Pages

Saturday, October 16, 2010

Sclavia moderna din viata noastra

Stiu...am lipsit o perioada destul de lunga, dupa parerea mea. Programul de la birou a fost unul draconic si nedrept fara nici un fel de recompensa...insa in vremurile astea putini fac nazuri. Asta e unul din marile avantaje ale angajatori.
Serile tarzii petrecute alaturi de colegi, au devenit ceva uzual si la fel au devenit si zilele de weekend. Familia si prietenii au ramas undeva in umbra si asta a devenit normal pentru majoritatea. Ciudat. Eu nu am putut niciodata sa ma impac cu ideea asta pe cand altii o accepta fara ezitare.
Pentru unii motivarea se face cu biciul, cu vorbe de ocara si chiar daca tu individual iti faci treba, ajungi in aceeasi oala cu cei care nu au la ce se intoarce acasa si prefera sa stea la birou cu orice pret.
Daca ei nu gasesc un motiv bun sa plece de acolo si nu ii asteapta nimic dupa ce parasesc cladirea de birouri, eu as gasi 1001 motive sa ies pe usa aceea.

Am observat ca nu sunt singurul care simte si gandeste asa dupa ce, intr-o dimineata, am citit e-mailul trimis de o colega catre superiorii nostrii care savureaza sedintele nocturne ce incep uneori si la ora 21:00:
"
Este din ce in ce mai clar ca sustineti diftongul "traim ca sa muncim si nu muncim ca sa traim".

Cum credeti ca putem fi productivi, daca la ora 22 as ajunge acasa si singurul lucru pe care sunt in stare sa-l fac ar fi sa dorm ?
Cum credeti ca s-ar traduce in productivitatea muncii toate aceste frustrari acumulate: n-am cand sa ma spal, sa ma intretin (psihic sau fizic), sa-mi cumpar de mancare, sa comunic, sa iubesc, sa ma deconectez, sa citesc, sa progresez, sa simt ca traiesc .......???

O sa-mi spuneti ca vin la ora 11 la munca, dar asta se intampla doar pentru ca oricat as munci tot nu-mi permit sa-mi angajez un "argat la curte", sau pentru ca inca nu accept ca serviciul sa-mi fie casa, sau pentru ca consider ca un echilibru intre viata personala si cea profesionala ma ajuta sa sustin pe o linie armonioasa ambele planuri.

De ce nu suntem tratati ca oameni, si suntem tratati ca niste masini ?
Ce tip de combustibil credeti voi ca este necesar acestor masini ca sa functioneze la parametrii de eficienta maxima ? bataia? constarngerea? inumanizarea? depersonalizarea? distrugerea vietii personale? divortul? bolile?


Va multumesc"

Reactia a fost prompta din partea conducerii si departamentului de HR: a primit un avertismet, sec, rece si impersonal or cum se intampla la marile companii unde se incearca depersonalizarea indivizilor si scaderea respectului de sine prin adresarea de cuvinte grele chiar si celor care isi fac treaba...pentru ca nimeni nu conteaza in particular. Sunte doar cifre si poate si nume pe niste hartii si ei au uitat ca sufletele noastre totusi, nu sunt de vanzare.


7 comments:

  1. citind ce ai scris gandul imi fuge la cea care a murit de epuizare pentru ca era tot timpul la birou...
    este incredibil cata cruzime se ascunde in spatele unor cifre care inseamna contracte incheiate...
    oamenii nu conteaza....exista mereu altii care pot face ce faci tu si pe bani mai putini eventual...cel putin in firma noastra asta e "sfatul" care circula neoficial...desigur...
    de aceea avem un spatiu de relaxare...in culori calde,cu multe plante si canapele comode...
    da...e un loc in care iti iei rapoartele cu tine ca sa le mai citesti o data...relaxat :D
    ti-as spune...pleaca....exista locuri mai bune...
    o sa-ti spun doar...gandeste-te de doua ori inainte sa o faci...mereu e ceva ce nu se vede in spatele imaginii unei firme perfecte....
    :>D<

    ReplyDelete
  2. din pacat acest lucru se intampla tot mai des. tot mai des suntem vazuti ca niste masini care nu mai au altceva de facut pe langa servici

    ReplyDelete
  3. Mdea, cum se intampla de obicei.. daca taci e bine (pentru ei, nu pentru tine). Iar daca spui adevarul, mai bine nu te'ai fi nascut. Ca doar na`, doar ei au dreptate.

    ReplyDelete
  4. Depinde foarte mult de organizatie, dar si mai mult depinde de noi. Am trecut prin toate etapele... 7 ani in cadrul aceleasi organizatii (multinationale), m-am angajat aici imediat dupa absolvirea facultatii... Am trecut prin program de 14-15 ore/zi (ani si ani), naveta zilnica in alt oras (mobilitate geografica obligatorie) pentru o perioada nu foarte scurta (un an si jumatate), w/e petrecute la birou, dosare luate acasa... Am renuntat la multe altele, constienta fiind de asta... De ceva vreme am redus timpul petrecut la birou (undeva la 10 ore/zi), am timp de hobby-uri, de sport... depinde de noi cand si unde punem punct, unde trasam limita, ce ne dorim... de noi depinde sa gasim echilibrul...
    Cateodata irosim timp important cu discutiile la birou legate de subiecte total fara interes (sa nu spun barfe), pauze prelungite de cafea etc. Daca am reduce un pic din toate acestea, am pleca mai devreme acasa... Cat de draguti ar fi colegii si cat de comod scaunul de la birou, pana la urma job-ul este locul unde facem bani sa ne simtim bine in afara lui... Sau ma insel? :)

    ReplyDelete
  5. Din pacate stiu despre ce vorbesti. N-am lucrat intr-o mare companie, dar cam acelasi lucru mi s-a intamplat la fostul job. Pana la urma am plecat, nu inainte de a-i spune "sefei" in fata motivele, adica sa o intreb daca ea ar lucra in asfel conditii inumane. A lasat capul in pamant si a inceput sa debiteze niste prostii "cum ca e doar pentru o perioada, dar ca lucrurile n-aveau sa ramana asa... bla, bla, bla".

    ReplyDelete
  6. si eu as face orice sa fug de la job, dupa ce se termina programul. am atatea lmodalitati de a-mi umple timpul altfel, mult mai placut si constructiv. nu-i inteleg pe cei care nu mai pleaca acasa, fie ca au sau nu de lucru. multi au luat-o ca pe o obisnuinta. trebuie sa fie foarte goala viata lor...

    ReplyDelete
  7. din pacate am ajuns sa ne obisnuim cu inumanul... trist, dar adevarat

    ReplyDelete