...si am ajuns in Les Menuires!

Cu prima raza de soare am pornit spre destinatia finala, Les Menuires.Am lasat in urma Venetia, insa nu oricum ci cu gandul revederii apropiate.
Ceata se mai ridicase si am putut sa si vedem cam despre ce e vorba in zona in care am petrecut noaptea.

 Am ajuns cu mare usurinta la autostrada ce ne-a purtat pr langa Torino, Milano pana in Franta la Tunel de Frejus (35 Euro o trecere, sau 46 Euro tur-retur, dar nu mai departe de 7 zile...evident ca am ales tur retur).

De ce am ales sa o luam prin tunel in loc sa urcam pe la Col de la Madelaine pe unde in vara se desfasora si turul Frantei la ciclism? Simplu, desi nu era zapada la nivelul nostru, toate varfurile erau inchise. Acolo era probabil ceva zapada iar lipsa parapetilor de protectie ii indeamna pe cei de la administratia drumurilor sa le inchida decat sa ofere subiecte pentru stiri.
As vrea sa revin vara si sa urc pana la Col de la Madelaine (1993 m.) si sa admir privelistea, din ce imi amintesc ca am vazut in turul Frantei este splendida.
Trecand pe langa orasul Albertville am inceput o urcare sinuoasa pana cand la un moment dat muntii s-au deschis si au lasat sa se vada pentru o clipa imaginea statiunii catre care ne indreptam, Les Menuires 1850.

Pana sa am parte de unghiul asta deja eram un pic ingrijorat de lipsa zapezii care era din abundenta anul trecut...dar, cred ca a venit doar ca sa imi infirme temerile si bine a facut :)
Am ajuns in statiune intr-un final, am luat cheile apartamentului din Brelin de la Oficiul de Turism si l-am si gasit cu usurinta, culmea. Spun asta deoarece Brelin este o cladire cu numeroase scari si apartamente apartinand unor hoteluri, Oficiului de Turism dar in majoritate particularilor care le folosesc drept case de vacanta.

Cladirea vegheaza asupra asupra micii statiuni fiind cel mai inalt punct al acesteia, iar legatura cu restul statiunii se facea prin intermediului liftului ce se plimba alene printre copaci.
Deja schiam si desi pe langa partii zapada nu se cam lasa asteptata, acolo unde era cu adevarat nevoie de ea, era din abundenta.

Partii cat vezi cu ochii iar multimea de oameni care era umplea statiunea se distribuia teribil de uniform pe munti, astfel incat aproape mereu aveai impresia ca esti doar tu si muntele.

In oricare din varfuri ajungeai si priveai in jur aveai impresia ca esti pe acoperisul lumii si mai sus nu se poate, insa urmatoarea telecabina te purta fara sa simti mai sus, iar si iar.
Pe una din partii am intalnit si aceasta capra neagra din lemn masiv, ancorata cu bine si cu picioarele din spate lasate in voia haului ce se deschidea in spatele ei. Doar e o capra neagra, cum ar fi putut sa stea cu toate cele 4 picioare la un loc?
Am observat simbolul caprei negre apoi pe toate telescaunele si am tras concluzia ca are cam 99.9% sanse sa fie simbolul statiunii

 Am observat simbolul caprei negre apoi pe toate telescaunele si am tras concluzia ca are cam 99.9% sanse sa fie simbolul statiunii

Culmile muntilor aveau zapada din belsug dar noapte de noapte tunurile de zapda le pudrau cu devotament, cu acelasi devotament cu care soferii de pe ratracuri (masinile masive de tasat zapada) dadeau ture pe partii cat era noaptea de lunga.
Pe toata durata sederii, singurele stiri de la televizor de interes national erau cele legate de lipsa precipitatiilor si cum era amenintat sezonul sporturilor de iarna. Tunurile de zpada se alimentau din lacuri de tipul celor din poza si acestea deja aveau un nivel destul de scazut ceea ce era alarmant. Si cu toate astea, nu am gasit multe zone cu gheata la joasa altitudine, unde spuneau ei ca erau probleme, iar pietrele lipseau cu desavarsire.

Facem o pauza, respiram adanc si ne oprim pentru moment. Mai e timp si pentru restul, mai ales ca noaptea ne astepta niste peisaje deosebite.