Lunetistul pufos

E dimineata din nou, iar lumea inca doarme.
De ce oare nu se joaca cu mine mai mult cand vin si ei acasa? Gata, nu mai pot sa dorm pe coltul asta de canapea.
Eeeei! Ce noroc! Am gasit mingiuta mea de hartie. De cand n-am mai vazut-o. S-o fugaresc, sa o arunc si-acum sa ma reped la ea.
Ai fost o colega de joaca buna, mingiuta de hartie, dar acum ce sa mai fac? Putin alpinism nu strica iar miscarea imi face bine ca sa nu mai rada de mine mereu si sa nu se mai ia de burta mea.
Si astfel, dupa cateva labute, ca nu le putem zice pasi, negresa cu blana scurta, a ajuns in bucatarie. S-a ghemuit, s-a concentrat si a sa sarit, chiar pe masina de spalat, apoi usor pe frigider si-apoi tot simplu pe dulapul suspendat. Si ce-a facut ea mai apoi? Ei bine nu va intrebati, va spun c-a adormit instant dupa urcusu-ndelungat.
Intr-un final noi ne trezim si ne-ntrebam, unde-i pisica? O cautam si o strigam, iar marsava nu zice nimica.
Ridic privirea-n sus domol, catre-un posibil ascunzis si vad urmaritorul cel pufos privindu-ma din ascunzis.
Ea stie ca e camuflata si nimeni nu poate s-o vada de s-ar chinui si un an, doar si-a facut urechile aeroplan.


Nota: Cautatul pisicii dimineata e un obicei ce se repeta la noi in casa in diminetile cand face pe inabordabila. Acest obicei dateaza de acum 3 ani, cand intr-o dimineata nu am gasit-o in casa, ci in tufele de langa balcon. Sarise de la etajul 7. A pierdut o viata, iar dupa 3 zile era la fel de zglobie ca inaintea saltului mortal.

Petarde si pocnitori mondene

Mi-am propus sa nu mai pierd timpul la tv, insa aseara cand am ajuns acasa, televizorul era deschis la emisiunea lui Maruta, "Barfa & scandaluri hour" in nici un caz "Happy hour".
De data asta in prim plan nu mai era Viorel Lis, faraonul vesnic tanar, ci alt persoanl cu aceleasi initiale culmea VL si anume Varciu Liviu. Revazandu-l si pe el, incep sa cred ca cei cu initialele astea au cu adevarat probleme.
El are o suferinta. A plans-o intai pe canapeaua lui Maruta, apoi a inceput sa isi revina iar acum se simte detasat de ea, insa tot o pomeneste pe cea la care el visa ca ii va sta alaturi pana la sfarsitul vietii, Adelina.
Dar Adelina avea de la inceput alte planuri. Ea stie ca tot ce are mai de pret si anume trupul ei are o perioada scurta de valabilitate si odata ce aceasta eprioada se apropie de sfarsit e fortata saraca de ea sa ia masuri si sa incerce sa urce in paturi din ce in ce mai inalte, cat o mai tin incheieturile. Paturile sunt inalte de la banii indesati al saltea de diversii proprietari, asta le da altitudine.
Am fost rau? Nu am vrut, dar e cat se paote de evident ca toate domnitele promovate pe te miri unde, care sunt implicate in tot felul de scandaluri au un singur tel si anume sa isi creasca pretul.
Mai grav e ca unii le promoveaza si le includ in categoria "vedete".
Dar Adelina zambeste si varsa o lacrima in coltul ochiului in timp ce pozeaza in Playboy. Cine a vazut pictorialul de acolo, a observat cat de indurerata e dupa ce Liviu a sedus-o si apoi a abandonat-o in bratele unui fotbalist cu portofelul plin care cu ocazia asta si-a mai bifat un trofeu in palmares.
Tot e bine ca si fotbalistii nostrii castiga trofee, chiar daca nu mai fac asta in sportul pe care il practica, de foarte multi ani.
Finalul este fericit pentru toate persoanjele din poveste.
Liviu isi cauta o noua stea printre fetele simple din popor care nu pot sa inteleg cum de nu isi dau seama, cat sunt de penibile in incercarea disperata de a-i intra pe sub piele direct in inima sau mai exact direct in portofel.
Adelina s-a lansat pe orbita si putin ii mai pasa de rampa de lansare numita Liviu Varciu. Acum graviteaza fericita pe copertile revistelor de scandal si prin paturile cui ofera un pret mai bun, iar in timpul zilei cica lucreaza pe post de mobila la o emisiune prezentata parca de Mihai Morar unde zambeste tamp fara sa scoata vreun cuvant si isi repeta probabil in minte "Inspira, expira".
Fotablistul pe care nici nu stiu cum il cheama si nici nu ma intereseaza, a mai infipt un trofeu in peretele cu exemplare cazute in raza pustii lui, asta suna a altceva, dar o las fiindca se potriveste prea bine.
Sunt rautacios sau poate invidios pe succesele altora in munca si nu numai?
In nici un caz, sunt doar realist si un pic mai putin visator azi avand in vedere ca e vineri si trebuie facute cu luciditate ceva planuri de weekend :)
Weekend placut!

