau caracteristic si una sau maxim 3 puteri, un costum aparte si un vehicul cu care sa se deplaseze la locul unde e toata actiunea.
Ce putere aparte ai avea tu daca ai fi in magazinul de supereroi si ai avea de ales dintre ptuerile expuse pe raft?
Ce vehicol ti-ar asigura locomotia?
Ce haine ai purta?
Care ar fi locul de munca din timpul zilei, care sa iti asigure camuflajul perfect?
Natura ne ofera, bucate din belsug, ne ingrijeste, parca stie ca-i suntem recunoscatori desi ii facem rau din neatentie uneori.
Ce e mai frumos decat culoarea pestrita a padurilor in vreme de toamna? Poate ca am putea gasi raspunsuri, insa eu cred ca nimic nu e mai frumos, pentru ca pur si simplu nu putem compara mere cu pere. Aici e vorba de o categorie, cea a culorilor pastelate si calde in care cositele roscate se impletesc cu cele aurii si castanii formand desene ce rivalizeaza cu cele conturate de norii pufosi rascoliti in vazduh.
Frumusetea tabloului se percepe vizual mai mult, insa uneori avem nevoie de ochii mintii ca sa evadam pe dealurile impodobite de culturi de vita de vie si sa alergam printre randuri inspirand adanc parfumul strugurilor ajunsi la apogeu.
Dar daca nu am trait niciodata asa ceva, cum percepem oare imaginile astea?
Cred ca fara parfumul strugurilor copti care au o dulceata de neinlocuit si fara senzatia de vant in plete si tarana pe talpi in timp ce alergi cu picioarele goale fara noima, fara rost, doar asa pentru ca poti si pentru ca esti liber si nimeni nu te poate opri.
Da, asta lipseste pentru a intregi tabloul.