PS: Dar oare celalt VL, faraonul vesnic tanar care isi vinde mobila, venerabilul domn Viorel Lis, ce face la ora asta?

Visul boreal

A mai trecut o zi...si ce folos? Fiecare dintre noi va reveni in curand in acceasi casa, la aceeasi masa si se va tolani probabil in aceeasi canapea ascultand muzica sau privind inutilitatile de la tv. Ei, macar gelul de dus e unul nou si cand iesim din baie pielea are alt parfum.
De ce a mai trecut si ziua asta? Daca planetele aveau ceva sa ne spuna pun pariu ca ar fi facut-o trimitand o cometa sa ne brazdeze cerul sau organizand o ploaie de stele la lasarea intunericului...dar asta stim ca nu se va intampla, cel putin in coltisorul nostru de lume.
Ce-ar fi daca am avea macar odata pe an, posibilitatea de a vedea aurora boreala? Ar fi cam anapoda, daca am vedea asta din Romania, polii nu prea ar mai fi la locul lor.
Mi-am promis acum ceva vreme, cau na din excursiile existentei mele trebuie sa includa si o destinatie aproape de cercul polar si aurora boreala.
E ceva care in toate pozele pare a fi un trucaj ieftin, nu e deloc credibila. Poate natura sa plasmuiasca asa ceva?
Asta o face mai speciala si dorinta de a o vedea pe viu creste odata cu trecerea timpului. Nu o sa ma apuc sa descriu cauzele aparitiei fenomenului, se gasesc peste tot asa ca ce rost are sa dau copy paste. Daca ar fi facuta din licurici ar fi nevoie de mobilizarea tuturor licuricilor pentru a o contura atat de amplu, dar nu au fost ei folositi pentru a-i da nastere.
Eu cred ca asta e o mare hiba a noastra, incercam sa patrundem prea mult natura lucrurilor in loc sa ne bucuram de ele, incercam sa le pastram pentur noi si uitam ca valoarea lor e maxima atunci cand se petrec si nu cand le-am pus intr-o rama.
Spre exemplu, am fost cu un amic la un concurs auto. Si-a adus camera ca sa filmeze si a privit tot evenimentul prin micul ecran cu cristale lichide. La sfarsit il dureau ochii si nu se putuse bucura de nimic, dar era fericit ca are amintirea. Amintirea a ce? A unui lucru pe care nu l-ai vazut direct nici macar cand s-a intamplat?
Si mie imi place sa imortalizez clipe, insa mereu imi rezerv timp sa le si traiesc.
Viata e mai frumoasa in direct, decat va fi vreodata prin cei mai capabili ochelari 3D iar natura ofera cele mai frumoase efecte speciale ce nu vor fi egalate de tehnologia trucajelor niciodata.
A mai trecut o zi, am fost cumva utili lumii ce ne-nconjoara?
Am privit-o, am mai aruncat un amblaj la gunoi, am poluat aerul miscandu-ne pana la servici iar apoi acasa, am mai visat la pistele de bicilete promise si la aurora boreala.
Se va lasa seara in cateva ore si atunci vom fi indreptatiti sa visam dupa pofta inimii. Tu ce vrei sa visezi?

Stabilitate si aventura

Dragostea e o stare euforica in care ne place sa cadem cat mai des cu putinta, sa ne cufundam in ea si sa ne pierdem intr-o stare de plutire nemarginita.
In viata noastra insa mai avem nevoie de ceva, e un element ciudat care ne face sa ne intoarcem cu susul in jos deseori si sa ne rasucim iar si iar manifestandu-ne nemultumirea ca nu e tocmai cum vrem. Inca din copilarie, povestile ne transmit mesajul sublim al dragostei, al perechii vesnice si asa ajungem sa ne dorim siguranta si stabiltiatea.
In adolescenta ajungem sa descoperim aventura care ne anima si ne da fiori noi despre care nu credeam vreodata sa fie atat de puternici. Si toate astea deoarece jocul seductiei este cel mai placut din lume.
Ajungem apoi la maturitate la o rascruce, suntem pusi sa alegem intre siguranta povestilor din copilarie si aventura din perioada nebunatica a vietii noastre, adolescenta. Le dorim pe amblele, am vrea sa convietuim cu ele impreuna ina celasi timp, sa le punem fata in fata si sa le explicam ca ele impreuna sunt liantul pieselor de puzzle ce alcatuiesc fericirea noastra.
Incercam in zadar, nu le putem include simultan in viata noastra, ele au
voita proprie, vin si pleaca dupa bunul plac.
Poate asta e cheia, altfel cum am mai putea dori aventura cand avem doar stabilitate si invers.
Secretul celor doua este sa alterneze, deoarece impreuna nu convietuiesc, sunt intense si au forte egale si se resping cu forta precum doi magneti pe care ii apropiem unul de altul cu aceeasi poli. Daca nu stim cum sa le alaturam, in urma lor nu ramane nimic, decat deziluzia a ceea ce a fost si un mare gol.
Pentru a le avea pe ambele sunt necesare calitati de jongleur, cand atingem unul din aceste elemente, celalalt trebuie sa fie obligatoriu departe de noi.

Ceasul desteptator, victima sigura

In fiecare dimineata nenumarate ceasuri suna si radiouri pornesc, toate avand acelasi scop nobil, sa dea startul in cursa numita "o noua zi". Daca in sport, cei aflati in competitie, uneori fura startul si dau sa plece mai devreme, aici lucrurile stau exact pe dos, oamenii prefera sa mai leneveasca un pic, nu mult, dar macar un pic ar fi destul.
Astfel in fiecare dimineata unii descopera ca au instincte criminale si pun perna peste ceasul care suna isteric cu dorinta sa il sufoce si sa nu il mai auda scotand un sunet. Ceasul nu se lasa si suna in continuare, facandu-l pe agresorul din pat sa isi dea seama ca soneria nu are nevoie de aer pentru a-l deranja. Renunta la perna si risca sa isi lase amprentele la locul crimei. Cu ochii inca inchisi, intinde mana pe noptiera unde se afla scandalagiul si la intalnirea cu el se pot indeplini mai multe scenarii:
- omul poate continua sa isi verse nervii pe bietul desteptator pe care tot el l-a programat sa sune si il va azvarli cu sete catre cel mai apropiat perete, desavarsind crima deloc perfecta. Criminalaul regreta fapta si de obicei nu o repeta, avand in vedere ca nu ii place sa cumpere mereu ceasuri desteptatoare sau telefoane mobile folosite cu succes pe post de cucurigu matinal.
- somnorosul personaj isi da seama de utilitatea ceasului agitat si galagios si il opreste pur si simplu, deschizand ochii pentru o noua zi.
Trezindu-ne devreme se zice ca ajungem departe. Tindem sa nu credem vorba asta deoarece stim cu totii in ce directie plecam dimineata si de cele mai multe ori nu e chiar asa departe.
Dar daca vorba asta se refera al altceva, daca se refera la un stil de viata sanatos si are insemnatate pe termen lung si trezitul devreme iti da sansa sa iti micul dejun peste care majoritatea oamenilor sar tot mai des?
Ceasul desteptator ne ajuta dimineata dar se pare ca nu destul, ar trebui sa invete sa prepare si un mic dejun pe placul fiecaruia.
Pe locuri, fiti gata, Start!!!

PS: Sunt haioase ceasurile care fug de la locul lor cand incep sa sune pentru a se salva de furia oarba a cuiva inca adormit, sau cele invelite in materiale moi pentru a rezista socurilor la care sunt supuse in unele dimineti. Solutii exista pentru orice.

Si locul doi conteaza

Fara locul doi, nu ar exista niciodata primul loc.
Se spune deseori "Ce folos ca esti pe podium? Daca nu ai primul loc, nimeni nu te observa." Undeva un sambure de adevar exista, de observat cu siguranta te observa cei ce privesc podiumul, insa in memoria tuturor ramane doar locul intai.
Sambata seara am observat doua flacari firave, erau la fel si totusi ceva o clasa pe una in fata celilalte.
Eu am decis insa sa nu retin locul intai.
Si cealalta flacara are o lumina unica iar frumusetea e subiectiva.

La multi ani copii! 1 iunie fericit!

La multi ani copii!!!
Hai sa ne bucuram de ziua noastra, hai sa zambim pentru a face soarele sa rasara si sa indepartam norii de pe cer.
Sufletul nostru va fi mereu cel de copil, gandirea noastra doar se modifica si evolueaza. Putem sa ne pastram inocenta, spontaneitatea, veselia, optimismul si vitalitatea oricare este varsta noastra biologica.

O sa vina o ploaie...a si fost

In timp ce orele treceau si finalul programului de lucru se apropia vertiginos, ieri, am observat cum lumina de afara tot scade in intensitate si plafonul de nori coboara tot mai jos.
Vazand eu ca nu-i de gluma, am incercat obligat fortat sa imi imbunatatesc timpul de la birou catre casa.
Am rupt usa mai devreme dandu-mi seama ca nu am nici umbrela prin masina iar loc de parcare in fata blocului, slabe sperante sa prind. Odata iesit din cladirea in care am biroul, peisajul ce mi s-a infatisat era si mai sumbru decat il vazusem eu de la geam, asa ca grabesc pasul spre masina. Deschid usa, ma asez la volan, fac cateva reglaje pentru a avea un control mai mare asupra sa cu gandul ferm sa nu conduc deloc plictisitor pana acasa. Cursa a inceput, dupa cateva secunde de cand iesisem din parcare, goneam in mare viteza cand de-o data suna telefonul ce imi aduce aminte ca aveam de facut si ceva cumparaturi pe drumul spre casa. Rostesc printre dinti cateva vorbe dulci si continui si mai motivat sa plutesc printre masini gandudu-ma deja de unde sa fac cumparaturile. Semafoarele mi-au fost prietene neffind nici unul care sa imi arate altceva decat culoarea verde. Ajung la unul din supermarket-urile din cartier, arunc intr-un cos in mare viteza tot ce aveam de luat si a prezint la casa unde culmea nu era nimeni. Cerul deja era acoperit, eram la marginea norului, in partea intunecata deja se vedea o perdea de apa. Imi musc buza pentru ca mi-ar fi palcut sa am camera cu mine sa pot surprinde acel tablou si continui sa merg grabit spre masina deja gandindu-ma ca aproape am reusit sa ajung acasa si daca am noroc poate reusesc sa fac si poza dorita. Urmeaza un drum intens si scurt in care deja o vijelie cumplita se instalase iar praful parea sa fi inlocuit cu desavarsire aerul (inca odata se dovedeste ce oras curat avem). Loc de parcare, evident gasesc la 3 blocuri mai departe dar nu-i nimic inca nu ploua, am si intrecut putin marginea norului si mai am timp sa pun mana pe camera daca merge liftul. Inchid titiul care m-a slujit conform asteptarilor dovedindu-si din nou agilitatea si forta de fiecare data cand i-am cerut-o.
Dupa cateva minute de mers pe jos prin vijelia ce ma ajunsese din nou in care gandeam ca ce bine ar fi sa nu imi cada vreo bucata de copac in cap, am ajuns la scara blocului si liftul batran m-a purtat pana in fata usii.
Descui, las cumparaturile jos, imi arunc pantofii, pun mana pe camera avand speranta ca acumulatorul sa fie incarcat si din cativa pasi sunt pe balcon.
Nu m-am cronometrat, dar am ajuns acasa inaintea ei, ploaia abia acum urma sa vina iar vijleia pare ca se oprise de partea celalata a blocului.